dezvoltare-personala-daniela-irimia

La Olimpiada Internațională a Femeilor Millennials, autonome și încrezătoare în forțele proprii, cred că Daniela Irimia ar lua marele premiu. La 34 de ani, are o voce puternică în domeniul dezvoltării personale pentru femei, o marcă personală bine conturată, o cohortă de femei care o urmăresc îndeaproape și pe care le inspiră. Nu e de mirare că foarte curând își va lansa prima carte, Femeia independentă. Este mamă și soție, trainer, antreprenor, blogger, autor de articole pe tema dezvoltării personale.

M-am bucurat să o pot aduce în proiectul Femei care își schimbă viața tocmai pentru că reprezintă vocea unei generații – generația Y sau M de la Millennial – pentru care libertatea, independența, autonomia sunt baza dezvoltării personale.

Cine ești?

Sunt Daniela Irimia, o femeie de 34 ani ….

Și ce faci?

Și îi ajut pe oameni să se cunoască mai bine, pentru ca apoi să poată comunica mai bine. Îi ajut pe oameni să se dezvolte personal și profesional. Sunt trainer, antreprenor, autor, mamă și soție, fiică și soră…. Sunt un om care iubește viața, un om fascinat de natura umană și potențialul nostru de dezvoltare. 

Ce făceai înainte să îți schimbi viața?

Toată viața mea este și a fost în schimbare. Nu știu cum este să fii „static”, să nu evoluezi, să nu schimbi. Eu cred că singurul lucru constant în viață,este schimbarea. 

 Dacă este să vorbesc despre cea mai recentă „schimbare” , atunci ar trebui să povestesc despre proiectul și cartea Femeia Independentă. Înainte de asta am redus semnificativ volumul de muncă, dedicând cea mai mare parte din energie mea către Albert, fiul meu de 4 ani. De când am devenit mamă am vândut prima mea afacere, o agenție de marketing online, am închis alte două proiecte antreprenoriale și m-am dezvoltat ca și trainer la Vision Consulting, afacerea de familie pornită de soțul meu acum 15 ani. 

Cum ai știut că e momentul pentru schimbare?

Nașterea unui copil schimbă profund viața unei femei, iar eu nu am făcut excepție. Mi s-au schimbat prioritățile, mi-am clarificat și mai bine valorile și nevoile personale. Am ales să fac lucrurile care aduc cu adevărat valoare atât mie cât și celor din jurul meu. Și pentru că vreau ca al meu copil să trăiască într-o lume mai buna, am decis să contribui și eu direct, la crearea ei. 

Ce ai făcut, mai exact?

Mai exact, am ales să fac doar training, să scriu și să inspir oamenii să devină și ei mai buni, să trăiască coform propriilor lor valori.  Am ales să fac doar ceea ce îmi place, ceea ce mă pricep să fac și mai ales, ceea ce aduce valoare și mie și celor cu care interacționez. Așa s-a născut proiectul Femeia Independentă by Daniela Irimia, un proiect prin care îmi doresc să ajut un milion de femei să trăiască conform propriilor lor valori. Să le ajut să se descopere pe ele, să învețe cum să devină cea mai bună versiune a lor, cum să fie independente din toate punctele de vedere. 

Să poți da timpul înapoi, ce ai face diferit?

Nimic …. nu aș schimba nimic. Fiecare experienta și fiecare om m-a ajutat cumva. Sunt mulțumită de cine sunt și ce am azi, iar asta este rezultatul a tot ceea ce am trăit până acum.

Ți-a fost frică de ceva în procesul schimbării?

Îmi este frică doar de pierderea libertății, însă libertatea nu o pierzi atunci când ești curajos și faci pași pentru schimbare.

Cum te simți acum?

Mă simt împlinită și fericită, mă simt autentică și creativă, mă simt eu!

Ce credeai despre tine înainte?

Ca si acum…că sunt minunată :)

Cum ai celebrat succesul transformării tale?

Partea cu celebratul este ceva nou pentru mine. Nu sărbătoresc de obicei o reușită anume, doar mă bucur, trăiesc fiecare emoție și sentiment pozitiv. Îmi împart bucuria pur și simplu trăind-o. 

Ce urmează?

Urmează să lansez prima mea care, o carte de dezvoltare personală pentru femei, o carte care a fost și pentru mine, un proces în sine de autodepășire și evoluție personala. Așadar, cât de curând veți găsi cartea Femeia Independentă, unde am pus toată experiența mea de viață, toate cunoștințele și abilitățile care m-au ajutat pe mine să devin o femeie independentă. 

Care este marele dar pe care l-ai primit de la viață, în procesul transformării?

Fiul meu, el este un declanșator al achimbarii, al evoluției la alt nivel personal și spiritual. El este darul cel mai de preț. Dacă pentru toate celelalte realizări mă simt răspunzătoare și mândră că am putut să le fac, cu Albert nu pot spune asta. El este mult prea minunat ca să poată fi „facut” doar de doi oameni. Parcă tot Universul a lucrat la nașterea acestui om iar eu sunt profund recunoscătoare că sunt mama lui. 

Ce e posibil acum pentru tine?

Acum, ca și ieri, ca și mâine, totul este posibil. Dacă vreau cu adevărat, dacă este relevant pentru mine, atunci va fi pentru mine!

 

Mulțumesc, Daniela!

Săptămâna viitoare Femei care își schimbă viața revine cu noi interviuri profunde, despre dezvoltare personală. 

Să fim bine!

Cristina Otel, interviu, dezvoltare personala

Astăzi este ziua unei #femeicareîșischimbăviața pe care mi-am dorit mult să o cunosc personal anul trecut – Cristina Oțel. Mesajele ei din mediul online, despre dezvoltare personală și viața trăită conștient erau ceea ce aveam nevoie în primul meu an de antreprenoriat, cu un copil de doi ani acasă. Întâlnirea noastră a fost unul dintre momentele mele wow din 2018, pentru care sunt foarte recunoscătoare. Cristina organizează des workshopuri și este speaker la diverse evenimente pentru antreprenori, așa că vă invit să vă înscrieți și să mergeți să o cunoașteți. O să vă placă tare!

La mulți ani, femeie specială, reper de dedicare, asumare și perseverență!

Care este povestea devenirii Cristinei? Aflați mai jos.

Cine ești?

Sunt un om cu o misiune, care îi însoțește pe drumul către ei înșiși pe cei cei care vor să se cunoască și să trăiască vieți pline de sens, aliniate cu valorile lor. Sunt mereu în căutare de modalități de a crește pe interior ca să fiu bine cu mine și ce cei din jurul meu și în special ca să pot fi mama de care copiii mei au nevoie.

Și ce faci?

De peste 11 ani lucrez în Learning & Development. De profesie sunt trainer și coach, iar azi sunt propriul meu manager la Soul Bloom. Proiectele mele au ca numitor conștientizarea de sine și se adresează celor care sunt pregătiți să se transforme de la interior spre experior. Și – de mai bine de 5 ani – scriu pe blog despre călătoria de părinte și provocările ei, despre dezvoltare personală și un stil de viață conștient.

Ce făceai înainte să îți schimbi viața?

Dacă schimbarea vieții se referă la trecerea spre soloprenoriat, înainte de asta am lucrat într-una dintre cele mai mari corporații din zona IT, mai întâi ca trainer și apoi ca training manager.

Dacă schimbarea vieții se referă la procesul de transformare prin care încă mai trec, înainte de asta trăiam destul de mult pe pilot automat, prea puțin conștientă de tiparele mele mentale, de felul în care mă sabotam și de convingerile mele limitative. Nu știam că e posibil să trăiești și altfel.

Cum ai știut că e momentul pentru schimbare?

Au fost tot felul de emoții, de gânduri și circumstanțe fără să pot atribui decizia unui factor anume. La bază e vorba despre procesul meu de transformare și despre nevoia de a trăi conform propriilor valori mai degrabă decât a mă lăsa condusă de frici. Am simțit că vreau să fac ceva de impact, cu sens atât pentru mine, cât și pentru ceilalți și că acest ceva cere o libertate pe care mediul corporate nu mi-o putea oferi.

Ce ai făcut, mai exact?

Mai întâi am avut curajul să spun cu voce tare că după concediul de maternitate vreau să încep să lucrez pe cont propriu. Am vorbit cu soțul meu despre asta, ne-am făcut calculele necesare și m-a susținut din prima. Am intrat într-un proces intens de autocunoaștere. Simțeam că se schimbă ceva în mine și voiam să înțeleg, să îi pot pune un nume. Între timp, am terminat școala de coaching, m-am apucat de schițat viziunea pentru ce urma să fac și strategia de rebranding, eu fiind cunoscută, în online cel puțin, ca blogger și nu ca trainer sau coach, ori formările, certificările, experiența și expertiza mea aici sunt. În toamna lui 2017 mi-am anunțat managerul că nu mă voi întoarce la job peste 4 luni. Pe 14 februarie 2018, de Valentine’s Day, mi-a fost eliberat certificatul de Persoană Fizică Autorizată.

Să poți da timpul înapoi, ce ai face diferit?

Cred că lucrurile se întâmplă la vremea lor. Dacă aș da timpul înapoi și aș face ceva diferit, lucrurile s-ar desfășura altfel și poate azi nu am avea această conversație. Oricât de anevoios ar fi fost drumul meu până aici am încredere că a fost așa ca eu să pot învăța ce aveam de învățat. I am trusting the process, chiar dacă nu sunt mereu de acord cu el. 😊

Ți-a fost frică de ceva în procesul schimbării?

Mi-e frică în fiecare zi. Dacă mă întorc la ce gândeam acum un an, îmi era teamă de tot necunoscutul care se întindea în fața mea, de posibilele respingeri, de eșec.

Dacă da, cum ai trecut peste sentimentul de frică?

Lucrez zilnic într-un mod conștient și asumat la a-mi redefini relația cu frica. Rolul ei e să mă protejeze, numai că noi avem un creier foarte vechi care nu a fost creat pentru provocările din ziua de azi. Așa că sunt atentă la ce are frica să îmi transmită, mă întreb dacă mă ajută. Uneori sunt frici iraționale și narative care tot răsună în capul meu. Cum trec peste? Fac pași înainte în ciuda fricii. O iau cu mine în scaunul din dreapta, dar eu rămân la volan.

Cum te simți acum?

Mă simt liberă, curajoasă, mult mai încrezătoare în forțele proprii. Simt că sunt pe drumul meu, că iau tot mai des decizii bazate pe valorile mele, nu pe frici.

Ce credeai despre tine înainte?

Înainte să-mi conștientizez procesul de transformare credeam că trebuie să fiu cine mi s-a tot spus că sunt, că valoarea mea e dată de părerile celorlalți, că nu am curaj, că atât s-a putut.

Ce crezi acum?

Cred că limitele mele sunt cele pe care mi le pun eu, că indiferent de cum arată trecutul meu, de ce am făcut sau nu, e responsabilitatea mea să mă cunosc, să îmi înțeleg tiparele mintale, să lucrez conștient cu mine, să cresc și să fac lucrurile în care cred indiferent de ce spun ceilalți.

Cum ai celebrat succesul transformării tale?

