E o zi cețoasă de vineri, spre prânz, când Dacian Cioloș intră în braseria de lângă Ateneu, unde a propus să ne vedem. Am lucrat în trecut ca jurnalist, apoi am făcut cariera ca om de relații publice și comunicare. Am colaborat cu miniștri, am lucrat din sediul Guvernului, am participat la ședințele Executivului. Apoi, am interacționat cu oameni din companii mari, profesioniști importanți din anumite domenii. Am atins maturitatea la care o astfel de întâlnire nu mă mai emoționează. Sunt însă pozitiv intrigată de tot ceea ce am citit, am aflat și știu despre Dacian Cioloș, în general.
Aștept acum cu nerăbdare să ia loc la masa pe care a rezervat-o pentru întâlnirea noastră și să aflu odată răspunsul la întrebarea „Ce îl face pe Dacian Cioloș atât de memorabil și popular”?
În primul rând, căldura umană. Peste câteva momente, intră relaxat în braserie, cu mobilul în mână și atât. Se îndreaptă zâmbind spre mine și ne salutăm prietenește, ca doi oameni de bine care deja se cunosc, ca o continuare firească a conversațiilor directe pe care le-am avut, pentru a stabili data și locul întâlnirii.
Nu am nevoie de prea mult timp ca să îi observ onestitatea și modestia. Știe că pentru a-l întâlni, am dat dovadă de generozitate, respectiv am câștigat prânzul cu el la licitația umanitară de toamnă a Asociației La primul bebe. E un om cu principii, pentru care gestul meu contează, mi-o spune de mai multe ori. Anul acesta, scopul campaniei a fost să sprijine MagicHOME sau „etajul părinților” dintr-un centru pentru familiile copiilor cu afecțiuni grave. La primul bebe e genul acela de minune făcută posibilă de Internet și Atena Boca. O platformă pentru mămici și familii la început de drum. O comunitate de peste 40.000 de suflete și 17 filiale în România. Un loc în care tinerele mame și proaspeții tați pot găsi răspunsuri și sprijin pompt și gratuit pentru cele mai simple și complexe probleme, fără să fie judecați. Atena poate vorbi ore despre priectul său, chiar și la volan, chiar și în timp ce fetița ei doarme lângă ea. Ce a reușit ea să facă e un miracol și o admir enorm pentru asta. Mobilizarea din spatele La primul bebe e fantastică, sunt membre mame de pe toate continentele! La primul bebe este și o comunitate de oameni generoși, preocupați de soarta copiilor aflați în nevoie, oricum am defini nevoia. Întâlnirea cu Dacian Cioloș a fost foarte disputată în cadrul licitației și fără exagerare pot să spun că am luptat să câștig până în ultima clipă.
Îmi face totodată impresia unui om răbdător, galant, care nu încearcă să se impună cu orice preț. Nimic din alura unui politician distant, vanitos. Mă lasă să vorbesc, să explic ce anume m-a făcut să licitez. E curios să afle cum gândesc, ca mamă. Îi povestesc despre drama de a-mi pierde mama după o lungă suferință, când aveam 24 de ani și despre miracolul de a fi mama lui Andi, prichindelul meu fantastic, care tocmai a împlinit doi ani. Îi reține numele lui Andi și i-l pronunță de câteva ori pe parcursul discuției noastre. Insistă să ne tutuim, și suntem Manuela și Dacian până la finalul întâlnirii.
E încântat de emulația pe care a produs-o campania.
„Nu există nicio lege care să poată fi deasupra libertății umane de a-și exprima partea pozitivă”, îmi spune Dacian Cioloș. Vorbim despre scopul comunității La primul bebe, în care sunt membru de doi ani. Îi dau câteva exemple de situații rezolvate rapid pe grupul de Facebook La primul bebe, care mi-au arătat că problemele comune unesc mamele, că nu suntem sigure și că e posibil să asigurăm copiilor noștri un viitor mai bun, prin simplul fapt că avem idei comune și alegem să fim împreună. „Acesta este viitorul, al comunităților conectate și preocupate de aceleași probleme”, îmi mărturisește. „În care fiecare e unic în felul său și aduce pe lume ceea ce nicio altă ființă nu poate aduce. Conștient că propriul exemplu este cel mai bun model de educație”, adaugă.
