„Toată lumea vrea să spună povești, dar nimeni nu vrea să fie vulnerabil” pare a fi deviza profesioniștilor care își construiesc brandul personal. A fi profesionist înseamnă a face business, a vinde ceva sub o forma sau alta, a lua banii de la oameni ca să le rezolvi o problemă. În lumea afacerilor, vulnerabilitatea a fost interzisă timp de decenii, când existau puțini vânzători numiți comis-voiajori. Ei dețineau informația
De când mă știu, urăsc să mă complic. De aceea sunt într-o permanentă căutare de soluții de simplificare și în viață, dar și în muncă. În ceea ce privește modul în care îmi construiesc brandul personal și afacerea, aplic același principiu: care este calea cea mai simplă de a face ce vreau să fac? De ce vreau simplificare? Pentru că știu că am ca și tine o abilitate impresionantă
Social media nu mai e un loc plăcut pe care să îți construiești brandul personal. E mai plictisitoare ca niciodată. Zilnic vezi același tip de postări, pe aceleași subiecte, aceleași trenduri plictisitoare și texte scrise cu AI. Nu e de mirare că nu mai intri cu drag pe rețelele sociale. Dar tu construiești brand personal și nu ai încotro – social media rămâne cel mai bun, mare și sigur
Nu lipsa unei vieți interesante te împiedică să faci storytelling eficient ca brand personal, ci faptul că spui povești nepotrivite în ordine nepotrivită. În ultimii 9 ani am lucrat cu mii de profesioniști la brandul lor personal. Toți s-au plâns că au vieți neinteresante și de aceea nu vând, nu au engagement și nu cresc. Probabil și tu ești copleșit de efortul de a-ți spune poveștile și te întrebi
„Ce îmi trebuie mie să spun povești?”, se întreabă profesioniștii. „Munca mea vorbește pentru mine. Nu am chef să dau din casă”. Gândești așa? Mulți se tem să spună povești, să nu fie respinși sau considerați neinteresanți. Dar în 2026 nu mai poți crește fără să spui povești. Nu oricum, ci structurat. Nu despre orice, ci pe subiecte relevante. Nu în orice format, ci respectând platformele. Storytelling faci în
Lucrezi la brandul personal și în fiecare zi în care deschizi televizorul sau Internetul auzi cum AI-ul câștigă teren. Te întrebi dacă mai merită efortul. Ca antreprenor te gândești deja că inteligența artificială îți va fura clienții, pentru că va face treaba în locul tău. În companii, angajații sunt speriați că și-ar putea pierde joburile din cauza AI. Studenții sunt avertizați să aibă grijă: le va fi greu să
Există o întrebare pe care o primesc când sunt speaker la evenimente, conferințe sau în diferite podcasturi. E o curiozitate pe care o au mulți profesioniști care pornesc branding personal din pasiune, anume „Care este acel lucru pe care lumea ar trebui să îl știe când își începe brandul personal, care ar face diferența?” Oamenii sunt curioși să primească un truc, un sfat, un secret …ceva care să îi
O regulă nescrisă în personal branding este că oamenii te vor aprecia cel mai mult pentru lucrurile pe care le urăști la tine și ai tendința să le ascunzi. Asta fiindcă și ei au lucruri pe care nu le suportă la ei și le place să știe că nu sunt singuri. Când comunici despre imperfecțiunile tale, te conectezi autentic cu audiența. Oamenii spun „acest profesionist mă înțelege”. Când se
Cu siguranță îți este cunoscută parabola cu sabia lui Damocles. Se referă la un pericol iminent care ne paște într-o situație limită. Pentru profesioniștii care vând prin personal branding să le atârne sabia lui Damocles deasupra capului înseamnă să riște să piardă vreun client, lucru care să le destabilizeze întregul business. Întâlnesc constant astfel de situații, mai ales când se oferă servicii de consultanță. Pe scurt, afacerea e dependentă
Nu cred că există persoană care lucrează la brandul personal, cu care să fi vorbit anul acesta și să nu se plângă cât este de dificil. Sunt 100% de acord. 2026 e ciudat, atipic și imprevizibil politic, economic și social; iar asta îl face greu de gestionat pentru brandurile personale. Dacă adăugăm faptul că suntem în plină vară, pe piață este inactivitate și lipsă de interes de la clienți,
Dacă lucrezi în parteneriat cu altcineva sau ai o echipă și te interesează să îți dezvolți brandul personal este posibil să trăiești un paradox. Sau mai multe. Uite de ce. 99% tu ești persoana care a creat parteneriatul. Ești sufletul și creierul afacerii voastre actuale. Faptul că businessul merge se datorează în mare parte implicării, conexiunilor și personalității tale. Asta nu înseamnă că partenera/partenerul tău de business nu contribuie.
Există numeroase arii conexe cu brandingul personal la care poți deveni mai bun. Copywriting. Storytelling. Finanțe. Vânzări. Public Speaking. Le știi. M-ai auzit de nenumărate ori spunând că odată ce investești în aceste zone, îți faci brandul personal mai puternic. Ai învățat să scrii mai ușor, să comunici mai bine și să închizi mai repede vânzările. Ai văzut că orice înveți și aplici, imediat ai rezultate. Dar acum…ce urmează?
Să împărtășesc din vulnerabilități este calea prin care mă conectez cel mai bine cu audiența mea, fiindcă așa se creează un puternic sentiment de încredere. Nu îmi ascund vulnerabilitățile; dar nici ce fac bine. Amândouă o fac pe Manu să fie Manu. Deseori sunt întrebată Ce anume funcționează pentru mine, ce mă ajută, ce consider eu că fac bine pentru brandul meu. Răspund în episodul 265 cu 5 lucruri
De câțiva ani, în fiecare Miercuri de la 10.00 mă conectez Live pe Instagram cu comunitatea mea. Invit oamenii să îmi transmită întrebările lor de Marți, aleg ce mi se pare mai relevant, iar Miercurea le răspund. Uneori, întrebările sunt atât de generoase, încât simt să răspund la ele în podcast. Ceea ce fac și în episodul 264. Marina, o urmăritoare de pe social media, m-a întrebat Ce nu
Dacă investești timp, bani și atenție să apari pe rețelele sociale frecvent cu intenția de a-ți construi brandul personal, dar nu vin clienți, e posibil să fie din cauză că fără să îți dai seama, construiești o imagine de influencer. Ceea ce este o capcană atunci când vrei să obții beneficii de brand personal: profit, impact și influență. Mulți profesioniști cad în capcana influencingului, iar primul semn că se
Dacă lucrezi și ai succes ca brand personal, dar încă nu ești foarte bine plătit, nu înseamnă că nu faci o treabă de calitate. Ci ai nevoie să formulezi ce problemă importantă rezolvi pentru clientul tău. Ți-am pregătit acest episod de podcast special în care te ghidez să pleci de unde te afli azi și să determini singur care este problema mai mare, mai gravă, mai importantă pe care