Transformarea mea e încă în plină desfășurare și cred că nici nu se va termina vreodată. Cred că mereu voi putea deveni mai bună, nu în sensul că nu aș fi suficientă deja, ci în acela de a ajunge la niveluri mai înalte de conștiință. Sunt recunoscătoare pentru tot ce sunt azi, pentru ce am și ce pot face. Îmi dau voie să mă bucur de fiecare reușită fără să mă gândesc mereu că aș fi putut face și mai bine.

Ce urmează?

Mi-am luat primul an de freelancing ca an de căutări, de experimentat. Am spus ”da” oricărui proiect aliniat cu valorile mele, în limita timpul disponibil. Anul ăsta este despre fine tuning, despre rafinare, despre restrângerea tipurilor de activități în care mă implic. În workshop-uri, în ședințele de coaching, în podcast-ul pe care l-am lansat de curând, pe blog și în comunitatea de Facebook creată anul trecut focusul va rămâne pe conștentizarea de sine, creștere, valori și viața trăită cu sens.

Care este marele dar pe care l-ai primit de la viață, în procesul transformării?

Să creez spațiu pentru a fi. Pentru mine și pentru clienții mei. Procesul meu de transformare m-a învățat să stau cu mine și cu toată suita de emoții pe care le pot simți, fără să fug de cele neplăcute. Asta face posibil să identific mesajele pe care au venit să mi le transmită, să le înțeleg, să le integrez și să cresc. Dacă nu aș face asta pentru mine, nu aș putea crea un spațiu sigur pentru a fi pentru clienții mei, nu aș fi autentică (și în drumul pe care mi l-am ales asta mi se pare esențial), nu le-aș putea conține emoțiile și nu aș putea fi de nedezamăgit pentru ei.

Ce e posibil acum pentru tine?

Orice îmi dau voie să creez și să vizualizez în mintea mea.

Mulțumesc, Cristina!

Săptămâna aceasta urmează alte două interviuri profunde, despre dezvoltare personală, cu Femei care își schimbă viața.

Să fim bine!

oana-bulzan-femei-care-isi-schimba-viata

Povestea de astăzi din campania #femeicareîșischimbăviața este a Oanei Bulzan, redactor-șef la Kudika, nutriționist, blogger, mamă de pre-adolescentă, soție și, din fericire, prietena mea.

Oana e de peste un deceniu redactorul-șef al unuia dintre cele mai importante site-uri pentru femei din România. Cu siguranță ați citit-o! :) În jurul său și al echipei la care contribuie, s-a format de-a lungul anilor o frumoasă comunitate de femei preocupate mai ales de dezvoltarea spirituală.

Odată cu ele, a crescut și s-a dezvoltat și Oana. Astăzi, este un nutriționist în creștere, cu blog propriu, canal de YouTube, comunitate de peste 15.000 de oameni pe Instagram, organizator de retreat-uri și workshopuri pe teme de nutriție. Nimic nu e întâmplător în povestea ei. A terminat Medicina și s-a întors acum la ea, mânată de dorința de a trăi ea însăși mai sănătos. A studiat atât de mult, încât a devenit o voce care îi inspiră pe alții.

Aceasta este povestea ei.

Cine ești?

Sunt Oana Trifu Bulzan, adică sunt mama Dianei de 6 ani, Oana de la Kudika de 13 ani încoace și de vreun an și ceva sunt Oana care ține cursuri de nutriție, mai întâi online, iar acum și offline :).

Și ce faci?

În cadrul cursurilor de nutriție, pentru că despre ele vorbim, repar relația oamenilor cu mâncarea. Cred că ne confruntăm cu un exces de informație, nu toată bună, simultan cu o ofertă super-diversificată de alimente, nu toate bune. Din combinația asta șoc ieșim super “documentați” și cam tot atât de buimaci: Nu mai înțeleg nimic. Eu ce ar trebui să mănânc?

Ceea ce se întâmplă în cadrul celor câteva ore pe care le am la dispoziție este să creez pentru fiecare dintre participanți o bază solidă, curată, de “nutriționist începător”, și să-l înarmez cu un filtru performant pentru informațiile pe care și le va adăuga ulterior peste această bază. Iar dacă publicul este format din doamne (și de obicei este) am o secțiune specială anti-diete care are mare priză.

Ce făceai înainte să îți schimbi viața?

Diferența majoră între ce făceam atunci și ce fac acum este că în trecut mă limităm la a scrie despre lifestyle sănătos și mă îngrozea perspectiva de a interacționa cu oamenii. Acum țin workshopuri în viața reală și mă bucur de fiecare moment. Nu mi-am imaginat că aș putea vreodată să vorbesc unui grup mai mare de oameni fără să leșin.

Cum ai știut că e momentul pentru schimbare?

Povesteam chiar zilele trecute, într-o discuție super încinsă despre liber arbitru, despre felul în care ți se așterne destinul în fața ochilor și tu nu trebuie decât să urmezi drumul cel mai evident. Eu nu am știut că e momentul pentru vreo schimbare, pur și simplu am avut deschiderea necesară pentru a păși pe acolo unde s-a creionat frumos drumul în fața mea. M-am trezit de la un moment la altul că îmi iau tot mai multe zile de concediu pentru a ține workshopuri de nutriție și că anticiparea lor îmi dă fluturași în stomac.

Ce ai făcut, mai exact?

Am trecut de la a scrie despre nutriție și lifestyle sănătos pe Kudika și pe blogul meu, oanatrifu.ro, la a vorbi despre aceste subiecte unor grupuri mai mici sau mai mari. Și încă nu mi-am luat nicio roșie în față.

Să poți da timpul înapoi, ce ai face diferit?

Absolut nimic. Sunt sigură că suntem aici, vorba lui Osho, pentru că trebuia să ajungem aici, cu toate bune și mai puțin bune care s-au întâmplat în trecutul nostru.

Ți-a fost frică de ceva în procesul schimbării?

Nu, pentru că în cazul meu schimbările s-au petrecut subtil, s-au așezat natural în viața mea fără să deranjeze. Nu am schimbat, am completat, nu am înlocuit, am dezvoltat. Și când am prins un moment să-mi trag sufletul și am apucat să privesc imaginea de ansamblu, am rămas cu gura căscată: ”Wow, ce mișto se așază lucrurile fără să mă agit!”

Cum te simți acum?

Ca la 20 de ani. La propriu. Când simțeam că jobul pe care îl fac are puterea de a schimba vieți.

Ce credeai despre tine înainte?

Că am trăit deja cea mai făină perioadă profesională a vieții mele.

Ce crezi acum?

The best is yet to come.

Cum ai celebrat succesul transformării tale?

Nu am avut un moment de sărbătoare anume pentru că schimbarea mea s-a produs treptat, dar cred că celebrez în fiecare zi judecând după pofta cu care mă așez în fața laptopului și după entuziasmul care mă ține uneori trează târziu în noapte, notându-mi în gând diverse idei, clocind tot soiul de planuri. Este incredibil că am încă o dată șansa asta de a mă bucura atât de tare de meseria mea.

Ce urmează?

Când vine întrebarea asta cu “ce urmează”, toată lumea vrea să dea răspunsuri mărețe. Eu am învățat să fiu blândă inclusiv cu mine și să nu-mi mai pun presiuni uriașe pe umeri, să mă concentrez pe prezent și să scot tot ce e mai bun din el.

Așadar, momentan lucrez printre picături la o carte pe care sper să o public anul acesta. Pe lângă asta, țin workshopuri cam de două ori pe lună cu diverse ocazii, am organizat un retreat la Brașov în martie. Sunt recunoscătoare că am primit toate șansele astea  de a-mi îmbunătăți prezentările cu feedback din partea publicului, că am prilejul, după aproape 15 ani ascunsă în spatele monitorului, să câștig experiență discutând efectiv cu oamenii.

În rest, stau cuminte ca un copil în așteptarea Moșului, simt că viața mi-a pregătit o mulțime de bunătăți, iar eu sunt pregătită să le primesc.

Care este marele dar pe care l-ai primit de la viață, în procesul transformării?

Sentimentul că lucrurile se întâmplă la momentul potrivit, iar eu nu trebuie decât să-mi respect principiile de viață și să fiu pe fază, receptivă și muncitoare când mi se oferă șansele, este tare reconfortant. Înainte mă oboseam cu nesiguranță, ezitări, frici, Doamne, era epuizant!

Ce e posibil acum pentru tine?

Orice e posibil pentru oricine. Dar eu cred că ar trebui să mușcăm doar cât putem să mestecăm fără să ne tulburăm digestia.

Mulțumesc, Oana!

Seria de interviuri Femei care își schimbă viața continuă curând cu povești de dezvoltare personală.

Să fim bine!

Loredana Mocescu,interviu

În timp ce voi citiți aceste rânduri, Loredana Mocescu, protagonista de astăzi din seria #femeicareîșischimbăviața, este pe scenă la Ploiești, unde prezintă Spectacolul umanitar dedicat Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului.

Săptămâna trecută a făcut asta și în cadrul unui spectacol caritabil pentru salvarea vieții tinerei Cristina, de 18 ani, diagnosticată cu o formă rară de cancer.

La Antena 1 Ploiești realizează săptămânal emisiunea ReCreație în familie, un spațiu de informare, expresie, reflecție, ascultare pentru părinți.

Pe pagina de Facebook a Loredanei zilnic găsesc ceva interesant din sfera umanității și dezvoltării personale ca femeie.

„Sharing is Caring” pare că este motto-ul de viață al Loredanei.  

Cu mare bucurie că pot să o aduc în viețile voastre, vă las să descoperiți povestea de devenire a Loredanei.

Cine ești?

Eu sunt iubire, blândețe, compasiune. Eu sunt o femeie asumată, zâmbitoare, o persoană preocupată permanent de „devenire”, de existență, de progres.

Și ce faci?

Acum sunt Personal Trainer & Coach, Educator Parental, psiho-pedagog în formare, realizator al unei emisiuni dedicate familiei și educației: ReCreație în Familie.

Am atâtea roluri care se întrepătrund armonios încât nu o să uit că prima mea pasiune a fost  și este actoria pe care o folosesc în toate rolurile actuale.

În fiecare zi ajut, ghidez și motivez oamenii pentru a-și recâștiga echilibrul optim între relații, carieră, sănătate, bani și evoluția personală.

Invitația mea: împreună putem face ordine, atât la interior, cât și la exterior. Partea ta este să sădești înăuntru semințele pentru un viitor al tău mai bun decât prezentul construit pe trecutul de până acum, să le dai lumină, apă și îngrijire acestor semințe. Partea mea este să te ajut să alegi cele mai potrivite semințe.

Înţelepciunea străveche este la îndemâna tuturor, dar puţini ştiu să o descifreze. Ca să citeşti cărţi vechi, trebuie să cunoşti limbi de demult. Ca să descifrezi tainele vieţii tale de acum, trebuie să cunoşti limba sufletului tău. Oricât de multe cărţi savante ai citi, adevărul de care ai nevoie este înscris de multă vreme în inima ta. Te invit să descoperim împreună calea către inima ta, om frumos!

Ce făceai înainte să îți schimbi viața?

Până la finalizarea studiilor și după o bună perioadă de timp, vreo 8 ani, am fost actriță. Dupa terminare studiilor am fost: consilier la Primăria Municipiului Ploiești, angajată în urma programului-concurs “primii 5 absolvenți de administrație publică”. Mi-am continuat cariera în domeiul privat, unde am condus timp de aproape 8 ani, ca manager, agenții ale BRD-GSG, apoi sucursale ale Unicredit Țiriac Bank si ale Veneto Banca Italia.