Îi povestesc cum în urmă cu câteva săptămâni, am avut un incident în trafic cu o tânără de 21 de ani. Nimic grav pentru mine, însă o avarie serioasă pentru ea. Sunt un șofer disciplinat, enervant de disciplinat uneori, iar cele mai mari extravaganțe la volan sunt atunci când dau muzica tare…I-am povestit fostului prim ministru că, deși accidentul a fost provocat de tânăra respectivă, până i s-a explicat clar că ea a greșit și ne-am despărțit prietene, a făcut tot ceea ce a putut să mă intimideze. A dat dovadă de multă înfumurare. Maternitatea a făcut din mine un om mai calm și empatic. Era atât de tânără, atât de lipsită de experiența vieții, încât mi se părea că dacă îi răspund, e ca și cum mă cert cu fiul meu. Fiul meu, care va crește și va trăi alături de astfel de copii tupeiști, violenți, intimidanți, dar cu un scop precis, de a câștiga. L-am întrebat așadar pe Dacian Cioloș cum va străluci România în viitor, prin determinare feroce, forță fizică și intimidare sau prin respect, 7 ani de acasă și empatie?
„Sunt valori personale care izvorăsc din individ și nu se negociază”, mi-a răspuns elegant, asigurându-mă că e loc pentru toți pe pământ, că din toate experiențele fiecare învață câte ceva, că trebuie să fim deschiși să înțelegem când greșim și să ne schimbăm.
Am apreciat vorbele acestui om înțelept și le-am interpretat ca pe o invitație vădită a unui om politic către societate, la dialog, la calm, la confruntare constructivă și elegantă. Dacian Cioloș nu e un om al verdictelor ad-hoc. Ascultă bine, pune întrebări, lasă logica să primeze și își expune punctul de vedere cât mai non-invaziv cu putință, în fața mea.
Avem suficient timp să vorbim și despre statutul mamei în România acum și în viitor. Descopăr un bărbat care iubește copiii și e bine ancorat în realitatea zilelor noastre. Fiindcă 2017 a fost un an de mare schimbare profesională pentru mine, îi cer onest sfatul. „Angajat sau angajator, Dacian?” Din nou, rațiunea primează. Știe că am ales antreprenoriatul, m-a ascultat cu răbdare povestind prin ce tribulații am trecut în ultimele luni, ca să mă conving că e mai bine să fiu pe cont propriu. Îmi răspunde cu aceeași limpezime în gândire și elocință, „Depinde de profilul fiecărei mame”. Apoi adaugă „Să fii mamă îți dă siguranță în anumite domenii, dar și vulnerabilitate, fiindcă ai o nouă viață de apărat. Cred că trebuie să creăm un cadru care să permită mamelor să își arate cu adevărat creativitatea odată întoarse în câmpul muncii, nu un climat în care să se ferească, așa cum poate se întâmplă acum”. Sunt atât de acord cu aceste vorbe, încât surâd cu inima când le aud și le scriu.
Să fii mamă e cea mai grea meserie din lume pentru mine. Chiar este. De ce, în loc să fie încurajate să devină cea mai bună versiune a lor, potențate de minunea maternității, odată întoarse la muncă, româncelor le e frică să ridice capul, să își asume funcții pe care le merită, să solicite un program de lucru adecvat și care să le protejeze, să ceară concedii legale etc.? Am discutat despre asta cu Dacian Cioloș, și m-a asigurat că e conștient că este nevoie de multă inovație în România, în sfera serviciilor sociale pentru mame, îndeosebi în ceea ce privește alimentația, planningul familial, educația, orientarea profesională sau coaching-ul.
Îmi dă o temă de gândire, și eu promit că o voi onora, alături de Asociația La primul bebe. Dacian Cioloș vede binele de la distanță, fără să ceară prea multe detalii despre intenții, și dorește să îl potențeze. Un bine mai mare pentru mame ar fi „să identificăm ceea ce trebuie făcut pentru ca femeile să își exercite rolul și ca profesionist, după naștere”.