Să îți construiești brandului personal presupune să te expui frecvent, online și offline. Pe lângă imaginea corporală și emoțiile pe care le transmiți, cuvintele tale contează mult. Ele te ajută să te poziționezi corect, să ai impact asupra audienței și să fii perceput cu un anumit nivel de profesionalism. Majoritatea profesioniștilor doresc să sune mai elevat, profesionist și elegant atunci când „deschid gura” să vorbească. Mulți dintre ei provin
„Plătesc oameni ca tot eu să fac totul” mi-a spus recent clienta din programul de construcție a brandului personal, Brand Personal de la A la Z. „Aș vrea să știu ce fac greșit”. Înaintea ei, altă clientă din același program îmi mărturisise că „nu mai are timp nici să respire” de câte feedback-uri trebuie să dea echipei. Anterior, am auzit în mai multe rânduri despre colaborări ratate cu freelanceri
Anul acesta se împlinesc 9 ani de când am plecat din corporație și mi-am deschis prima afacere. Pentru că îmi place atât de mult experiența pe cont propriu, libertatea, impactul și calitatea oamenilor pe care îi întâlnesc, am impresia că fac ceea ce fac dintotdeauna. Dar nu e așa. Am început în 2017 temătoare, cu zero cunoștinte antreprenoriale și mare dorință să reușesc. Atât de mult m-am atașat de
Am primit recent un mesaj prin aplicația Ask Manu, în care eram întrebată Care este ordinea corectă a pașilor pe care un freelancer ar trebui să îi facă să își construiască brandul personal? Paradoxal, iată ce am răspuns: în acest caz, primul pas “corect” ar fi să nu înceapă să lucreze la brandul personal. Să nu se grăbească să își deschidă pagini pe Instagram și Facebook, să își comande
Că îi spui anul calului de foc sau pur și simplu, “un an de foc”, 2026 așa pare după primele două luni jumătate: un an fierbinte, care poate să ardă branduri personale și businessuri ce încă operează în neclaritate. Este un an dificil, care solicită claritate, focus și direcție pe ceea ce faci. De aceea, din Ianuarie până acum am lucrat cu zeci de antreprenori care se chinuiau de
Cele mai populare produse de brand personal, cursurile, produsele descărcabile și webinariile nu mai merg în 2026. Piața e în schimbare, pentru că utilizatorii doresc altceva. Astăzi, nu mai vor produse înregistrate, ci conectare directă cu brandul, experiențe cu adevărat de neuitat și să simtă că aparțin unei comunități. În caz că nu știi ce formă de produs să dai ideilor tale anul acesta, te ajut cu o evaluare
În acest episod vorbesc despre scalarea afacerii pe care o promovezi ca brand personal în 2026. Este nevoie să discutăm despre ce e posibil în direcția scalării în contextul actual, fiindcă ceea ce a funcționat în 2024-2025 nu mai merge. Și fiindcă suntem între prieteni, haide mai întâi să definim scalarea (un termen pe buzele tuturor, dar prea puțin înțeles). Pentru tine ca brand personal, scalarea ar însemna să
Nu vrei să pierzi acest episod The Personal Brand Podcast, în care prezint 12 trenduri și tendințe de personal branding în 2026. Afli așadar ce este fierbinte, ce s-a răcit și ce urmează în auto-promovarea specialiștilor anul acesta. 2026 vine după un an greu, imprevizibil și nesigur, în care majoritatea dintre noi am schimbat planuri și strategii de mai multe ori. Cutremurul a început din 2025. Plăcile tectonice pe
Bun venit la un nou sezon The Personal Brand Podcast. Și anul acesta voi alături de tine cu episoade noi în fiecare joi. Mulțumesc că mă asculți! Ca la fiecare început de Ianuarie, primul episod este unul mai … vizionar. Pentru 2026, dau startul cu un subiect deosebit de important. Anume, răspunsul la întrebarea Care va fi acel aspect esențial în personal branding în 2026? Acel detaliu care va
Ești nerăbdător să îți creezi strategia de brand personal pentru 2026? Știu că anul viitor vrei să iei activitatea de promovare mai în serios, să îți construiești o audiență fierbinte și să lansezi produse valoroase. Am încredere în tine că poți face toate acestea. Însă înainte să te apuci de lucru, uite ce cred că ar trebui să știi: Ca să poți planifica cum se cuvine activitatea din 2026,
Ca profesionist interesat să își construiască un brand personal, odată ce ai realizat că există în tine un impostor care scoate capul când îți e lumea mai dragă, cum faci să scapi de el? Dacă ești în căutare de metode, exemple, strategii și tactici pe pași, acest episod e fix ce îți trebuie. Am pus laolaltă pentru tine nu mai puțin de 11 acțiuni clare care te vor ajuta
Uite un lucru urât despre impostură: ni se întâmplă tuturor mai devreme sau mai târziu. E ca și cum am juca la ruleta rusească știind din start că odată și-odată vom pierde. Și dacă ești începător, și dacă faci branding personal de câțiva ani, și dacă te consideri la început profesional, și dacă ești expert pe piață, mai devreme sau mai târziu impostura tot ajunge la tine. Uneori te
Ai simțit vreodată că vrei să îți închizi contul de Instagram pentru că de câte ori intri acolo în căutarea unei idei bune de brand personal sau business, invariabil ajungi să te compari și să te simți rău? Poate chiar ai făcut-o: ți-ai șters aplicația câteva zile ca să te liniștești, apoi ai revenit și ai reinstalat-o. Iar în privința competiției, obișnuiești să spui că este „toată lumea”? Consideri
Să îți construiești brandul personal și afacerea e solicitant și un “full time job”, mai ales când te afli la început. Faci ceva nou, ceva ce îți dorești mult, și te consumi pentru asta. În plus, vii cu pasiune și entuziasm și vrei să dovedești, de cele mai multe ori într-o perioadă scurtă, că ai reușit. Din păcate, mulți profesioniști pierd controlul asupra activității profesionale, ajung să se consume
Să îți construiești brandul personal e similar cu a spune o poveste închegată, coerentă și autentică despre tine, atât personal, cât și profesional. Poveștile îi fac pe oameni emoționali, îi ajută să se conecteze cu tine și să te țină mai ușor minte. Povestea ta (sau a brandului tău, e totuna) este compusă din micro-povești sau momente-cheie din existența și cariera ta. Dacă te întrebi “povestea aceasta despre mine
Am început să ofer coaching și consultanță pentru personal branding în anul 2017. Au trecut 8 ani de atunci și în fiecare an am reușit să îmi cresc cifrele financiare. Acest lucru se întâmplă și în 2025, an care pare o criză economică și socială nesfârșită…Am crescut încasările deși nu mi-am mărit echipa, nu am muncit mai mult, nu am lansat mai multe produse ca de obicei și nu
Bun venit în luna Octombrie! Un prilej excelent să mă uit înapoi la lunile care s-au scurs din 2025 și să fac planuri pentru sfârșitul de an. În episodul 233 vorbesc despre starea mea de sănătate la 44 de ani, ce cărți de beletristică și personal branding mi-au plăcut recent, călătoria de suflet pe care urmează să o fac în Asia și ce planuri de business am pentru toamnă.