Cum ai știut că e momentul pentru schimbare?

Momentul schimbării a aterizat brusc, am simțit o stare de liniște și, în același timp, o emoție, un entuziasm, o eliberare, o stare pe care nu o mai simțisem până atunci.

Ce ai făcut, mai exact?

În aprilie 2015 mi-am dat demisia din poziția de manager cu cea mai mare liniște și curiozitate a ceea ce simțeam că va urma.

Să poți da timpul înapoi, ce ai face diferit?

Nu aș schimba nimic…e prea frumoasă bucățica aceasta de viață.

Ți-a fost frică de ceva în procesul schimbării?

Eram așa curioasă și fericită încât nu am avut timp să mă gândesc la nimic…parcă renăscusem. Când am decis schimbarea cel mai mult mi-am acordat timp mie și dezvoltării mele interioare. Asta m-a ajutat cel mai mult, nu am pus presiune pe carieră în mod direct, m-am echipat pe mine, continuând să consiliez afacerile obosite ale unor oameni prea obosiți de viață ca să mai insufle viață propriilor afaceri. Astfel a început aventura.

Cum te simți acum?

Mă simt la fel de curioasă și dornică să învăț, să testez pe mine și familia mea tot ceea ce învăț și abia apoi să ies în lume și să motivez oameni, afaceri, copii în a deveni o variantă mai bună decât erau ieri.

Ce credeai despre tine înainte?

Credeam că există un destin al fiecăruia, gata scris.

Ce crezi acum?

Acum cred că îmi scriu destinul în fiecare clipă și sunt recunoscătoare tuturor mentorilor mei, cunoscuți sau nu, din cărți sau de acasă, partenerului meu de aproape 25 de ani, fiilor mei de 17 și 6 ani, mamei mele, educator dedicat, care mi-a insuflat pasiunea pentru educație.

Cum ai celebrat succesul transformării tale?

Îl celebrez în fiecare zi și îl simt profund, intens, ca fiind parte din mine, nu separat, ca odinioară.

Ce urmează?

Intenția mea este să aduc plus valoare indiferent unde mă vor purta pașii, să rămân curioasă, să învăț de la copiii cu care lucrez zilnic și să dăruiesc stare de bine și liniște părinților lor, profesorilor lor, să le ofer instrumente și resurse pentru a-i ajuta să îi crească frumos, viitori oameni valoroși și omenoși.

Care este marele dar pe care l-ai primit de la viață, în procesul transformării?

Cel mai mare dar este regăsirea puterii interioare, echilibrului cu mine însămi, astfel îmi pot ghida cu folos familia și oamenii care mă aleg să le fiu alături pe drumul regăsirii de sine.

Ce e posibil acum pentru tine?

Totul este posibil și tot ceea ce vine către mine are menirea de a mă crește și învăța să iubesc fiecare clipă petrecută în această frumoasă dimensiune pământeană.

Mulțumesc, Loredana!

Seria de interviuri Femei care își schimbă viața continuă săptămâna aceasta cu noi povești de dezvoltare personală.

Să fim bine!

monica badiu, interviu

Femeia care și-a schimbat viața, pe care v-o prezint astăzi, este Monica Badiu.

Am cunoscut-o la un curs foto la sfârșitul anului 2017, la care am mers mânată de dorința de a învăța să îi fac poze mai bune copilului meu :) .

Monica m-a atras prin creativitatea ei și atitudinea optimistă. La fiecare întâlnire a grupului foto, mi se părea că ea căuta cel mai mult noi modalități de expunere, noi unghiuri, noi abordări. Am descoperit o tânără antreprenoare pasionată de fotografie și conținut video. De ii (port țărănesc), flori de hârtie, lavandă și marketing online. Atât de mult iubește marketingul, încât se pregătește să lanseze prima agenție de Pinterest marketing din România.

I-am solicitat să mă ajute cu grafica aici, pe blog, și pe Pinguinii. Zis și făcut. Monica e pe cont propriu, dar lucrează cu etica din companie – face ceea ce spune că face, la timp. Ne leagă experiențe comune, un trecut în agenție de comunicare, pasiunea pentru marketing, dar și decizia radicală de a face ceva cu viața ei, profesional vorbind.

Cine ești?

Salut. Eu sunt Monica Badiu, un om foarte creativ care crede că fiecare persoană poate să construiască viața la care visează.

Și ce faci?

Sunt antreprenor, sau cum aș zice în engleză, multi-passionate entrepreneur. Ofer consultanță pe marketing, lucrez mult pe content marketing și pregătesc lansarea primei agenții de Pinterest marketing din România, sunt DIY blogger și creez tot felul de minunății din hârtie, sunt îndrăgostită de flori și de trei ani îngrijesc un mic câmp de lavandă, sunt fotograf cu acte în regulă și am o cabină foto.

Cu alte cuvinte mi-am transformat pasiunile în afaceri, dar la bază sunt om de comunicare, de marketing. De vreo 10 ani lucrez în digital marketing, dar de un an mi-am găsit nișa și am trecut de la consultant, la visibility coach, pentru că toată consultanța din lume nu o să ajute un client să obțină rezultate, dacă vocea aia mică din mintea lui îi spune că nu poate, că nu merită, că mai bine stă cuminte la locul lui.

Ce făceai înainte să îți schimbi viața?

Aveam și eu un job de birou ca toată lumea, carieră, contract de muncă, o traiectorie foarte sigură în viată.

Cum ai știut că e momentul pentru schimbare?

Cred că am știut de mult timp asta, dar mi-a luat parcă o eternitate să realizez că trebuie să schimb ceva în viața mea. Părea că trăiam viața perfectă, cu un job care îmi permitea să călătoresc, aveam libertate de creație, de decizie, mă învârteam într-un domeniu glamorous și cam toată lumea îmi spunea că totul e perfect pentru mine. Doar ca eu nu simțeam deloc această fericire. Ba din contră, încă nu aveam 28 de ani și simțeam că mi-am atins vârful în jobul acela, eram epuizată, cu încrederea în mine eram praf și mă simțeam pierdută. Nu mai știam care eu era real. Cel de la job, sau cel din puținul meu timp liber.

După o lună în care am zburat între București, Leeds și New York, două târguri internaționale și un eveniment înapoi în țară am cedat nervos, fizic, spiritual și am zis că gata. Am nevoie de odihnă, am nevoie de claritate.

Ce ai făcut, mai exact?

Mi-am dat demisia în seara de Crăciun. Și cu excepția celor de la compania la care lucram, nimeni nu a știut asta pentru încă câteva săptămâni.

Să poți da timpul înapoi, ce ai face diferit?

Asta e o întrebare dificilă. Cred că aș cere mai puține de la mine și mi-aș oferi mai multă încredere în mine. Și iubire. Dacă aș călători înapoi în timp, m-aș îmbrățișa și mi-aș spune că totul o să fie bine.

Ți-a fost frică de ceva în procesul schimbării?

Da, evident. E o parte normală în procesul de schimbare. Pentru prima dată în viața mea nu aveam niciun plan de viitor. Nu știam ce vreau să fac. Nu știam în ce direcție să o iau. Nu aveam încredere în mine că pot să fac altceva, sau să o iau de la capăt. Dar în același timp, pentru prima dată în doi-trei ani, nu mai eram stresată. Era ca și cum înainte să îmi dau demisia trăiam cu un nor negru în minte, care mă ținea constant sub presiune. Și acest nor dispăruse între timp.

Dacă da, cum ai trecut peste sentimentul de frică?

Am făcut lucruri în ciuda fricii. Și mi-am dat spațiu să mă liniștesc. Primii mei clienți ca freelancer au fost abordați de mine, la noroc aș zice. Din toate newsletterele pe care le primeam, mi-am ales brandurile care rezonau cel mai mult cu mine. Și le-am scris. Mi-au răspuns, și ușor-ușor am început să acționez cu mai multă încredere, în ciuda fricii.

Am avut însă norocul să am susținerea familiei și a soțului.

Tata, de exemplu, are un al șaselea simț și știe când stau prost cu nervii. M-a întrebat de Crăciun, chiar în zilele când mi-am scris demisia, ce aș vrea să fac dacă aș avea tot ce îmi trebuie. Și primul răspuns a fost: Vreau să cresc lavanda. Și a sunat-o atunci pe bunica, au găsit un teren și două luni mai târziu, eram pe câmp cu toată familia și plantam primele mele plante de lavandă.

Cum te simți acum?

Invincibilă.

Ce credeai despre tine înainte?

Sincer nu prea aveam o părere bună despre mine. Nu credeam că pot să fac ceva deosebit, chiar și atunci când o făceam.

Ce crezi acum?

Cred că dacă îmi pun ceva în minte, voi obține acel lucru. Mai știu că singurul lucru care mă poate opri este propria mentalitate. Ceea ce îmi arată că sunt foarte puternică. Și în atingerea obiectivelor mele, și în crearea propriilor obstacole.

Știu că am puterea să încep ceva nou de la zero și să-l duc departe. Știu că pot să creez tot ceea ce doresc. Știu că pot să îmi pun pe mute vocea aia mică din cap care încearcă să mă sperie.

Cum ai celebrat succesul transformării tale?

Cred că în fiecare zi celebrez succesul transformării mele. Sunt extraordinar de recunoscătoare mie, tuturor celor ce m-au susținut, fiecărei experiențe de viață care m-a adus astăzi aici, trăind o viață pe care o ador, trăind liber, făcând ceea ce iubesc.

Ce urmează?

Multe alte experiențe care îmi vor schimba viața și mai mult în bine. Urmăresc să am un business care genereaza $10K pe lună, să creez un brand personal legendar pe content marketing, să devin unul dintre cei mai buni visibility coaches din lume, să construiesc cel mai mare blog de DIY din România, să călătoresc în jurul lumii până fac 40 de ani.

Care este marele dar pe care l-ai primit de la viață, în procesul transformării?

Încrederea în mine.

Ce e posibil acum pentru tine?

Tot ce vreau.

 

Mulțumesc, Monica!

Seria de interviuri Femei care își schimbă viața continuă cu noi povești de dezvoltare personală.

Să fim bine!

Zâna-Scutecel

Interviul de astăzi este cu una dintre cele mai prezente mame în blogginul ultimilor doi ani și jumătate, Ana Maria Ivan sau Zâna Scutecel.

Ana nu a fost blogger dintotdeauna deși scrie atât de mult și dezinvolt, că așa ai crede. 12 ani a fost angajat și apoi și-a orientat viața asumat, conștient, spre freelancing, odată ce a devenit mamă. Are doi copii superbi și peste numai o lună se pregătește să devină mamă pentru a treia oară. Recunosc că de câte ori mi se pare greu, mi se face frică, mi se pare că numai mie mi se întâmplă un lucru sau altul, mă gândesc la ea.

Mă bucur că a acceptat să răspundă întrebărilor mele pentru #femeicareîșischimbăviața, fiindcă astfel afem și eu și voi șansa de a cunoaște mai bine decât din propriile postări, o femeie puternică, determinată, asumată. O femeie la cârma vieții ei. Un om fără regrete, căci ele nu există, există doar decizii neasumate!