Discutăm deja de o oră și jumătate. Cum spuneam, exercițiul vorbitului, fie el în cadrul restrâns sau în public, nu mi-e străin. În cariera mea, a trebuit să învăț oameni importanți să vorbească în public. La rândul meu, am luat adevărate lecții de la vorbitori impecabili, majoritatea străini. Punctul culminant a fost la Cambridge, în 2005, când l-am ascultat pe Prințul Filip, Ducele de Edinburgh, soțul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, vorbind despre rolul educației. Am ascultat personalități vorbind și involuntar le-am analizat discursul. Dacian Cioloș vorbește fără cusur cu mine de o oră și jumătate, pe teme pentru care nu s-a pregătit. Este probabil cea mai articulată personalitate publică română pe care o ascult. Răspunsul la întrebarea mea, „de unde atâta carismă?”, mi se revelează tot mai clar. E un cumul de calități, în care decența primează. Și câtă nevoie de decența are România, pentru a merge înainte și a ieși din impasul actual!
În ultima oră a întâlnirii cu Dacian Cioloș, am șansa să ni se alăture și soția sa, Valerie. Mă îmbrățișează când facem cunoștință și îmi permite să îi spun automat pe nume. „Nu ne-am văzut de 4 zile, eu vin de la Cluj, iar Dacian a fost la Oxford”, mărturisește ea. Valerie este o personalitate solară, frumoasă și zâmbitoare, dar poate ceea ce e cel mai important, este o femeie determinată să reușească și să îi ajute pe ceilalți. Vorbește perfect românește, intuiesc că e îndrăgostită de Cluj și că inima îi bate de mult ca unei românce. Iubește și ea copiii, iar la Cluj tocmai la o întrunire pentru copii a fost, un proiect nou, pentru mindfulness în școli și grădinițe.
Vorbind de grădiniță, mărturisesc cuplului Cioloș că deja caut una pentru Andi, de câteva luni mergem cu el la cursuri de limba engleză și dezbatem, în familie, despre ce viitor să îi asigurăm. Discuția „un trai mai bun România sau în afara țării?” apare relativ des la noi acasă.
„Sunt atât de multe oportunități în România”, spune Dacian Cioloș. El însuși un intelectual educat în afara țării, îndeosebi în Franța, este pentru a urma studii peste hotare. Îmi povestește de șansa uriașă de a lucra pe perioada vacanței studențești în Franța și impactul pe care l-a avut asupra sa, a dezvoltării sale ulterioare, precum și a familiei din Transilvania. Citează din bunicul și tatăl său, vorbește de mama și de fratele său. Un om pentru care, evident, familia este o valoare.
„Nu sunt pentru a pleca definitiv din România, și dezarmat. Cel mai rău lucru e să pleci dezarmat, fiindcă atunci când pleci cu sentimentul acesta, e și mai greu să te realizezi în străinătate”, punctează el. „Nu cred în România care se dezvoltă izolat”, mai spune, oferindu-mi încă un motiv să îl apreciez pe acest lider intelectual ancorat în prezent, asumat, care își iubește semenii și crede în forța schimbării, împreună. Vorbim despre sistemul educațional și despre iminenta reformă a acestuia. Insist că școala va lucra la nivelul copiilor și al profesorilor, dar că o schimbare de paradigmă trebuie să fie și la nivelul părinților. Valerie, o susținătoare avidă a descoperirii eului propriu și a respectării acestuia, confirmă. Dacian Cioloș face o ultimă remarcă, înainte de a mă cuceri total: „Copiii trebuie să facă ceea ce simt, ca să devină ceea ce sunt”.
Înainte să ne despărțim, îi solicit lui Dacian Cioloș un autograf pentru mămicile din comunitatea La primul bebe. Compune un mesaj frumos, fără să se grăbească. Le mulțumesc, atât lui, cât și lui Valerie, și mă grăbesc spre târgul de carte Gaudeamus. „Ce idee bună, ar trebui să facem cumva să mergem și noi”, spune Valerie. Camaraderia dintre cei doi e evidentă și mă bucură tare, e aceeași camaraderie pe care o împart cu Radu, pe lângă dragoste și respect.
Ajung repede în fața Ateneului și observ că a ieșit soarele.
Vineri, 24 noiembrie 2017, am avut una din cele mai consistente, reale, prolifice discuții din viața mea. Sunt mândră că s-a întâmplat în orașul meu, în țara mea, cu un reprezentant al elitei intelectuale românești, un om care ne-a condus și reprezentat interesele onorabil, ca prim ministru. Omul-speranță. Sunt convinsă că am petrecut 150 de minute cu un viitor lider al României (la ce nivel, Dacian Cioloș va decide pentru sine). Un viitor lider al unei Românii cu principii, al românilor educați, decenți, încrezători, muncitori, respectuoși și preocupați de bogăția noastră, copiii.
Să fim bine,