„Cum să iau clienți acum, ca brand personal?” e întrebarea momentului, pentru că observăm scăderi pe majoritatea piețelor unde activează cele mai multe branduri personale: de la industrii de ghidaj la coaching, terapie și consultanță de orice fel, producție și business-uri de familie – toate sunt afectate de situația economică, politică și socială din anul 2025. Este o situație fără precedent pentru mulți profesioniști și antreprenori, pentru că deodată
Ca profesioniști ne place să avem clienți mari, B2B, fie corporații, fie firme autohtone cu prestigiu, care nu doar dau bine la CV, dar ne provoacă prin complexitatea problemelor de rezolvat și dispun de bugete mari. Dar iubim să ajutăm antreprenorii, persoanele cu companii de dimensiuni mai mici, clienți individuali B2C, care trec prin ce trecem noi și de care ne simțim chiar și sentimental mai apropiați. Nu cunosc
Te-ai gândit vreodată că sezonul de business pe care îl construiești e strict legat de sezonul de viață prin care treci? Deseori profesioniștii pornesc la acțiune, să își crească afacerea și brandul personal, fără să fie aliniați la propria viață. Am lucrat cu mii de oameni și pot spune că femeilor li se întâmplă mai des decât bărbaților. Iar ca femeie, am trecut și eu prin asta. Am vrut
Bine ai venit într-un nou sezon de branding personal și business. Odată cu luna Septembrie, vacanțele se termină și ne întoarcem cu toții la ceea ce ne împlinește și ne dă sens, munca noastră. Dacă până în acest moment în 2025, ai simțit că te zbați să ai succes, știi că nu poți continua la fel. Ceva trebuie să se schimbe. Iar perioada back to office e prilej bun
Ești genul de persoană care și-a făcut temele să se nișeze, dar tot mai simți că nu este „ce trebuie”? De obicei, profesioniștii care încearcă să se nișeze singuri, dar încă au dubii, au răspuns acestor întrebări: Ce problemă rezolvi? Pentru ce vrei să fii cel mai cunoscut pe piață? Dacă oamenii uită numele tău, cu ce vrei să îl înlocuiască? De ce să lucreze oamenii cu tine? Ce
Cu siguranță ai auzit de viziune și misiune în business și personal branding, dar știi care e diferența dintre ele și ce presupune fiecare? Viziunea e ceva intangibil și conceptual. Este cum vizualizezi ce vrei să obții cu afacerea ta. E obligatoriu să ai o viziune dacă vrei să crești și să fii bine. (Și nu, „libertate” nu este o viziune, e un deziderat). Misiunea este modalitatea faptică prin
E timpul să iei taurul de coarne în situația actuală economică, politică și socială cu businessul și brandul personal, însă fără panică. Sunt adepta flexibilității și adaptabilității în situații incerte (fie ele pandemii, crize economice sau politice, conflicte etc.) și rămânerii într-o zonă de realism optimist, de care avem nevoie să ne putem continua activitatea: situația nu e roz, dar nici dacă o privim mai neagră nu o să
De mult timp vreau să înregistrez un episod de podcast despre brand personal și AI, iar săptămâna aceasta în sfârșit se întâmplă. De ce AI? Pentru că, zic eu, e evident că AI e aici și o să rămână…dar cum să beneficiezi de el, fără să îți fure vocea? Ne place sau nu, viitorul este al brandurilor și companiilor care își vor amplifica prezența prin AI, nu i se
Au trecut peste 200 de zile din 2025 și vrei să îți faci un audit al brandului personal? Mi se pare foarte util să știi unde te afli, ca să afli ce ai nevoie să îmbunătățești în comunicarea poveștii tale. În episodul 224 The Personal Brand Podcast îți mărturisesc care sunt cele 3 aspecte-cheie pe care le evaluez la brandul meu de fiecare dată (și nu, nu presupune să
În episodul 222 răspund la 3 întrebări primite prin aplicația Ask Manu în primăvara acestui an: Cum construim brand personal în cadrul unui parteneriat cu altcineva? Ce facem cu numele (aka brandul personal) în urma căsătoriei, când trebuie schimbat? Ce parteneriate e bine să stabilim, ca să ne amplificăm brandul personal, mai ales ca începători? Le mulțumesc ascultătorilor The Personal Brand Podcast care îmi trimit întrebări. Când răspund unui
Dacă ne uităm onest la vară ca la un sezon mai lent în business, vedem adevărul: vara ne arată cel mai bine unde mai avem de lucru. De aceea, consider că perioada estivală e o binecuvântare, pentru că îmi dă răgaz să mă ocup de aspecte de care altfel nu am timp, pe care le evit sau amân restul anului: update de portofoliu, upgrade la website, lucrul la freebies,
În episodul 220 îți mărturisesc 6 lucruri pe care am de gând să le fac diferit pentru mine, brandul și afacerea mea vara lui 2025. Anotimpul estival este un sezon mai lent în business-ul meu de coach profesionist și strateg de branduri personale. Nu mă plâng că lucrurile se mișcă mai greu, pentru că eu îmi doresc să fie așa. Dar nici nu rămân fără reacție la încetinirea ritmului.
Dacă te întrebi frecvent ce trebuie să ai gata înainte să faci lansări ca brand personal, afli răspunsul din episodul 217. Am alcătuit pentru tine o listă cu 20 de lucruri esențiale, pe care orice campanie de lansare sau promoție eficientă trebuie să le conțină. Dacă 20 de elemente ți se par multe, nu te speria. Majoritatea sunt aspecte de bun simț, pe care doar ți le reamintesc: plan
Cunoști hitul Macarena, al formației Los Del Rio? Cu siguranță ai dansat pe această melodie emblematică cel puțin o dată în viață. Știai asta? Macarena este considerat cel mai mare one hit wonder al tuturor timpurilor. Formația nu a reușit să mai scoată alt hit după Macarena, deci asta a fost tot. Toți artiștii pornesc la drum dorindu-și hit după hit, dar fără strategie, se pierd pe drum. Așa
Te concentrezi pe social media ca să îți crești brandul personal, atât de mult încât îți mănâncă tot timpul și doar asta faci ca să te promovezi? Felicitări că apari online, dar știai că în perioada post-pandemică în care ne aflăm, clienții tăi vor din nou conectare offline, la conferințe și evenimente? Sunt de acord că online-ul și posibilitatea de a munci de acasă au fost salvatoare în ultimii
În acest episod îți prezint două cărți recent apărute care mi-au adus multă valoare, perspective noi și fresh în branding și business și cred că te pot ajuta și pe tine. Sunt cărți scrise de oameni cu afaceri internaționale, care vând prin personal branding. Una se referă la principii de respectat în business – e un adevărat manual contemporan de afaceri digitale. Cea de-a doua e o autentică poveste
În episodul 211 am o invitată specială, care răspunde la întrebarea (frecvent pusă de altfel) „Ce arhetip de brand sunt?” Este vorba de Oana Bușilă, Jungian Coach, pe care am invitat-o în The Personal Brand Podcast să descrie toate arhetipurile de brand identificate de Carl Jung. Totodată să explice cum influențează aceste arhetipuri succesul profesional. Este important să știi în ce „cutie” te încadrezi în personal branding. Acest lucru
O regulă după care trăiesc și profesez este „Fii cine spui că ești, fă ce spui că faci și deține ce spui că ai”. Așa definesc eu autenticitatea în personal branding. Aud tot mai des că „social media nu e ceea ce pare”. Ca strateg de branduri personale, care încurajează oamenii să fie ei înșiși, nu are cum să nu mă îngrijoreze. Cine e responsabil că nu arată pe
În episodul 207 vorbesc despre cele 3 instrumente care m-au ajutat cel mai mult la construcția brandului personal. Subiectul mi-a fost inspirat de Andreea, o ascultătoare care mi-a trimis întrebarea ei folosind aplicația gratuită din podcast, AskManu. Sunt de părere că succesul în personal branding este efectul compus al mai multor tehnici, strategii și elemente combinate în timp. De aceea de obicei mă „feresc” să numesc 2-3 instrumente care
Din episodul 204 înveți cum să creezi oferte de brand personal care vând fără să vândă, în baza unui secret la care aparent oricine are acces, dar puțini știu să îl folosească în avantajul lor: oferta de brand personal reprezintă de fapt acces mai avantajos ca preț la profesionist. Majoritatea profesioniștilor consideră că produsul sau reducerea de preț este oferta și se chinuie să atragă clienți plătitori. Cei care
Din episodul 203 înveți cum să te nișezi simplu, rapid și ușor în personal branding cu ajutorul a două întrebări-cheie pe care le adresez clienților mei. După ce asculți îți va fi mai clar care este diferența dintre nișa ta de piață și diverse domenii din care poate proveni clientul ideal. Prima întrebare se referă la ce dorești să faci. „Pentru ce vrei să fii cel mai cunoscut?” Observă
Ori de câte ori vorbesc despre websiteul de brand personal, văd cum se ridică sprâncene. E chiar atât de util? Cum arată unul bine făcut? Merită investiția? Trebuie să ne descrie perfecți? Cât de multe pagini / categorii să aibă? Câte produse să conțină? Cât de importante sunt freebies? Din punctul meu de vedere, websiteul e cel mai important asset de care orice brand personal dispune în mediul online.