Ana trăiește cum vrea să trăiască. Face loc fricii în viața ei, dar nu se sperie de ea. Crede în iubire și din dragostea de oameni va face în curând un nou pas profesional – cariera ca și coach.

Cine ești?

Sunt Ana Maria Ivan și Zâna Scutecel de vreo 2 ani și jumătate. Sunt o femeie fericită, soția unui bărbat minunat, mama unei fetițe drăgălașe de 4 ani pe nume Maria Katarina, a unui băiețel năzdrăvan de 2 ani și jumătate pe nume Aaron Alexandru și în așteptarea lui bebe Achim în aprilie (2019).

Și ce faci?

Scriu și de curând am devenit coach. Scriu pe blogul meu 5 zile din 7, scriu și visez la multe. Am devenit coach în perioada sarcinii și aștept să nasc pentru a mă ocupa mai bine de această parte, acum ținându-mi ședințele de coaching doar prin telefon. 

Țin workshop-uri pe diferite teme de parenting, proiect ce a luat viața anul trecut și pe care vreau să îl continui și anul acesta. 

Ce făceai înainte să îți schimbi viața?

Înainte de a deveni mamă am lucrat în relații cu clienții timp de 12 ani, 5 în vânzări în cea mai bună companie de produse oftalmologice de la noi din țară și 4 ani în marketing. 

Toate joburile avute au avut un singur liant comun: oamenii. Iubesc să lucrez cu oamenii și nu mă văd făcând altceva. 

Cum ai știut că e momentul pentru schimbare?

Știam că atunci când voi deveni mama nu voi continua ceea ce făceam. Deși mi-am adorat jobul și colegii și am fost una dintre ‘norocoase’ care nu a simțit vreodată că lucrează o zi în viața ei, faptul că trebuia să călătoresc mult, m-a făcut să nu mai continui. La încurajarea soțului și a dorului de a scrie m-am apucat de blogging. În compania în care lucrasem înființasem împreună cu directoarea de resurse umane o revistă de sănătate și life style de care mă ocupam ca Redactor șef. Mi-a plăcut mult să iau interviuri colegilor, să scriu despre tot felul de curiozități sau călătorii. 

Ce ai făcut, mai exact?

Cu o lună înainte ca Alexandru să facă 2 ani am fost sunată de cei din companie să stabilesc când mă întorc. Am avut o discuție lungă cu soțul și am ales împreună cu el să risc avantajele unei vieți financiare stabile pentru libertatea de a sta împreună cu copiii acasă și de a mă ocupa de propriile proiecte. Viața de freelancer nu este ușoară, dar are nenumărate avantaje. Cel mai important în toată această aventură este să ai susținerea soțului atât morală cât și financiară.  

Să poți da timpul înapoi, ce ai face diferit?

Dacă aș avea această putere de a da timpul înapoi mi-aș retrai fericită fiecare moment al vieții fix așa cum a fost. Nu aș schimba nimic din viața pe care am trăit-o. Știu că mulți au nevoie de un wake up call pentru a-și trăi viața mai plin și mai conștient. Eu sunt fericită că astrele, viața, oamenii pe care i-am întâlnit dar mai ales copilăria avută m-au format ca om și m-au ajutat să îmi trăiesc viața din plin, deschisă și fericită la tot ce am primit. 

Nu cred în greșeli sau regrete. Cred în alegeri neasumate. 

Ți-a fost frică de ceva în procesul schimbării?

Toată viața am trăit într-o continuă schimbare. Nu știu să trăiesc altfel. Frica este un sentiment pe care îl poți controla, astfel încât să poți trăi ceea ce îți dorești. 

Dacă da, cum ai trecut peste sentimentul de frică?

Cu voința și asumare treci peste frică, oricare ar fi ea. Eu acum fac ceea ce acum un an nu visam să fac de frică. 

Cum te simți acum?

Fericită. Dar nu este starea doar de acum, ci este starea pe care o trăiesc de o viață. Fericirea nu stă în lucurile pe care le dobândești sau le faci. Fericirea este o stare interioară. Știi cum este să fii fericit când ești într-o stare de durere cumplită? Ei bine eu am trăit asta și a fost starea cea mai profundă de fericire totală. E greu să explici unui om care nu a trăit astfel cum poți fi fericit trăind o durere, dar e vorba doar de asumare și conștientizare. 

Ce credeai despre tine înainte?

Ce cred și acum: că pot face orice îmi doresc. 

Cum ai celebrat succesul transformării tale?

Visând la viitor și la calea care mă va duce acolo.

Ce urmează?

Multe, doar că eu nu obișnuiesc să vorbesc despre ce voi face, ci despre ce am făcut. 

Care este marele dar pe care l-ai primit de la viață, în procesul transformării?

Ca eu îmi sunt suficientă și că totul începe cu mine. 

Ce e posibil acum pentru tine?

Totul și orice îmi doresc, dacă îmi doresc suficient de mult, sigur se împlinește. Trebuie doar să cred că pot și devine realitate.

 

 

Mulțumesc, Ana!

Seria de interviuri Femei care își schimbă viața continuă săptămâna aceasta cu noi povești de dezvoltare personală.

 

Să fim bine!

laura-tofan-dezvoltare-personala

Scriind despre Laura Tofan, fondator și proprietar Atelierul de BoBo, stau și mă întreb cum au loc cutremurele personale? Oare la fel ca pământul, suntem formați din plăci tectonice care se mișcă?

Cutremurul Laurei s-a produs când era proaspătă mamă și i-a fost afectată serios starea de sănătate. A început un vast proces de autocunoaștere, din care a ieșit puternică și dornică să lase ceva semnificativ în urmă, mai mult decât un job în cercetare. Așa a luat naștere afacerea ei, Atelierul de BoBo.

Pe Laura o iubesc din start pentru că a înființat o afacere proprie cu dulciuri raw vegane (sunt mare fan!) Însă Laura e mult mai mult de atât. E mamă, soție, antreprenor, creator, psiholog. E dovada clară că atunci când îți așezi lucrurile bine la nivel personal, înflorești în toate celelalte aspecte ale vieții, inclusiv profesional. Nu invers.

Cine ești?

Sunt Laura Tofan, am 35 de ani, am terminat Psihologia, am doi dragonei simpatici, Vladimir și Petra și evoluez împreună cu ei și cu Atelierul de BoBo, afacerea mea.

Și ce faci?

Îmi trăiesc viața cum pot mai bine. 

Sunt femeie, soție, mamă, copil, antreprenor, prietenă…nu mă plictisesc niciodată 😃, însă focusul meu este acum pe mine, pe familie si pe Atelierul de BoBo.

Ce făceai înainte să îți schimbi viața?

Eram împrăștiată in mii de bucăți, nu îmi era clar ceea ce vreau și sună amuzant, dar sufeream pentru că nu aveam acel ceva.

Cum ai știut că e momentul pentru schimbare?

Vladimir m-a ajutat să mă cunosc, iar Petra m-a pus în acțiune. Dragoneii mei știu pe ce butoane să apese, ca să ies din zona mea de confort 😃. 

În contextul acesta, ajungând să mă cunosc, am simțit că este timpul pentru altceva.

Întâi au venit schimbările pe plan personal și apoi pe plan profesional. Așa am plecat din domeniul research-ului, unde am lucrat aproape 12 ani și am început povestea Atelierului de BoBo.

Ce ai făcut, mai exact?

A avut loc o „criză” în viața mea, când  sănătatea mi-a fost serios afectată. Am început să lucrez cu un coach pentru că eram speriată și bulversată. 

Am trecut printr-un proces profund de transformare cu tot ceea ce vine acest proces la pachet, bune și mai puțin bune. Am lucrat cu mine intens, fără să dau înapoi, chiar dacă au fost momente foarte grele de-a lungului timpului. 

Iar rezultatele sunt pe măsură 😊.

Să poți da timpul înapoi, ce ai face diferit?

Nu vreau să dau timpul înapoi ca să schimb ceva. Eu, Laura, de acum, sunt rezultatul a tot ceea ce am făcut de-a lungul timpului și chiar dacă mi-a fost greu câteodată, acum îmi place de mine.

Ți-a fost frică de ceva în procesul schimbării?

Schimbarea interioară m-a pregătit și pentru schimbarea profesională și am trecut mai ușor peste, dar, da, m-am temut că poate nu sunt suficient de bună, că poate lucrurile nu o să meargă și încotro o iau apoi.

Dacă da, cum ai trecut peste sentimentul de frică?

Am mers înainte. Am făcut lucrurile astfel încât să fiu mulțumită de mine și dacă nu am fost, m-am uitat la ce anume nu am făcut complet și am încercat să fac mai bine. 

L-am avut și îl am pe Silviu, soțul meu, lângă mine, care întotdeauna m-a susținut, dar este o susținere corectă pentru amândoi. Este sincer cu mine și chiar dacă nu este plăcut pe moment, îmi spune lucrurile verde în față și asta mă ajută pe termen lung. 

Cum te simți acum?

Simt că îmi trăiesc visul și asta este un lucru minunat, simt că am evoluat mult și îmi este din ce în ce mai bine.

Ce credeai despre tine înainte?

Foarte puține lucruri bune și din această cauză am suferit mult.

Ce crezi acum?

Am început să cred în mine, în primul rând și de aici vin puterea, curajul, curiozitatea, iubirea, bucuria și recunoștința.

Cum ai celebrat succesul transformării tale?

Aceasta este provocarea mea actuala. 

Abia încep să conștientizez ceea ce am creat până acum. Am tras, am tras, dar fără să îmi iau timp și pentru a mă uita și a mă bucura de ceea ce am făcut. 

Acum învăț să celebrez. Toate la timpul lor 😊.

Ce urmează?

Bucurie, evoluție, bucurie, descoperiri, bucurie 😀. Cam așa ceva.

Care este marele dar pe care l-ai primit de la viață, în procesul transformării?

Pe mine, m-am primit pe mine înapoi.

Ce e posibil acum pentru tine?

Tot ceea ce îmi propun și acționez în acea direcție. Dacă este optim pentru mine, sigur este posibil.

 

Mulțumesc, Laura!

Seria de interviuri Femei care își schimbă viața continuă săptămâna viitoare cu noi povești de dezvoltare personală.

 

Să fim bine!

gabriela-blaga-dezvoltare-personala

Îmi cam tremură mâna în timp ce scriu această introducere, pentru că protagonista de azi și-a schimbat viața în urma unui diagnostic crunt pentru orice femeie. O boală misterioasă, care afectează din păcate 30-40% din femei la nivel global, a atins-o în urmă cu șase ani și pe Gabriela Blaga. În România, se estimează că suferă de această boală aproape jumătate de milion de femei.

Este vorba de endometrioză.

A primit diagnosticul când lucra în Copenhaga. Avea o poziție bună, stabilă, câștigată după ani mulți de muncă într-o companie multinațională. A renunțat la aproape întreaga ei viață anterioară, a învățat să se asculte și să se pună pe primul loc și – ceea ce o face cu atât mai valoroasă pentru societate, a decis să lupte pentru alte femei afectate de endometrioză. Gabriela este fondatoarea asociației S.O.S Endometrioza, prin intermediul căreia își propune să sporească nivelul de conștientizare asupra endometriozei în România.

Întâlnirea noastră a avut loc într-o zi de iarnă, iar ea mi-a oferit cele mai calde zâmbete și o lecție prețioasă de viață: să îmi ascult instinctul și corpul, fiindcă nu ne mint.

Vă las acum să citiți o poveste despre devenire și dezvoltare personală a unei femei-fluture, care dansează cu boala.

Cine ești?

O visătoare căreia îi plac fluturii, privitul Cerului, călătoriile, scrisul. Un om care crede că suntem ceea ce dăruim, iar toate experiențele pe care le trăim și persoanele pe care le întâlnim apar atunci când este potrivit pentru evoluția noastră, nici mai devreme, nici mai târziu. Depinde doar de noi cum asimilăm lecțiile primite din aceste  interacțiuni, evenimente. O femeie care s-a auto-descoperit în urma unui eveniment mai puțin plăcut (endometrioza) și care, în august 2016 a avut curajul să demisioneze dintr-o poziție managerială care îi asigura un anumit confort pentru a-și aloca timp pasiunilor și visurilor.

Și ce faci?

După ce am experimentat mai multe roluri în câteva organizații globale, după o perioadă de 2 ani în care am ales să stau în afara corporațiilor și după 2 luni (August și Septembrie 2018) în care am mai “intrat” un pic într-o multinațională, am înțeles și “încorporat” la nivel emoțional, fizic, mental care îmi este chemarea. Are legătură cu oamenii; mă consider un conector de oameni și îmi doresc sa pun umărul, prin toate activitățile desfășurate, la clădirea de conexiuni sănătoase, hrănitoare!

Ce făceai înainte să îți schimbi viața?

Ocupam un rol atractiv de Project Manager în cadrul unei corporații.

Cum ai știut că e momentul pentru schimbare?

Momentul schimbării a venit, în cazul meu, ca un semnal din partea corpului, manifestat printr-o afecțiune, respectiv: endometrioza. Temporal, s-a întâmplat în anul 2013 când lucram ca manager departe de țară, respectiv în Copenhaga.

Ce ai făcut, mai exact?

În august 2014 am ajuns în Toscana, ca participant la ceea ce s-a numit „Happy Mind Retreat”. Acolo am intrat în contact cu mindfulness-ul și meditația, unelte ce s-au dovedit esențiale în procesul de „citire” a stărilor, emoțiilor, gândurilor proprii. Începeam să înțeleg că există o relație puternică între stările interioare și evenimentele exterioare. Așa mi-am dat seama că episodul dureros al bolii m-a ajutat să mă redescopăr și să devin Gabriela de acum, cea cu poftă de viață, bucuroasa de fiecare noua zi. Am învățat să fiu recunoscătoare pentru ceea ce sunt și ceea ce am.

Și am mai învățat să îmi cultiv “ancore” la care să apelez în momente dificile, respectiv: practica yoga, meditația mindfulness, cărțile, micile bucurii simple pe care mi le ofer.

Să poți da timpul înapoi, ce ai face diferit?

Mi-aș asculta mai bine, cu mai multă atenție, intuiția.

Ți-a fost frică de ceva în procesul schimbării?

Frica este o emoție inevitabilă în viața asta, care însoțește orice schimbare, important este să nu fugim din fața ei, ci să înțelegem din ce colțișor de suflet vine și ce vrea să ne comunice.

Dacă da, cum ai trecut peste sentimentul de frică?

Am trecut și trec alegând să stau cu emoția, să nu fug din calea fricii și practicând respirația conștientă.

Cum te simți acum?

Mai bine decât la 25 de ani! :)

Ce credeai despre tine înainte?

Că sunt prea fragilă.

Ce crezi acum?

Că sunt mult mai puternică decât credeam.

Cum ai celebrat succesul transformării tale?

Scriind o parte din povestea mea.

Ce urmează?

Am încredere că vor urma experiențe frumoase, despre care voi povesti la momentul potrivit :) . Important este să fiu sănătoasa!

Care este marele dar pe care l-ai primit de la viață, în procesul transformării?

Curajul!

Ce e posibil acum pentru tine?

Cred că putem transforma multe din imposibil în posibil, cu încredere, curaj, deschidere către ceea ce viața ne oferă!

Mulțumesc, Gabriela!

Seria de interviuri Femei care își schimbă viața continuă curând cu o nouă poveste despre dezvoltare personală la feminin. 

Să fim bine!

Laura Dima

Orice interacțiune cu Laura Dima, psihoterapeut, pe care am norocul să o cunosc personal este o frumoasă re-aducere cu picioarele pe pământ, în corpul, inima și mintea mea. E timpul să o cunoașteți și voi. Cu atât mai mult cu cât ați gândit vreodată (guilty!) că psihoterapeuții sunt niște privilegiați, persoane perfecte, cele mai fericite, echilibrate sau curajoase de pe planetă.

Laura nu a avut de la început toate răspunsurile pentru viața sau cariera ei. Și-a dat voie să le descopere treptat și a accelerat odată ce a devenit mamă, acum aproape doi ani. Cu o bogată experiență locală și internațională în vânzări, acum este antreprenor și a deschis propriul cabinet de pshioterapie în centrul Capitalei.

Vă invit să îi aflați povestea dezvoltării personale și să vă lăsați inspirați.

Și nu uitați. De cele mai multe ori „nu pot” e doar un mindset, nu realitate.

Cine ești?

Ai început cu cea mai simplă şi în acelaşi timp cea mai grea întrebare :) Spun acest lucru pentru că mulţi oameni se blochează când îi întreb “Cine eşti tu?” şi îi invit să răspundă în 3-4 cuvinte. Eu sunt Laura Dima, femeie, mamă şi psihoterapeut. Acestea sunt principalele 3 roluri din viaţa mea în acest moment şi ele definesc şi cele mai semnificative relaţii: cu mine însămi, cu copilul şi cu ceea ce iubesc să fac.

Și ce faci?

Răspunsul vine cumva natural din ce spuneam mai sus. Aproape toate zilele mele sunt împărţite în 3:  timp pentru “munca” mea şi voi detalia imediat, timp cu copilul, pe care în mare parte îl petrecem jucându-ne şi timp pentru mine, făcând ceva care mă relaxează. Proporţiile variază de la o zi la alta.

În rolul de terapeut, activitatea mea are câteva direcţii:

  • Terapie individuală şi de cuplu
  • Workshop-uri pe diverse teme (convingeri limitative, mecanisme de autosabotare, relaţionare şi jocuri psihologice, setarea de obiective cu sens)
  • Grupuri de dezvoltare personala pentru adulți.

De când a apărut Patrick, creţul meu de 1 an şi 8 luni, am interacţionat cu foarte multe mame şi am simţit, inclusiv pe propria mea piele, câtă nevoie există de conexiune, comunicare, suport, auto-descoperire. Aşa că am început să organizez evenimente dedicate părinţilor: workshop-uri, ateliere de autocunoaştere şi un program mai complex, de dezvoltare personală pentru a fi un părinte conştient.

Ce făceai înainte să îți schimbi viața?

Înainte să-mi schimb viaţa…în primul rând nu aveam copil! Şi o spun într-un sens cu totul pozitiv. Pentru că dincolo de toate schimbările care vin o dată cu rolul de mamă, pentru mine copilul este o sursă de motivaţie şi de inspiraţie. De a fi un om mai bun, de a mă cunoaşte mai bine, de a avea mai multă grijă de mine şi de a face ceea ce iubesc.

De muncit, muncesc de la 20 de ani, pentru că una dintre valorile mele de bază este independenţa. N-am avut “norocul” de a şti ce vreau să fac cu viaţa mea la 18 ani, când mi-am ales facultatea. Aşa că am mers la Ştiinţe Politice, ceea ce m-a ajutat doar pentru cultura mea generală. Apoi am început să lucrez în corporaţii, în customer service şi vânzări în domeniul IT. Şi pentru că sunt şi foarte ambiţiosă, să-mi construiesc o carieră. Am promovat de mai multe ori, am condus echipe de până la 20 de oameni şi am coordonat proiecte cu sute de oameni localizaţi în 5 ţări diferite. În paralel, am început să studiez şi Psihologia în 2010.

Cum ai știut că e momentul pentru schimbare?

Mi-e greu să aleg un moment unic când mi-am dat seama. Cred că a fost mai degrabă ceva construit în timp, iar cheia a fost să ajung EU să cred că POT face această schimbare. Să cred că după 6 ani de studiat psihologia, pot să încep să practic. Şi, cum ziceam, a mai fost şi apariţia copilului, care mi-a resetat ordinea priorităţilor şi mi-a dat curaj şi încredere.

Ce ai făcut, mai exact?

Am început cu workshop-uri, iniţial pentru echipa mea. Aşa mi-am dat seama cât de mult îmi place, iar feedback-urile şi aprecierea primite mi-au dat curaj să merg mai departe şi să ies din zona mea de siguranţă. Apoi au urmat multe alte workshop-uri în afara companiei, un grup de dezvoltare personală şi terapia individuală şi de cuplu.

Să poți da timpul înapoi, ce ai face diferit?

Nu cred că aş face ceva diferit, pentru că dacă aş putea da timpul înapoi, aş avea tot experienţa şi mintea din acele momente şi aş lua aceleaşi decizii. Cred că astăzi sunt un terapeut bun tocmai pentru că am trăit ceea ce am trăit, am făcut greşelile pe care le-am făcut şi am întâlnit oamenii pe care i-am întâlnit. Poate singurul regret pe care îl am e că n-a fost psihologia prima alegere de la 18 ani, dar am suficient timp să recuperez :)

Ți-a fost frică de ceva în procesul schimbării?

Da, cu siguranţă. Cel mai tare de eşec. Că nu sunt suficient de pregătită sau de bună, că nu voi reuşi, că nu vor veni clienţi etc.

Dacă da, cum ai trecut peste sentimentul de frică?

Sentimentul e încă acolo uneori, dar m-am împrietenit cu el. Îi permit să existe, pentru că dacă m-aş lupta cu el, i-aş creşte de fapt forţa. Dar nu-i mai permit să mă ţină pe loc.

Mintea poate avea 2 atitudini diferite: supravieţuire şi creaţie. Când eşti dominat de mecanismele de supravieţuire, frica te blochează, te împiedică să-ţi asumi riscuri, să experimentezi, iar tu eşti doar un simplu actor care rămâne pe pilot automat. Când treci în creaţie, intensitatea fricii scade, realizezi că tu eşti responsabil de deciziile şi acţiunile tale şi că poţi fi şi regizor, nu doar un simplu actor.

Ce m-a ajutat cel mai mult a fost faptul că am început cu paşi mici, că mi-am construit experienţe noi, de succes, care s-au transformat în dovezi pentru minte că de fapt se poate, că orice convingere limitativă poate fi depăşită.

Cum te simți acum?

Mă simt mai încrezătoare, mai mulţumită de mine. Am învăţat să mă bucur de fiecare reuşită şi să fiu mândră de mine. Am învăţat să accept şi să gestionez şi eşecurile.

Iar când un client are o revelaţie despre viaţa lui sau face schimbări importante în bine şi te consideră parte din acest succes, satisfacţia este incredibilă.

Ce credeai despre tine înainte?

Aveam destul de multe credinţe limitative despre care am mai amintit. Dar în acelaşi timp eram şi conştientă de calităţile şi resursele mele interioare, iar ele m-au ajutat enorm în procesul transformării. 

Ce crezi acum?