Una dintre cele mai mari lecții pe care le-am învățat în profesia de coach a fost să fiu atentă să nu mă identific cu rezultatele clienților. Dacă oferi servicii (dar nu numai) știi la ce mă refer: îți dorești succes pentru clienții tăi, vrei să aplice eficient, la timp și conform planificării ceea ce îi ghidezi. Când au succes, există tendința să te identifici cu reușita lor. Ești bun
Episodul 196 este primul din 2025 în care am o invitată în The Personal Brand Podcast și deschide seria de dialoguri din acest an cu diverși profesioniști din industrii diferite, în care ideea de „personal brand” e mai puțin tipică. De exemplu, industria fashion, unde în mod obișnuit se promovează brandul de haine. Pentru 2025, intenția mea este să demitizez cu exemple reale mentalitatea că doar coachii, consultanții sau
Bine te-am găsit în 2025! Primul episod de podcast din acest an e despre cum îți planifici brandingul personal și businessul 2025, dar nu de dragul unui exercițiu de notare pe hârtie. Obiectivul meu e altul. Îmi propun să te învăț să îți organizezi activitatea în 2025 astfel încât să iubești odată ceea ce faci! Așa încât nivelul tău de energie să fie sus, să aștepți cu entuziasm spre
Toate brandurile personale au Everesturi proprii de cucerit. Pentru unii e vorba de a apărea pe social media. Pentru alții, de a organiza conferințe naționale. Poate fi despre a lansa propriul website sau podcast, cum la fel de bine s-ar putea să fie despre a anunța un produs digital sau a deschide un shop într-un mall din București. Brandurile personale vin în toate formele, la toate vârstele, nivelurile și
Cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă 2024, te invit în culisele podcastului, să asculți unele dintre cele mai…glorioase momente de la înregistrări. Sper să te facă să realizezi că nimeni nu e perfect, dar dacă e multă pasiune, trecem peste orice imperfecțiune. Mulțumesc că ai ascultat podcastul meu dedicat exclusiv personal brandingului în 2024. Oamenii ca tine dau sens muncii mele și mă fac să vreau să continui. Îți sunt
Viitorul începe azi e o deviză după care îmi ghidez activitatea, în sensul că îmi place să trăiesc clipa conștientă că mâine vine cu siguranță și vreau să fiu pregătită. 2025 bate la ușă și va aduce trenduri și tendințe în branding personal, despre care e bine să fii conștient de acum. Ți-ar plăcea să arunci un ochi în viitor alături de mine? Să știi de ce anume să
În acest episod vorbim despre cum povestea de viață, odată identificată și comunicată clar, te poate ajuta să inspiri sute de femei și să construiești un brand personal și un business pragmatic. Invitata mea este Delia Peteu, psiholog clinician și coach de infertilitate, un om cald, generos și optimist, de la care poți învăța despre puterea conexiunii și dăruirii. Află de la Delia cum se împletesc coachingul de infertilitate,
În episodul 189 The Personal Brand Podcast prezint cadrul meu cu două abordări-cheie, prin care evaluez an de an cum am făcut branding personal. Prima direcție la care mă uit este „Ce am câștigat?”, și nu se referă doar la aspectele materiale. E vorba de victorii mai mici sau mai mari în munca mea. Să conștientizez ce am făcut bine mă motivează să continui, să merg mai departe și
Episodul 188 este unul special, înregistrat ad-hoc în urma rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România, din 24 Noiembrie 2024. Este un episod de suport pentru antreprenorii și profesioniștii alarmați de situația brandului personal (inclusiv ce să posteze) și afacerii lor în criza politică a momentului. În ultimele zile, clienți 1:1, dar și urmăritori din social media m-au întrebat ce să facă acum cu brandul personal: Continuă să
În episodul 187 invitata mea este Nicoleta Orlea, Director de Fundraising și Comunicare la Asociația Autism Voice, cea mai mare asociație specializată în recuperarea copiilor și tinerilor cu autism din România. Nicoleta este un exemplu de profesionist care își construiește brandul personal în urma unei probleme serioase de viață și dovedește că, dacă motivația îți este clară, orice e posibil, chiar să vinzi fără să ai nimic de vânzare
În episodul 186 vreau vorbesc despre legătura dintre brand personal și prețuri mai mari. Cu alte cuvinte, în acest episod răspund la întrebarea „Cum poate brandul personal să mă ajute să vând la prețuri mai mari?” De obicei când vorbim de brand personal, majoritatea oamenilor se gândesc la un cont frumos de Instagram, followeri care dau multe like-uri, comentarii și reacții pozitive pe Facebook și eventual, clienți super mulțumiți.
În acest episod ofer 22 de motive realiste să îți construiești brandul personal în 2024 și mai departe. Subiectul mi-a fost inspirat de prietena și partenera mea de gândire, Valentina Pufulescu, care mi-a scris în vara lui 2024, „vii în podcastul meu, SHIFT Podcast, să vorbești despre personal branding?” Valentina este unul dintre cei mai experimentați traineri de public speaking din țara noastră, fost jurnalist și totodată profesor de
Lista de așteptare este o tehnică de marketing și vânzări pe cât de veche, pe atât de inutilizată și necunoscută de către oamenii care vor să vândă cu brandul personal. Anul acesta, în 2024, am lucrat mai mult ca oricând cu tehnica Waitlist. Ultimele două lansări de cursuri online au avut listă de așteptare clasică, prin înscrierea pe email. În episodul 180 îți povestesc ce, cum, cât și cu
Partea a doua a seriei despre „cum să nu dezvolți un produs slab de brand personal” continuă cu episodul din această săptămână The Personal Brand Podcast. Ascultă Episodul 176 ca să descoperi alți 12 factori esențiali care asigură succesul a orice dorești să dezvolți și să vinzi în nume propriu. Printre altele, vei afla: Ce este metoda personală și de ce e atât de importantă în crearea unui produs;
Cum ar fi să primești în dar o grilă cu 24 de secrete dovedite că funcționează să creezi produse de brand personal pe care clienții le vor iubi? Când clienții iubesc ce primesc, Devin automat ambasadori de brand. Te urmăresc intuitiv și proactiv pe rețelele sociale, îți consumă conținutul și vor mai mult. Au o experiență mai bună de utilizare a produsului. Obțin mai ușor rezultate în urma achiziției.