Acum ştiu că pot reuşi orice îmi propun, dacă obiectivul este aliniat cu valorile şi cu resursele mele din momentul respectiv. Iar dacă ceva nu iese bine, înseamnă că există un motiv pentru asta şi e nevoie să mă uit mai atent la mine şi să-mi dau seama ce s-a întâmplat.

Cum ai celebrat succesul transformării tale?

Încă îl sărbătoresc! Pentru că şi transformarea s-a întâmplat în etape, am sărbătorit fiecare mic succes. Alături de cei dragi, la un pahar de vin. Cu puştiul meu, la un restaurant bun. Sau făcându-mi mici cadouri. Sau făcând lucruri care îmi fac plăcere şi mă relaxează.

Ce urmează?

Îmi doresc să creez un echilibru între partea de terapie individuală şi lucrul cu grupuri. Iubesc energia, dinamica şi profunzimea grupurilor. Aşa că pe 23 februarie încep un program de autocunoaştere şi dezvoltare personală pentru părinţi, care durează 9 luni, concentrându-se pe relaţia cu sine, relaţia cu partenerul/partenera şi relaţia cu copilul. Apoi va urma un alt grup care să fie deschis tuturor, nu doar părinţilor. Detalii despre toate proiectele mele sunt pe pagina mea.

Şi pentru că în acest domeniu este esenţial să înveţi şi să evoluezi continuu, în 2019 voi începe şi o nouă specializare, un nou program de formare.

Care este marele dar pe care l-ai primit de la viață, în procesul transformării?

Faptul că mi-am descoperit resurse şi calităţi pe care nici eu nu ştiam că le am. Că am învăţat să-mi asum riscuri şi să iau decizii dificile. Să mă apreciez mai mult. Să-mi exprim latura caldă, empatică şi vulnerabilă, nu doar pe cea puternică şi independentă. Şi să fiu alături de alţi oameni în procesul transformării lor.

Ce e posibil acum pentru tine?

Să continui această transformare. Să fac ceea ce iubesc. Să evoluez continuu. Să visez. Să am libertate şi flexibilitate.

Mulțumesc, Laura!

Seria de interviuri Femei care își schimbă viața continuă curând cu o nouă poveste despre dezvoltare personală la feminin. 

Să fim bine!

gina-boiculese-little-bandit

În urmă cu patru ani, Gina Boiculese a crezut că a pornit o afacere în România, și de fapt cred că a pornit o afacere și un mare proiect de educație pentru părinți. E vorba de a ne învăța pe noi, părinții moderni, despre beneficiile hainelor din lână merinos pentru bebeluși și copii și a face diferența între haine oarecare, “din comerț” și piese de calitate. Cu siguranță ai auzit de LittleBandit, business-ul ei. Dacă îți și îmbraci copilul de la ei, știi că hainele sunt super, materialul e integru, culoarea la fel, forma intactă după câteva purtări, iar copiii să mișcă în voie în haine călduroase, fără să fie „overdressed”. Gina poate să vorbească despre beneficiile lânei merinos sau alpaca ore în șir. E compendiu de informații despre procesul de producție, diferențe între fibre și materiale, beneficii, mod de utilizare sau întreținere. Ea nu știe, dar orice discuție cu ea mă duce cu gândul departe, la aplacas, lamele care pasc în Machu Picchu, unde sper să ajung din nou într-o zi, de data asta cu Andi.

Cum a ajuns Gina ca, din om de corporație, să devină owner-ul unuia dintre cele mai nișate, specializate și sustenabile afaceri pentru copii din România? Care e povestea dezvoltării ei personale?

Cine ești?

Sunt fiică, soră, prietenă, soție, mamă și antreprenor. Schimb rolurile de mai multe ori pe zi și jonglez cu emoții puternice care mă ajută să mă descopăr. Sunt un vulcan după cum mi-a zis băiatul cel mare zilele trecute. La 4 ani el crede despre mine că sunt puternică precum un vulcan.

Și ce faci?

De aproape 4 ani îi ajut pe părinți să își îmbrace familiile în fibre naturale din surse sigure care îngrijesc corpul și protejează natura. Cercetez zi de zi, descopăr producători noi, îi evaluez, testez și consiliez clienții care caută soluții alternative pentru o viață trăită în tihnă.

Ce făceai înainte să îți schimbi viața?

De cand am intrat la facultate știam un singur lucru: trebuie să mă angajez. Așa am făcut. Din primul an de facultate am început să lucrez și am continuat până pe 14.02.2019 când am devenit propriul meu angajat. În timp am devenit pasionată de procese, obiective, audit, calitate. Toate acestea se potriveau ca o mănușă în corporație, unde totul este bine aliniat și standardizat. Înainte să încep să mă gândesc la schimbare făceam parte din circuit: minim 9 ore/zi plecată de acasă, așteptam cu nerăbdare sfârșitul de săptămână care nu ne prindea aproape niciodată în București și o luam de la capăt luni. 

Cum ai știut că e momentul pentru schimbare?

După ce am născut primul băiat timpul a căpătat o cu totul altă valoare. 11 luni au trecut rapid și a trebuit să mă întorc la birou. Primii 4 pași legați ai lui i-am văzut pe camera video după un apel al bonei, o mamă și o prietenă de excepție care ne-a rămas alături de atunci. Ajungeam acasă și uneori plângea când îl luam în brațe. Erau lacrimi de bucurie și supărare, își revenea rapid și se liniștea la sân. Dar a doua zi o luam de la capăt și știam că nu vreau sa mai continui așa. Voiam să îl văd crescând și nu doar 3 ore seara. 

Ce ai făcut, mai exact?

Am povestit despre frustrările mele cu o prietenă. Am spus că vreau să fac ceva cu mai mare însemnătate. Și în 5 luni aveam site-ul deschis. Am pornit amândouă cu 0 expertiză în mediul online, dar cu ceva experiență de crescut copii și ales produsele cele mai bune pentru ei. Cercetarea era pe jumătate făcută. Așa că am început să construiesc și să mă descopăr energică, determinată și vulnerabilă. 

Să poți da timpul înapoi, ce ai face diferit?

Nimic. Totul a avut rostul lui. Fiecare om a fost lecția potrivită ca să pot ajunge unde sunt acum. 

Ți-a fost frică de ceva în procesul schimbării?

În primii 2 ani am fost pe pilot automat și nu am apucat să diger foarte mult din ce mi se întâmpla. Copilul creștea odată cu proiectul. Frica mea cea mai mare era că orele de somn ajunseseră la maxim 4-5 pe noapte și nu mai puteam continua fizic în același ritm. Îmi era teamă să nu ajung pe 0 cu energia și să eșuez lamentabil.

Dacă da, cum ai trecut peste sentimentul de frică?

Am învățat să închid telefonul noaptea, să îl duc în altă cameră și să dorm. Când corpul funcționeză la capacitate maximă totul se leagă. Și după 2 ani de ritm accelerat, 2 ani în care a mai apărut un băiat în familie am început să apreciez mai bine somnul și nevoia corpului de odihnă. Frica, scenariile, anxietatea – toate se instalau în momente în care nu eram bine fizic. 

Cum te simți acum?

Sunt fericită pentru că mi-am dat voie să am microuniversul meu unde învăț despre oameni, interacționez așa cum îmi place și promovez un stil de viață curat, cumpătat cu alegeri sănătoase. Mai mult ca oricând acum mă bucur de fiecare zi și nu mai relizez când e vineri sau luni. Sau mai bine spus nu mai trăiesc pentru vineri seara. Sunt provocată la fiecare pas de idei noi și determinată să le testez pe toate. Schimbarea de la angajat la antreprenor a venit la pachet cu o porție consistentă de curaj. Eu setez regulile și eu suport consecințele. Era satisfăcător să știu că la o dată fixă primeam suma X în cont chiar dacă unele zile erau mai pline și altele nu. Acum trăiesc realitatea plații taxelor, chiriei, TVA-ului, salariul colegei mele și a salariului meu. Responsabilitatea este un ca un duș rece. Te trezește brusc la realitate atunci când intri prea ușor în zona de confort. 

Ce credeai despre tine înainte?

Mereu am știut că sunt un angajat bun. Am fost crescută într-o familie de oameni corecți, muncitori care mi-au arătat că succesul în viață înseamnă multă muncă și caracter. Nu există căi scurtate. Puneam mereu în practică cele două și creșteam în profesie sau mai bine zis continuam să mă bucur de stabilitate financiară și atât. 

Ce crezi acum?

Acum cred că nu există nimic din ceea ce eu nu pot obține. Mă las condusă de crezul în copiii mei, de lumea pe care care o construim pentru ei și de cât de importante sunt deciziile luate acum pentru viitorul lor. Încrederea că ceea ce fac acum este bine și este de folos îmi dă energia să dezvolt și să devin și mai vocală. Deciziile sănătoase erau la un moment dat ușor de luat, acum gălăgia e prea mare și se simte nevoia de claritate și curățenie.

Cum ai celebrat succesul transformării tale?

Transformarea mea a fost trecerea asumată de la statutul de angajat la cel de antreprenor. Și deși sunt zile în care parcă tot nu îmi vine să cred câte s-au întâmplat in 4 ani o iau usor dimineața cu un pahar de prosecco în compania cuiva drag și îmi dau seama că fiecare zi în care copiii nu au otită și pot să lucrez este o zi bună :)

Ce urmează?

Urmează lansarea noului website littlebandit.ro, extinderea ofertei de produse și crearea de conținut de calitate pentru a educa despre fibre naturale și alegeri sănătoase. 

Care este marele dar pe care l-ai primit de la viață, în procesul transformării?

De când am început proiectul darurile cele mai mari au fost oamenii care mi-au fost și îmi sunt alături. Legăturile create sunt mai intense, oamenii intră mai ușor în viața mai și ies mai ușor. Lecțiile învățate în urma interacțiunilor din cei 4 ani sunt marele dar. Niciun curs nu te pregătește pentru momentul unei negocieri sau pentru momentul primului telefon cu un client care a avut o zi proastă. La fel cum nimic nu te pregătește pentru schimbările din familie provocate de alegerile mele. 

Ce e posibil acum pentru tine?

Sky is the limit! Am o misiune, am un sistem de suport care îmi încarcă bateriile, am sănătate și pot crea schimbare în modul în care părinți ca mine aleg hainele pentru copiii lor. Cred că oamenii sunt în mod instinctiv buni și vor să facă bine. Alegerile pe care le face fiecare sunt făcute din iubire: de sine, de familie, de cel care coase haina pe care o poartă. Eu vreau să punctez mai mult cum se traduce respectul acesta față de alții în deciziile noastre de cumpărare. 

Mulțumesc, Gina!

Seria de interviuri Femei care își schimbă viața continuă săptămâna viitoare cu noi povești inspiraționle.

Să fim bine!

femei-care-isi-schimba-viata-ana-nicolescu

Nu trebuie să fii părinte ca să fi citit articolele Anei Nicolescu, alias Mămica urbană. Ana e unul dintre cei mai vechi părinți-bloggeri și arhitecta unor comunități valoroase în care a reunit oameni care au descoperit că au ceva de zis și vor să își facă auzită vocea, odată ce au devenit părinți.

În prezent, Ana face multe în mediul online, inclusiv o emisiune TV cu obiectivul de a îmbunătăți sistemul educațional din România. În offline, primește premii pentru acțiunile sale, dă interviuri, organizează evenimente, dezbateri, conferințe de presă. Din exterior, ceea ce trăiește ea poate părea un vis. Cum se vede însă din interior? Și cum a ajuns aici?

Cine ești?

Sunt Ana Nicolescu și sunt un om care și-a găsit drumul și s-a găsit pe el însuși. Sunt antreprenor, blogger, speaker, trainer, coach, organizator de evenimente, creator de comunități, realizator tv și co-autor de carte. Am ajuns la toate astea de opt ani, de când sunt mamă.

Și ce faci?

Uneori îi ajut pe oameni să se adune în comunități, să pună umărul la schimbarea de mentalități, să devină din agresiv-pasivi, pro-activi. Alteori îi ajut să afle cine sunt și care este drumul lor în viață. Unora le arăt cum să își facă o strategie de business, cum să-și monetizeze talentul, cum să își organizeze timpul ca să se întoarcă înapoi la human being de la human doing. Pe alții îi învăț să scrie, să își facă un brand, să îl scoată în lume, să devină vizibil și să facă bani cu el. Cu unii oameni mă întâlnesc față în față în sesiuni unu la unu, o singură dată. Cu alții de mai multe ori. Cu cei mai mulți mă văd în grupuri de cel puțin cinci persoane și devin trainer pentru ei. Dintre tot ce fac în acest moment, cel mai mult îmi place să fiu speaker, mentor și visez să scriu două cărți până la vară.

Sunt mamă pentru Măriuca (7 ani) și Julie (5 ani) și cea mai mare distracție pentru ele este să mă vadă cum pierd de fiecare dată la Popa Prostu’. Și nu o fac intenționat. Chiar pierd pe bune. Când mă mai iartă și îmi dau o pauză, mergem împreună la teatru, la muzee, la film, în parc cu patinele cu rotile sau lenevim cu popcorn la filme de desene animate. Știu toate replicile din peste 25 de filme de animație.

Ce făceai înainte să îți schimbi viața?

Lucram la o revistă de sănătate și frumusețe. Eram editor coordonator. În paralel, făceam PR pentru produse cosmetice. În același trust cu revista era și un lanț de farmacii. Tot acolo, organizam întâlniri lunare cu cititoarele revistei și campanii de CSR pentru brandul farmaceutic. Eram un executant bun cu idei creative.

În sufletul meu eram un copil care își dorea să devină mamă. Nu știam despre mine că încă eram un copil. Nu ca vârstă, ci ca emoții, nivel spiritual, capacitatea de a lua decizii, ancorarea în realitate sau ancorarea de orice fel. Mă enervam când alții mă vedeau așa. Mult timp mi-am pus masca aroganței și a superiorității ca să par mai matură. Un fel de mi-am pus pantofii cu toc ai mamei, mi-am dat stangaci cu ruj și mi-am pus șiragul cel mai lung de perle.

Cum ai știut că e momentul pentru schimbare?

A fost mai de grabă un când, nu un cum. S-a întâmplat când am devenit mamă. Abia atunci am început să mă uit la mine. Prioritățile mi s-au reașezat. Apoi implicit și valorile. Am început să mă cunosc și să nu mai cred că sunt ce spun alții despre mine că sunt. Am început să nu mai pun mare preț pe ce zice lumea, ci pe ce experiementez eu, ce mă hrănește și mă crește. Am schimbat viziunea de la a vrea de la alții (recunoaștere, bani, ghiare, job etc) la a da altora (recunoaștere, bani, ghidare, job-uri etc.).

O mare influență asupra declanșării schimbării a fost adaptarea de la viața de 2, la cea de 3. N-am știut singuri.

Ce ai făcut, mai exact?

Am mers la terapie. De cuplu și individuală. Așa am ajuns să îmi văd calitățile, dar și lipsurile, puterile, dar și slăbiciunile, să mă accept și să mă iubesc așa cum sunt, să mă iert, să am curaj să mă arăt lumii exact așa cum sunt și să pornesc un blog pe cont propriu, care s-a transformat apoi într-un business profitabil pe mai multe direcții. Bine, nu visam că o să am vreodată cojones să fac tot ce am zis că fac la întrebarea „Cine ești?”.

În paralel cu terapia tradițională cognitiv-comportamentală, m-au atras și am zis de ce nu? și terapiile alternative: theta healing, meditația, rebirthing, gestalt yoga, programul Copilul interior, hipnoterapia. Toate mi-au arătat lucruri despre mine. În continuare îmi arată.

Să poți da timpul înapoi, ce ai face diferit?

Uneori mă gândesc că dacă aș fi început mai devreme cu autocunoașterea, aș fi fost și mai vindecată azi. Dar apoi îmi dau seama că mereu am fost fix acolo unde am putut să fiu, acolo unde am putut să duc și unde am avut nevoie să fiu. Am părinții de care am avut nevoie ca eu să cresc într-un anumit fel, până la un anumit moment, soțul care mă provoacă mereu să cresc și mai mult ca să fac față unor situații, copiii de la care învăț constant. De multe ori nu știu cine e profesorul și cine discipolul. Ai avut vreodată impresia că Andi te crește pe tine? Pe mine copiii m-au crescut mult. Și nu cred că aș fi fost pregătită pentru asta mai devreme. Așa că totul e la locul lui, așa cum e menit să fie, în funcție de ce cer eu de la Univers.

Ți-a fost frică de ceva în procesul schimbării?

Nu mi-am dat neapărat seama că sunt într-o schimbare. Lucrurile au venit așa de subtil și de treptat, încât nu am devenit peste noapte cine sunt acum. Am devenit în 8 ani. Însă în tot acest proces au fost decizii greu de luat și atunci mi-a fost frică. Uneori încă îmi este. Unul dintre cele mai grele lucruri mi s-a părut și mi se pare în continuare, să mă scot în lume așa cum sunt eu acum, să cern prieteniile, să pun limite, să fiu fermă pe valorile mele, să mă întâlnesc cu oameni noi, să accept proiecte care îmi taie respirația, să iau decizii pe termen lung pentru mine, copii și întreaga familie.

Dacă da, cum ai trecut peste sentimentul de frică?

Cu frica stau față în față când vine. Nu mai fug de ea. Stau cu ea și văd ce senzații îmi dă în corp, ce se ascunde în spatele ei, ce mesaj îmi transmite și ce are nevoie. O fac prietena mea și îi fac loc în inima mea, acolo unde e și curajul. De fapt, acolo unde sunt toate emoțiile, doar că uneori țipă mai tare unele dintre ele. Plus că o iau day by day. Mănânc elefantul bucățică cu bucățică.

Cum te simți acum?

Centrată în sensul de ancorată, conectată cu mine însămi, împlinită, puternică, fericită. Acum știu cine sunt, ce îmi place, ce pot și ce vreau. Aflu toate astea de la mine, nu mai sunt dependentă de nimeni, nu mai dau vina pe nimeni. Mi-am luat în mâinile mele responsabilitatea propriei vieți și asta e o mare libertate. Iar una dintre valorile mele este libertatea.

Ce credeai despre tine înainte?

Că sunt un copil transparent cu voce suavă. Că nimeni nu mă ia în seamă pentru că nu mă aude și nu mă vede. Că nu deranjez pentru că nu mă văd. Că sunt urâtă și toți cei care îmi zic că sunt frumoasă, creativă și bună la suflet, vor ceva de la mine.

Ce crezi acum?

Acum cred că sunt și pot să devin cine vreau eu să fiu cu condiția să aduc și acțiune în intențiile mele, determinare, muncă, seriozitate, perseverență, transparență, corectitudine și să nu mai forțez procesul de creștere al nimănui. Fiecare este exact acolo unde trebuie să fie.

Cum ai celebrat succesul transformării tale?

Succesul a venit ca o consecință a lucrului constant cu mine. Sărbătoresc în fiecare zi cine sunt azi într-un jurnal de recunoștință. Marea celebrare este să rămân conectată cu mine și să nu mă diluez în energiile și destinele altor oameni. Mă premiez cu oameni noi, cu cărți, cursuri și podcasturi de autodezvoltare, cu învățare continuă, cu timp pentru mine pentru meditație, sport, somn, hrană pentru minte și corp, muzică. Dar cel mai mult simt că sărbătoresc atunci când dau din darurile mele celor care au nevoie de ele și vin către mine. Atunci văd sensul transformării mele.

Ce urmează?

Whatever the fuck we want, ca să fiu spirituală 😊. Pe plan profesional urmează să pun la punct workshop-urile de time management, blogging și comunități. Lucrez la formatul lor, sunt pe ultima sută de metri. Continui cu emisiunea despre sistemul de educație din România, iar la final de an intenționez să fac un ghid cu pași mici pentru schimbări mari. Scriu de zor la cele două cărți. Am depășit puțin termenul pe care mi-l propusesem pentru lansarea podcast-urilor. Continui cu blogul și agenția. Și, cel mai mult, îmi doresc să ajung pe Camino. Mă cheamă.

Care este marele dar pe care l-ai primit de la viață, în procesul transformării?

M-am primit pe mine însămi. Mi-am primit interiorul, grădina inimii mele de unde mă conectez cu ghizii mei spirituali și îmi aflu răspunsurile și drumul. Am primit la Copilul Interior, de la Oana Stoianovici, tehnica de a mă uita în mine.

Ce e posibil acum pentru tine?

Orice.

Mulțumesc, Ana!

Seria de interviuri Femei care își schimbă viața continuă cu o nouă poveste inspiraționlă în curând.

Să fim bine!

dezvoltare personala

 

„Dezvoltarea personală” și „autocunoașterea” sunt subiecte trendy în ultima perioadă. Sunt sute de cărți și videclipuri pe acest subiecte pe Internet. E plin de lideri, mentori, profesori, ghizi, consilieri, mantre și citate care vorbesc despre cum să devii cea mai bună versiune a ta, să fii cine vrei, să simți ceea ce dorești și să faci ceea ce îți place. Săptămânal se organizează zeci de cursuri de dezvoltare personală și se încarcă zeci de podcasturi în care diverși specialiști dezbat subiectul și ne îndeamnă „Dezvoltă aceste 5 obiceiuri și tu vei fi următorul!”

Vrem să fim mai buni pe toate planurile, dar adevărul e că prea puțină lume se DEZVOLTĂ PERSONAL.

Pe cât de bine sună, pe atât de greu e de făcut. Procesul de autocunoaștere și dezvoltare personală e atât de intim și personal, încât nu există o rețetă „one fits all”. E diferit pentru fiecare dintre noi și presupune introspecție, riscuri, curaj, acțiune.

Oamenii vor să învețe, dar câți cunoscuți din cercul vostru și-au schimbat cu adevărat viața? Câți sunt propriii lor eroi?

Subiectul îmi stă efectiv pe creier de aproape un an de zile, de când am început să organizez evenimente la Pinguinii, să ies din sfera corporatistă și să cunosc tot mai mulți oameni care și-au luat destinul în mâini. Acum am timp să îi acord importanța cuvenită.

Cum faci să preiei cu adevărat controlul asupra vieții tale?

Bună întrebare.

În luna martie, îmi propun să vă arăt cum, aici pe blog.

20 de femei ca mine și ca tine, care și-au schimbat viața

În martie, la fiecare două sau trei zile, voi posta câte un articol despre 20 de românce care au decis să facă lucrurile diferit pentru ele, personal și profesional. Femei care nu răspund de pe poziții privilegiate. Dacă vrei, femei ca mine și ca tine.