Să dezvolți un produs de brand personal e obligatoriu când vrei să ai o afacere scalabilă, prin care ajuți mai mulți oameni concomitent fără să îți pierzi sănătatea. Afacerile cresc cu vânzări. Vânzările cresc cu oferte. Ofertele sunt bazate pe produse. Așadar dacă vrei vânzări, ai nevoie de produse! Mulți antreprenori își doresc să lanseze produse proprii, dar se blochează încă de la faza de idee. Nu știu dacă
În acest episod vorbesc despre adevăratul motiv din care produsele brandurilor personale nu merg bine la lansare și ce soluții sunt. Contrar opiniei publice, produsele nu eșuează fiindcă nu sunt „bune”, ci pentru că nu sunt create cu obiectivul potrivit în minte. Majoritatea profesioniștilor consideră că motivul principal pentru care creează și lansează produse, programe și servicii este să vândă, deci să monetizeze. Când vinzi ca să vinzi, nu
Indiferent că faci ceea ce faci profesional de o lună, un an sau zece ani, ai nevoie să creezi produse, programe sau servicii. De ce? Fiindcă altfel nu poți crește afacerea și brandul tău. Afacerile cresc cu vânzări. Vânzările cresc cu oferte. Ofertele au în centru produse. Nu ai cum să crești și să ajungi trăiești lifestyle-ul dorit dacă nu creezi și vinzi produse. Mulți profesioniști încearcă să amâne
În episodul 167 The Personal Brand Podcast vorbesc despre paradoxul pe care cele 3 luni de vară le reprezintă pentru brandurile personale…să vrei mai mult timp liber, dar odată ce îl ai, să te sperie gândul că stai degeaba! Mai multe persoane m-au întrebat „Ce să facă vara și cum să abordeze lucrurile, pentru că activitatea este redusă și clienții, puțini”?? Te preocupă și pe tine acest aspect? Iată
În episodul 160 The Personal Brand Podcast despic în 4 firul nișării în personal branding, cu scopul de a te ajuta să înțelegi rapid și ușor dacă nișa pe care vrei să mergi este profitabilă. Pentru că „banii sunt în nișă”, procesul nișării este extrem de important în orice afacere. Indiferent că faci ceea ce faci de câteva zile, luni sau ani, ca să ai succes ai nevoie de
În episodul 157 vorbesc despre situația în care deși tragi tare, traversezi o perioadă în care nimic parcă nu se leagă în personal brandingul tău. Iar când lucrurile nu se leagă, obosești, ești demotivat și fără chef să mai faci ceva. Te înțeleg. Prin asta am trecut și eu și trec mulți oameni cu care eu lucrez. Fiecare vrea de la mine să îi spun cum să iasă
În episodul 155 vorbesc despre ce poți face cu tot bagajul de cunoștințe, abilități și experiențe pe care le-ai dobândit în trecut, în momentul în care decizi că vrei o schimbare profesională. Schimbarea înseamnă că automat te îndrepți spre ceva nou. Puși în fața noutății, 90% din antreprenorii cu care eu lucrez consideră că experiențele din trecut nu le mai servesc, că nimic din istoricul lor nu se mai
În acest episod prezint experiența mea și a clienților cu care lucrez în creare și promovarea de Lead Magnets sau online Freebies. Este un subiect la care mulți pare că se pricep și profesioniștii sunt tentați să asculte și în stânga și în dreapta. Opinia mea este că a face un Lead Magnet de brand personal este cu totul altceva decât dacă o corporație folosește această tehnică sau o
În episodul 153 vorbesc despre una din cele mai serioase (și din păcate frecvente) greșeli pe care o fac profesioniștii care își construiesc brandul personal: faptul că nu înțeleg că a fi un brand este o experiență de „întrupare”, nu doar ceva ce se citește de pe hârtie. Lucrez cu mulți profesioniști care au un brand excepțional pe hârtie. Cât timp citesc despre brandul lor de pe bucățica de
Pentru episodul 152 am găsit inspirația într-o întrebare primită pe social media și am vorbit despre cele două abordări-cheie atunci când nu rezonăm cu un client și nu dorim să lucrăm cu el ca brand personal. Este important să știm să spunem „nu” când lucrăm pe cont propriu. Altfel iată ce se poate întâmpla: Un avocat de drept comercial ajunge să meargă la grădinița frecventată de copila clientului său,
În acest episod vorbesc despre ce este, cum arată și ce arii trebuie să conțină un plan bun de brand personal. Mă refer la un plan ușor de executat pe cont propriu, cu resursele de care dispune în medie un profesionist implicat atât în dezvoltarea produselor, promovarea, livrarea și evaluarea lor. Un plan limitat la esențial, dar acel esențial productiv (sau rentabil). Pentru că deseori profesioniștii se întreabă „oare
În acest episod aniversar, invitatul meu este nimeni altul decât Cătălin Oprișan, fratele meu. Cătă este jurnalist sportiv, gadza matinalului Kiss FM, DesKiss dimineața și top podcaster în România cu podcastul său, Vreau să știu. De asemenea, îl vedem în fiecare luni la ora 15.00 pe canalul PRO TV. Te invit să ne cunoști așa cum nu ai mai avut ocazia până acum – simplu, ca frate și soră.
Yayyy! The Personal Brand Podcast împlinește curând 150 de episoade. Ceea ce a început ca o joacă în luna Septembrie 2020 în plină pandemie a crescut și s-a maturizat într-un podcast de nișă, ascultat de oameni valoroși care doresc să crească prin branding personal. Pregătesc surprize cu ocazia aniversării, dar toate lucrurile la timpul lor. Va fi ceva nou, ceva vechi și ceva împrumutat… În acest episod e vorba
În episodul 146 vorbim despre ceva deopotrivă sensibil și puternic: banii. Ca antreprenor și brand, cu siguranță banii sunt importanți pentru tine. Ei te ajută să crești din toate punctele de vedere: să îți crești afacerea, echipa, să creezi locuri de muncă, să ai impact mai mare, să inovezi și să faci investiții, astfel încât tot mai mulți oameni să se bucure de valoarea pe care o oferi. Este
144 este primul episod din sezonul 2024 și l-am dedicat trendurilor de branding personal pe care le întrevăd anul acesta. 2023 a fost anul care a confirmat creșteri pe toate planurile în ceea ce privește brandingul personal: numărul de branduri a crescut, rețelele sociale pe care brandurile sunt prezente au crescut și ele (îndeosebi LinkedIn și TikTok), vizibilitatea brandurilor e în ascensiune etc. Ce estimez că va aduce anul
Am reușit să înregistrez un episod de podcast cu totul special la finalul anului 2023. Și mă bucur tare că e așa. Uite de ce: Invitata mea din episodul din această săptămână are 20 de ani de practică în profesia ei. Nu are voie să își facă publicitate să lucreze clienții cu ea. Nu are voie să dea exemple de clienți, să îi pozeze, să dea detalii legate de
Cum trecerea dintre ani se apropie, este momentul bilanțurilor și al planificării. Privești înapoi spre 2023 să vezi cum a fost și ce lecții ți-a adus, iar spre 2024 te uiți cu gândul să îți fie mai bine în brand și business. Ce poți schimba în anul ce vine? Ce poți face mai mult sau mai bine, astfel încât să îți faci vocea auzită și să ai impact? În
Când lucrurile merg bine, e ușor să fii autentic, nu? Poți fi TU când treaba merge strună. Dar când situația este gri, când există mult stres și presiune, cum faci să rămâi „tot tu”? Și apropo, poți rămâne tu în absolut orice situație din munca ta? În situații de stres și presiune ești cel mai vulnerabil să devii inautentic. Să spui „da” în loc de „nu”, să fii de
Dacă din diferite motive te-ai simțit neauzit, nevăzut, nesigur o perioadă mai lungă de timp și acum e momentul să vorbești despre tine și misiunea ta, știu că este dificil. De aceea am înregistrat acest episod, în care ofer cadrul meu de lucru în 6 etape, ASCEND, cu ajutorul căruia afli în siguranță cum să ai o voce puternică. Indiferent ce a fost în trecut, de azi poți începe
Învățăm cel mai bine branding personal din experiența altor profesioniști care au trecut prin ceea ce trecem noi. Desigur, cursurile și cărțile au rolul lor, dar în ziua de azi nu mai sunt suficiente să ne asigure o învățare de succes. Pentru aceasta avem nevoie să identificăm modele de profesioniști care sunt deja branduri, să analizăm ce fac și cum fac și să învățăm de la ei. În acest
După cea de-a doua jumătate a lunii Octombrie începem să spunem ”Tis The Season”, adică vin Black Friday & Sărbătorile și odată cu ele un excelent prilej de vânzări ca brand personal. Din proprie experiență știu că Noiembrie și Decembrie vin cu mult potențial de profit, dar și cu o grămadă de stres și epuizare. Până să înțeleg cum trebuie să abordez ultimele două luni din an (cunoscute și
Când lucrezi pe cont propriu și trebuie să crești prețurile te simți ca la un examen. Îți e atât de teamă să nu îl pici, să nu plece clienții de lângă tine, încât te blochezi. De aceea există numeroși profesioniști deveniți antreprenori, care operează în 2023 la aceleași prețuri ca în 2020 sau 2021. Să rămâi prea multă vreme la același preț îți poate aduce clienți, dar nu și
Subiectul din acest episod este cum să devii important și indispensabil pentru clienți indiferent ce vinzi, în orice situație. E un lucru binecunoscut că atunci când se discută de crize sau recesiuni în spațiul public, clienții au tendința să renunțe la achiziții de lucruri, servicii și programe care nu sunt esențiale pentru ei. Și cum zilnic auzi din media de probleme economice, e bine să fii pregătit pentru orice
Acest episod este pentru tine dacă dorești să afli cum poți deveni un brand personal Premium în următoarele luni. Îți dezvălui ce am învățat despre brand personal bine plătit (Premium sau High-Ticket) și care sunt strategiile care funcționează pentru mine. Dacă ești prezent câtuși de puțin în mediul online, cred că ai observat că în ultima vreme se vorbește despre „oferte High-Ticket”, „branduri Premium”, „strategie Low-Ticket” șamd. Acești termeni
Dacă nutriția ne învață că pentru a funcționa optim corpul nostru are nevoie să îi oferim zilnic un mix de proteine, glucide și lipide…să știi că există o formulă a „sănătății” și pentru brandul personal. E mai simplă decât crezi și funcționează și pentru branduri tinere, și pentru cele mature. Pe lângă alimentația 80% corectă din zi, doza de colagen și suplimentele alimentare pe care le iau pentru buna
În episodul 128 vorbesc despre importanța de a avea o afacere reală înainte de a vrea să devii un brand personal. Deși e populară sintagma „Business First, Marketing (Branding) Second” prea mulți profesioniști se preocupă să devină populari, să atragă cohorte mari de fani și followers pe Instagram și Facebook înainte de a avea o formă de organizare juridică, obiective clare de business, un portofoliu de produse, avatarul de
Dacă sunt numeroase zilele în care spui „aș da orice să fiu mai focusat și mai bine organizat cu brandul personal, dar nu știu de unde să încep”, acest episod e pentru tine. Din el descoperi 11 criterii esențiale pe care e bine să le respecți atunci când vrei să îți construiești un brand focusat. Cum de a ajuns focusul un subiect atât de important în branding personal astăzi?…Fiindcă
Din mulțimea de lucruri pe care un profesionist determinat să își construiască brandul personal online le poate face, consider că rolul cel mai important îl joacă newsletterul. Este cel mai important și paradoxal, cel mai puțin utilizat tool online al momentului. De câte ori ratezi oportunitatea de a trimite un newsletter, ratezi șansa: Să te conectezi direct cu Clientul ideal; nimeni nu s-ar abona la newsletterul tău dacă nu
Ca strateg de branduri personale spun mereu că oricine poate avea un brand personal cât timp are un business bazat pe ideile, expertiza, reputația și personalitatea sa și dorește să crească afacerea prin branding personal. Când aceste condiții sunt respectate, nu există limită de succes. Atunci cum de nu reușește toată lumea? E un lucru să vrei un brand personal, alt lucru să fii calificat să îl obții și
În episodul 119 vorbesc cu bune și mai puțin bune despre a oferi acces gratuit la tine sau la informația pe care o deții atunci când vrei să îți construiești afacerea. Este bine să fii generos și să prioritizezi a împărtăși informație gratis cu audiențele tale, însă nu oricând, oricât și oricum. Dacă te uiți obiectiv la business-ul tău în acest moment, Câți clienți plătesc prețul corect? Câți plătesc
În episodul 117 vorbesc despre importanța de a înțelege ce vor clienții în perioade de recesiune și ce să faci cu brandul personal, astfel încât să le traversezi cu bine. Cumpărători există și în criză, dar se comportă diferit la achiziție. În esență, vor 4 lucruri: Să fie siguri că fac o investiție bună. Recesiunea nu e un moment bun să facă investiții păguboase. Să primească mai multă valoare
În acest episod combat gura lumii, care nu doar că nu tace niciodată, dar și emite opinii neavizate despre ce ar trebui să facă un profesionist care dorește să aibă brand personal online. În episodul 116 vorbesc despre cel mai subapreciat și supraapreciat aspect în branding personal în acest moment. Subapreciat înseamnă neutilizat la potențialul maxim. Supraapreciat pentru mine este ceva umflat ca o gogoașă, fără bază reală. În
În episodul 114 vorbesc despre procesul nișării în branding personal, atunci când profesionistul crede că se află pe două sau mai multe nișe și are mai multe avataruri de client ideal. Dacă te afli în această situație, știi cât de dificil este să iei o hotărâre referitoare la direcția unică în care vei merge – profesional vorbind – mai departe. Există idei preconcepute, mituri și aspecte necunoscute legate de
În acest episod, inspirat de conversațiile cu clienții mei, răspund la o întrebare presantă și foarte populară: Ce faci dacă deja ai creat un brand de firmă, dar acum simți că este momentul să virezi spre brand personal? În această situație se află mulți profesioniști care au creat o firmă din pasiune în urmă cu 5-10 ani. Lucrurile au mers din inerție, au existat și există vânzări. Sentimentul general
În acest episod îți prezint punctul meu de vedere legat de copiere, plagiat și sindromul impostorului în crearea de conținut de brand personal. Consider că este important să vorbim deschis și asumat despre actul de creație al fiecăruia pentru că 1) am trecut prin asta și știu cât de mult te poate bloca frica să nu spună cineva că îl copiezi; 2) majoritatea clienților mei au această grijă, care
În acest episod vorbesc despre ceva mai puțin plăcut, dar real și omniprezent: epuizarea în personal branding. Mă refer la starea aceea de copleșire, în care nu îți mai vine să faci nimic, nu știi încotro să o apuci și tot ce vrei este să zaci pe canapea, dar tu ai de promovat munca și profesia ta. Fie că ești la început cu construcția brandului personal, fie faci asta
În episodul 106 The Personal Brand Podcast te iau în culisele afacerii mele pe care o cresc prin branding personal. Mai precis să îți spun secretul numărul 1 cu care îi fac pe oameni atenți la ceea ce am de oferit mai valoros. Să fie strategia? Produsele? Perseverența? Funnelul de marketing? Piramida businessului online? Ar putea fi aceste elemente complexe…dar nu despre ele e vorba. Ci despre ceva mult
Ce părere ai de afirmația „when you pay, you pay attention”? Experiența mea de lucru cu sute de antreprenori 5 ani îmi spune că vorbele de mai sus sunt adevărate. Cu alte cuvinte, atunci când clientul ideal plătește suma pe care i-o ceri ca să lucreze cu tine, se implică motivat în colaborarea voastră. La rândul tău, ești motivat să îi livrezi cele mai bune produse sau servicii. Dar
În episodul 104 vorbim despre cele 4 tipuri de valori efective pe care le caută oamenii la branduri. Este vorba de: 1) Valoare funcțională sau tehnică, când focusul este pe soluția oferită; 2) Valoare monetară, care permite clientului să aibă din produsul sau serviciul tău un câștig financiar; 3) Valoare socială, care îl împlinește, ține de status, recunoaștere și de a-i uimi pe ceilalți; 4) Valoare psihologică sau valoare
Multe se pot scrie despre ce înseamnă să fii valoros și a oferi valoare clienților de brand personal. Este un topic supus subiectivismului fiecărei ființe umane. Ceea ce un om găsește valoros la un profesionist poate reprezenta ceva nevaloros pentru altcineva. Când vine vorba de valoare, aprecierea acesteia este relativă. Ce e totuși fix? Care sunt principiile universal valabile pe care odată ce le respecți, știi sigur că „oferi
În acest episod vorbesc despre valoarea unui brand personal, compusă din două elemente: valoarea umană și valoarea profesională. Cei mai mulți oameni stau bine la capitolul valoare profesională, în sensul că au capacitatea de a-și redacta propriul CV, care reflectă câte știu să facă. A-și determina valoarea profesională le este mai ușor. Ce e dificil e să își stabilească valoarea umană. De ce? Pentru că propria percepție de valoare
The Personal Brand Podcast împlinește 100 de episoade, prilej excelent să răspund celor mai simpatice, curioase și creative întrebări pe care le-am primit de la ascultători de la lansarea podcastului din August 2020 până în prezent. Din acest episod afli care au fost cele mai simpatice situații din timpul înregistrării celor 100 de episoade, care sunt cele mai populare episoade lansate, ce fac când îmi este greu sau rămân
Conținutul organic pe care îl produci ca brand personal este deosebit de important pentru profitabilitatea afacerii tale. Nu doar că îți aduce clienți, dar te și impune ca lider respectat în industrie, îți aduce colaborări și parteneri la care nici nu te-ai fi gândit. Puțini profesioniști realizează că informația pe care o oferă gratuit este prima formă de venit pasiv pe care o au. Căci asta face bine conținutul
Frica de a-ți prezenta public planurile ca brand personal te poate bloca să înfăptuiești mult bine pentru cei care au nevoie. Este OK să îți pese ca munca ta să nu fie copiată, planurile să nu fie plagiate și informațiile pe care le dai în avans să nu fie utilizate fraudulos. Dar nu este același lucru cu a nu prezenta deloc audienței tale ce urmează să faci. Oamenii se
La mulți ani și bine te-am regăsit! Începe un nou sezon The Personal Brand Podcast, sezonul 2023. Îți mulțumesc că ești aici! Primul episod din noua serie se referă la importanța de a-ți (re)stabili nișa de piață ca brand personal înainte de a trece la orice altă acțiune. De ce? Fiindcă nișa de piață ține de claritatea ta interioară. Consider că niciodată nu poți face „prea multe” exerciții de
În acest episod, ultimul din sezonul 2022, prezint cele 13 trenduri care consider că vor fi cheie în branding personal anul viitor. Cu atâtea lucruri care se schimbă nonstop în lumea digitală, în marketing, în social media, în ceea ce privește comportamentul consumatorului, la nivel economic, social și politic să stabilesc doar 13 trenduri nu a fost tocmai o misiune ușoară. Cu toate acestea am făcut-o. În episodul 92
Episodul 92 este ultimul din seria Shining Stars din 2022, al cărei obiectiv a fost să aducem în prim-plan profesioniști din industrii diferite din România, care se fac cunoscuți cu ajutorul brandingului personal. Invitată din acest episod este Cristiana Pruteanu, Consultant Business Operations. Merită să asculți conversația cu ea din cel puțin două motive: Primul – Cristiana este un model, un exemplu de perseverență și disciplină care a reușit
În acest episod, care face parte din seria Shining Stars, am invitat-o pe Roxana Beșcucă, profesor și caligraf, să își spună povestea. Roxana a început construcția brandului personal în 2021. În momentul în care a luat decizia de a lucra pe cont propriu avea un job stabil într-o instituție de Stat. Să ia decizia de a se arunca spre necunoscut nu a fost ușor. Însă rezultatele pe care le
Odată cu episodul 90 The Personal Brand Podcast, continuă seria Shining Stars – studii de caz cu profesioniști diverși care deja au un brand personal. Invitata mea din acest episod este Mădălina Sarca, psiholog clinician cu peste 10 ani de experiență. Am avut șansa să lucrez cu Mădălina la brandul ei profesional în 2021. Provocările au fost numeroase, pentru că industria pe care o reprezintă, psihologia, este puternic reglementată.
În acest episod invitata mea este Adriana Dobre, trainer de coafuri speciale. Adriana lucra deja de câțiva ani buni ca trainer de coafuri speciale, când a luat decizia de a face o schimbare majoră în carieră. A înțeles la începutul anului 2020 că dacă voia să se diferențieze pe o piață ultra competitivă era nevoie să se scoată pe ea în față. Conversația cu ea este deosebit de importantă
Seria de episoade „Shining Stars” continuă cu acest episod, în care invitata mea este Geanina Studencu, educator muzical. Geanina a mai fost în The Personal Brand Podcast în vara anului 2021. Acum a venit să ne povestească progresul pe care l-a înregistrat în tot acest timp. Iar progresul ei este fantastic! De la ultima prezență în podcast până acum, Geanina s-a concentrat să își dezvolte un brand personal puternic
Episodul 87 marchează începutul seriei Shining Stars În The Personal Brand Podcast. Pe parcursul mai multor episoade invit să își spună povestea profesioniști care au pornit ca începători și au ajuns la nivel avansat cu brandul personal. Ei strălucesc astăzi pentru că au luat taurul de coarne. Au făcut greul. Au acționat. Acțiunea i-a disciplinat și i-a adus unde sunt astăzi. Poveștile lor inspiră. Mă bucur că Personal Brand
Acesta este un episod despre a învăța să economisești bani cu ajutorul brandului personal. De la diverse colaborări la speaker opportunities, de la afilieri cu branduri mari la sponsorizări, de la paid partnerships prin agenții de marketing la posibilitatea de a ajunge la zeci de mii de oameni gratis pe social media…există numeroase modalități să economisești bani odată ce îți construiești brandul personal. Brandul personal și economisirea Dacă vrei
Acest episod este pentru tine îndeosebi dacă lucrezi în industria de servicii: coaching, consultanță, ghidaj, terapie, educație în general și educație online, social media management, content creation, avocatură, arhitectură, medicină, nutriție, fitness etc. Din el afli care sunt cele mai bune strategii să îți scalezi afacerea și cum contribuie brandul personal la creșterea ta. Brandul personal și scalarea businessului Odată ce își deschid un business, majoritatea profesioniștilor vor să
Episodul de astăzi aduce perspective noi despre credințele pe care este bine să le aibă un profesionist. În acest moment se desfășoară o conversație globală despre credințe limitative. Cu cât se vorbește despre ele, cu atât rolul lor este mai potențat. Eu îți propun în schimb să facem opusul. Să vorbim despre gândurile care împuternicesc un profesionist. Credințe limitative versus credințe ne-limitative În branding personal, credințele limitative nu îți
Sa construiești brand personal este un efort concentrat. Nu doar că ești responsabil de propriul marketing, dar mai trebuie să găsești timp și pricepere să negociezi, să coordonezi o echipă de colaboratori și furnizori, să faci oferte, să creezi conținut șamd. Toate acestea…pentru ce? Pentru a monetiza. În acest episod răspund la întrebarea care se află pe buzele tuturor profesioniștilor: „Cum monetizez cu brandul meu?” Cum exact faci bani
În episodul de astăzi răspund la una din cele mai populare întrebări care îmi sunt adresate pe social media: care sunt top primii 3 pași pe care trebuie să îi facem în branding personal? Internetul abundă de sfaturi să începi prin a-ți defini brandul, dar știu că stai și te întrebi…și cum exact să încep? Ascultă episodul să afli detalii. 3 pași cu care începi în siguranță În acest
Consistența este procesul prin care obținem rezultate de durată. În orice domeniu ne dorim să avem succes, fie personal, fie profesional, e nevoie să fim „consistenți” ca lucrurile bune să se întâmple. Poate sună complicat, dar nu este. E vorba de a avea frecvență și regularitate. Desigur că e nevoie de consistență și în branding personal. Dar ai încercat să fii consistent în promovare, creare de conținut, trimitere de
Știu că îți dorești să ai alături de tine cât mai mulți oameni, mai ales pe social media. În acest episod vorbesc despre cum poți construi o comunitate în jurul a cine ești profesional. Mai precis, cum ia naștere și crește comunitatea ta de brand personal. Ce funcționează cu adevărat sunt dialogul, autenticitatea, generozitatea și grija. Și mai există un ingredient-cheie pe care îl afli după ce asculți episodul.
Pericolul iminent al recesiunii globale te sperie? Nu poți opri o potențială criză economică, dar cu siguranță îți poți consolida brandul astfel încât impactul unei situații nefavorabile să fie minim. În acest episod de podcast îți spun care sunt cele 10 strategii care te vor ajuta să rămâi în picioare indiferent ce se întâmplă. Fiecare strategie e valoroasă individual, dar împreună cele 10 sunt imbatabile. Odată ce le adopți
În branding în general, culorile nu sunt doar culori. Sunt magneți cu care atragi potențialii clienți. Primul lucru de care să ții cont când îți alegi culorile de brand personal este psihologia culorilor. Acestea au puterea de a influența comportamentul consumatorilor. Când culoarea ta de brand atrage oamenii și îi face să se simtă bine, iau mai ușor decizia de a lucra cu tine. Deci ceea ce ai de
Sloganul este un element important din identitatea vizuală a brandului personal și pe cât este de important, pe atât dă bătăi de cap profesioniștilor. În ultimul episod The Personal Brand Podcast îți spun 10 criterii după care îți stabilești un slogan care să te reprezinte, să îți fie drag să îl pronunți, iar când o faci….să devină memorabil. Există două elemente-cheie ale identității vizuale ale oricărui brand, așadar inclusiv
Întrebarea „cum pot să-mi dau seama ce fac unic și ce valoare aduc” este ceva ce îi chinuiește pe mulți antreprenori. Știu fiindcă obișnuia să îmi dea și mie dureri de cap. Acest episod e special din cel puțin un punct de vedere: Este un episod-workshop, adică lucrăm împreună cu pix și agendă, iar la final ai răspunsuri concrete pe hârtie. Îți pun 6 întrebări care mi-au fost adresate
De la „trebuie să ai mii de followers pe social media altfel nu ești văzut” la „nu începe până nu ai totul gata”, se spun multe minciuni despre brandul personal. Dar cea mai mare minciună pe care am auzit-o (din păcate repetată des) este „trebuie să știi totul în meseria ta!” Raționamentul din spatele acestei convingeri este că e nevoie să știi totul legat de ceea ce faci, ca
Vrei vacanță, dar nu știi cum sa îți organizezi businessul și brandul personal vara? În 2022 îmi voi lua o lună și jumătate de vacanță. That’s a first! Am planificat această vară din luna ianuarie. Este ultima vacanță mare înainte ca Andi să înceapă viața de școlar și vreau să ne bucurăm de ea la maximum. Ca să pot lipsi din biroul meu 45 de zile, sunt câteva acțiuni
Vrei vacanță, dar vrei și brand personal profitabil pe timpul verii? Și eu la fel! Dacă munca ta e viața ta, vara probabil că îți este greu să iei vacanță. Dar știi că meriți timp liber și că ai nevoie de timp liber ca să îți încarci bateriile. Ultimele luni nu au fost ușoare, așa că fii blând cu tine. Teama de a pleca în vacanță și a lăsa
Te-ai întrebat vreodată cum de unii oameni reușesc să muncească zi de zi cu pasiune și plăcere, în timp ce tu te simți secătuit de puteri și resurse în ceea ce faci? Cum de unele persoane pot munci smarter, dar tu, de câte ori încerci, sfârșești prin a lucra harder? Nu e vorba de echipamentele de care dispunem, nici de cât suntem de pregătiți să ne facem meseria, ci
Ești de acord că oamenii fac afaceri cu oamenii? Anii de pandemie au confirmat cel mai bine acest lucru. În noua economie socială este foarte important să fii un om printre oameni. Marketingul învechit nu mai funcționează: nu mai este de ajuns să ai reclame bune și un produs bun, ai nevoie și de conexiune umană cu potențialii tăi clienți. Aici intră în scenă hobby-urile tale. Care este legătura
Te simți blocat și nu poți avansa cu ideile tale nici în business, nici în branding? Nu cumva pui căruța înaintea cailor? Una din greșelile frecvente pe care le văd e că profesioniștii se grăbesc cu brandul personal fără să aibă un business. În branding personal, tu ești afacerea. Faci branding tocmai ca să îți promovezi afacerea numită TU. Așa că primul pas pe care îl ai de făcut
Un om de folos este un om valoros. La fel și un profesionist: dacă le ești util clienților, nu te pot ignora. Dimpotrivă! De folos clienților poți fi și dacă vinzi produse fizice, și dacă vinzi servicii sau o combinație din cele două. De tine și doar de tine depinde cum te faci util clienților. De tine și de creativitatea ta. În acest episod din The Personal Brand Podcast
Așa cum casa în care locuiești are nevoie de curățenie ca să îți facă plăcere să locuiești în ea și să îți aducă bucurie, la fel este și în business. Poți face și în afacerea ta „curățenia de primăvară”. Începe cu interiorul: fă curat în interiorul tău, în gânduri. Apoi continuă cu exteriorul tău și îndreaptă-te către clientul ideal, prezența online și pe rețelele sociale, lista de abonați la
Ca să scapi de teama că oamenii și-ar putea da seama că nu ești un bun profesionist, că nu ai un bun brand personal, nu te mai gândi la oameni în general, ci doar la clientul ideal. Fiindcă doar pentru el ceea ce știi să faci este suficient, valoros și relevant aici și acum. Dacă nu lucrezi cu un avatar de client ideal clar, afacerea ta suferă și poți
Cum poți convinge clienții să cumpere de la tine, mai ales pe social media? O întrebare pe care orice antreprenor prezent pe rețelele sociale și-o pune, mai ales în contextul pandemic peste care se suprapune criza din Ucraina. Este neplăcut să stai, să nu ai clienți, să nu ai comenzi…Te poate face să te simți blocat, în colaps, neputincios… Dar și mai neplăcut e să te minți că poți
Când un profesionist care vrea să își construiască brandul personal spune „Dar eu nu fac nimic diferit sau special”, e neadevărat din cel puțin două puncte de vedere. Primul: cu toții suntem unici prin ADN și facem lucruri în conformitate cu unicitatea noastră. Ești unic din naștere și acțiunile tale sunt unice și ele, pentru că le faci TU, în felul TĂU. Amintește-ți că nimeni nu e ca tine,
Nișa de brand personal nu e obligatorie, dar e extrem de eficientă. Întreabă orice antreprenor de succes și îți va spune că este bine să începi cu o nișă mai mică, pentru ca apoi să poți aborda una mai mare. Când te concentrezi pe o nișă specifică, devii expert. Odată ce ai expertiză pe o nișă mai mică, îți poți extinde brandul către una mai mare. „Start small to
Încă este început de an și tu ai nevoie să știi dacă în meseria pe care o practici, brandingul personal e potrivit? Știu că îți surâde ideea de a-ți crește reputația pe piață, dar știu și că te compari cu alții și spui cu jind… „Aș vrea și eu să fac ce fac ei”, fără să știi dacă ți se potrivește. Nu vreau să îți stric distracția, dar în
Începutul de an este despre rezoluții, iar astăzi iți propun să vorbim care sunt rezoluțiile excelente, sănătoase, bune, în branding personal în 2022. Nu îți construiești brandul personal ca să fii pentru toată lumea sau să fii ca toată lumea. Ci ca să ajuți niște oameni să trăiască mai bine, mai împliniți, mai fericiți. Ca Brand Personal, misiunea ta este să le faci viața mai ușoară unor anumiți oameni,
Ce se întâmplă în culisele The Personal Brand Podcast? Sunt și momente bune și…bâlbâieli! Află detalii savuroase din acest episod special de Sărbători, în care iau lucrurile mai puțin în serios. Sper să o faci și tu. Viața și munca noastră nu sunt perfecte! Și cu siguranță, nici procesul înregistrării acestui podcast nu e. Dimpotrivă! Sărbătorile sunt momentul în care privim cu recunoștință înapoi la anul ce se termină.
Dacă e un lucru pe care 2021 ni-l confirmă, e că brandul personal e aici să rămână. Nu am un glob de cristal în care ghicesc cum va fi 2022, ci am propria experiență, lucrul cu sute de clienți și informația pe care o dobândesc din cărți, cursuri și conținut online despre brand personal. În baza lor văd 5 tendințe de branding personal în 2022 în România: de la
O afacere bună îți dă. Știi ce îți dă cel mai de preț? Împlinirea! Ok, înțeleg. Suntem ființe emoționale înainte de toate. Rațional însă, afacerea ta trebuie să îți dea timp și bani. O afacere deficitară îți ia. Îți ia timp și bani, adică exact motivele pentru care ai înființat-o și te secătuiește fizic. Afacerea ta este un mijloc să trăiești mai bine, nu doar un motiv să muncești






















































































































