Le-am pus tuturor aceleași întrebări profunde, cu scopul de a învăța de la ele

  • Cum au știut că e momentul pentru schimbare
  • Ce anume au schimbat
  • Ce ar face diferit acum
  • De ce le-a fost frică în procesul schimbării
  • Cum au făcut față emoțiilor

De asemenea,

  • Cum se simt acum
  • Ce urmează mai departe
  • Care e marele dar pe care l-au primit schimbându-și viața
  • CE A DEVENIT POSIBIL?

Obiectivul meu este să vă încurajez, prin propriul exemplu și alte 20, să ieșiți din zona de confort. Să citiți câte cărți de dezvoltare personală doriți, apoi să treceți la acțiune.

Fiindcă schimbarea fără acțiune nu este posibilă.

Să fim bine!

asociatia-benefacto

Datorită generozității mamelor și implicării familiei Balaban, coletele pentru copiii din Cehu Silvaniei au pornit spre ei 

Cristina și Cristian Balaban și-au dorit mult un copil. Pe care nu l-au putut avea pe cale naturală până în anul 2010.

Cristi a crescut în Transilvania. Locuiește și muncește în București, l-am întâlnit personal și  mi se pare că încă vorbește ardelenește. Genul de om care își poartă obârșia cu el zi de zi. Ceva îmi spune că iubește Ardealul foarte mult.

Cei doi soți Balaban au înființat o fundație, prin care ajută copii abandonați din cel mai mare centru de plasament „de stat” din județul Sălaj. Centrul se numește Cehu Silvaniei. Fundația este Benefacto. E greu din toate punctele de vedere – exsistă bariere legale, preconcepții, un sistem învechit, oameni care promit și nu se țin de cuvânt, sărăcie, limite, limitări… În același timp, în Cristina și Cristian există multă iubire, generozitate și conștiință. Vizitează constant centrul de plasament. Se îngrijesc de copii (de la bebeluși la școlari și adolescenți până în 18 ani). Sunt aproximativ 100 de copii de care au grijă permanent. 100 de povești grele, lacrimi și neputință și multă nevoie de dragoste.

Cristian poate vorbi ore în șir despre copiii de la Cehu Silvaniei. Are mesaje de la ei, cu cei mari conversează pe Whatsapp, face cu ei mentorat în algerea liceului sau facultății, strânge fonduri pentru ca unii dintre ei să poată participa la consursuri internaționale, numai el știe cât aleargă să colecteze toate donațiile, cu mașina proprie. Practic, e ca un tată pentru 100 de copii. Iar Cristina le e mamă, le menține și administrează pagina de Facebook, postează despre ei, se mândrește cu rezultatele lor. Ca să poată ajuta centrul de plasament cu bani, scutece, haine, jucării și rechizite pentru ateliere de exemplu, familia Balaban a creat un întreg ecosistem: parteneriat cu o firmă de curierat care să ducă colete la Cehu Silvaniei; parteneriat cu o firmă de închirieri auto, prin care primesc o dubă timp de câteva zile, să meargă la copii încărcați cu daruri; închirierea unui spațiu în care să depoziteze donații; sistem de donații online sau cash; echipe de voluntari care ajută la trierea donațiilor. Totul e pe cheltuiala familiei Balaban – timp, efort, sentimente.

Ceea ce fac ei, să se ia de guler cu sistemul și să se îngrijească de copii abandonați știind că nu îi pot lua pe toți acasă, mie mi se pare Dumnezeiesc. Cristina și Cristian au joburi normale, ca noi toți, în București.

Drumurile noastre s-au intersectat printr-un frumos concurs al sorții anul acesta. Eu voiam să ajut de Sărbători, să contribui la o cauză mai mare și să mobilizez comunitatea de mame creată în jurul Pinguinii. Ei aveau nevoie de donații și cadouri pentru copiii din centru. S-au strâns foarte multe pachete la chemarea mea și le mulțumesc tuturor celor care au contribuit în campanie.

Cum au auzit de efortul nostru, copiii din Cehu au creat felicitări, pentru a ne mulțumi de ajutor. Când mi le-a dat Cristian, am plâns de l-am speriat. Mi-am închipuit cum le-au scris, mânuțele lor mici, stilourile ținute cu multă concentrare, cum au lipit brăduți sau i-au desenat pe prima pagina. Valuri de drag și compasiune m-au acoperit din nou. „Vino să îi vezi, o sa înțelegi cât s-au schimbat lucrurile în sistem și că sunt bine”. „Nu pot. Fac orice pentru ei, mai puțin asta. Să știu că nu îi pot lua cu mine daca mi-o cer, doar gândul ăsta mă termină. Cred că aș plânge nonstop, iar ei nu de asta au nevoie”. „Au nevoie să fie ținuți în brațe. Au nevoie să le oferim timp din timpul nostru. Mai gândește-te”. Am promis că lucrez cu mine și poate la primăvară merg să vizitez copiii.

Mi-am amintit cum, la ultimul concert în numele Hope & Homes for Children de la Ateneul Român, în timp ce Alexandru Tomescu făcea magie cu vioara pe scenă, eu plângeam cu suspine, iar Radu mă întreba dacă mai rezist sau e cazul să ieșim. Ce dor îmi e de prințesa Marina Sturdza și bunătatea ei!

„Cristian, nu pot să nu te întreb…De ce Cehu Silvaniei, de ce ei, din toată țara asta?”

„Pentru că Robi, băiatul meu cel mare, de acolo a ajuns în viețile noastre”.

„Deci sunteți legați pe viață de centrul de plasament”.

„Da”.

Robi are 8 ani și merge la școală în Capitală. A intrat în familia Balaban în 2010. În 2013, avea 3 ani când destinul a decis ca familia Balaban să aibă și așteptatul fiu natural. Cristiana l-a născut pe Tudor, fratele lui Robi. Din poveștile tatălui lor, Robi e cel mai bun frate mai mare.

Weekendul care a trecut, Cristina și voluntarii ei au sortat coletele pe care le-am donat și au făcut altele noi, care sunt gata să plece către Cehu Silvaniei. Mi se face pielea de găină gândindu-mă cât de fericiți vor fi copiii să vadă că Moș Crăciun le aduce exact ceea ce și-au dorit și chiar mai mult!

E adevărat că de Sărbători ne cuprinde spiritul generozității mai mult ca oricând. Însă nu doar de Crăciun putem face fapte bune pentru cei cu care destinul nu a fost atât de generos. Dacă doriți să donați, inclusiv sume de bani, vă rog să contactați oricând Asociația Benefacto pe Facebook. 

PS: Într-o fotografie suntem eu și Cristian, când a venit să ridice prima tranșă de donații de la magazinul Pinguinii.

asociatia-benefacto
asociatia-benefacto
asociatia-benefacto
asociatia-benefacto
asociatia-benefacto
asociatia-benefacto

Să fim bine!

Cover photo-ul e de pe contul de Facebook al Asociației Benefacto.

Mama-Targ-Pinguinii

Mâine și poimâine, eu și Roxana facem ceva absolut nou în viețile noastre. Și abia așteptăm! Organizăm un târg de Sărbători, la care expun produse și servicii 15 mame.

Conferințe de presă am organizat câteva zeci, la fel interviuri, lansări, petreceri diverse. Dar târguri, nu. Cu ideea de târg m-a provocat Roxana, partenera mea cu care organizez evenimente pentru mame la Pinguinii. Abia intram în toamnă când a venit cu sugestia și pe moment nu știam dacă putem face asta. M-am gândit mai bine și a zis de ce nu? Decizia mi-a fost alimentat și de cererea celor care ne-au trecut pragul la Pinguinii, de a le aduce împreună, alături de alte mame, la evenimente variate. Astfel am ajuns să organizăm aproape un worksop pe teme de parenting pe săptămână.

Eu cred în asumarea riscurilor. În a ieși din zona de confort, dar nu orbește. Am pus pe hârtie ceea ce trebuia făcut, cu un atu important la dispoziție: avem locul! Pinguinii a fost încă de la început, despre comunitate, întâlniri, evenimente, tot atât de mult pe cât a fost despre vânzări de haine pentru mame, online și direct în concept store. Cu un loc cald și primitor la dispoziție, următorul pas a fost să stabilim data târgului. 4 și 5 decembrie sunt zilele dinainte de Moș Nicolae, când goana după cadouri se întețește. Nu avem pretenția unui târg mare, dar avem ambiția unui eveniment frumos, din suflet pentru suflete, la care vizitatoarele să vină cu drag, în tihnă, și să poată cumpăra ușor și rapid cadouri pentru întreaga familie. Apoi, am alcătuit o listă cu produse și servicii pe care ni le dorim la târg. Am știut că trebuie să existe jucării, cărți și bijuterii, dulciuri, uleiuri esențiale și produse cosmetice, hăinuțe pentru copii și adulți. În jurul nostru s-au strâns suflete frumoase, mame muncitoare, care ne dovedesc că zicala „bine faci, bine găsești” e foarte valabilă!

Sunt bucuroasă că atâtea mame frumoase, cu afaceri pentru copii și/sau familie au acceptat să își expună produsele la MamaTârg:

Ne găsiți mâine și poimâine la Pinguinii, la târgul mamelor pentru mame. MamaTârg este deschis între orele 10-19, la Pinguinii Concept Store, Strada Andrei Popovici nr 5B, demisol.

Târgul nu este doar despre cadouri pentru familia noastră. Ci și despre a face bine unor copii care nu au șansa să spună cuiva mami și tati. Sărbătorile acestea putem ajuta prin donații de haine și obiecte Asociația Benefacto. Este forma organizată de ajutor a copiilor abandonați din Centrul de Plasament din Cehu Silvaniei, județul Sălaj. Acolo sunt peste 100 de bebeluși, copii și tineri abandonați, care au nevoie de noi. Pe 4 și 5 decembrie lăsați la târg un pachet sigilat (cutie, pungă, pachet etc) pentru copii. Specificați în scris, vizibil: sexul copilului și vârsta pentru care e potrivit conținutul donației. De exemplu: “băiețel, doi ani”. Pentru fiecare pachet donat, noi vă oferim automat un bilet la tombola MamaTârg, cu 14 premii în total.

Vă aștept cu drag la târgul mamelor pentru mame.

Să fim bine!

donatie-de-Craciun

Aveam 20 de ani și abia o pierdusem pe mama, când am intrat prima și ultima oară într-o „casă de copii”, vulnerabilă și visătoare. Lucram ca manager de cont într-o agenție de relații publice și unul dintre clienți a decis să renoveze o astfel de casă, undeva în zona Timpuri Noi. A fost și rămâne una dintre cele mai traumatizante experiențe ale mele. Momentul în care copiii te iau de mână și te roagă să îi iei acasă îți îngheață sufletul în vene. Nu ieși om de acolo. Și cu mână pe inimă o spun, nu mai poți fi aceeași persoană care a intrat. Am fost singura din grup care a cerut să viziteze etajul bebelușilor, din dragoste pentru copii și convinsă că îi voi putea alina pe toți. Și pentru că în clasele întâi și a două, prietena mea de la școală a fost Ilona, o „căministă”. Ceea ce nu am știut e că într-o casă de copii pot fi mulți bebeluși, prea mulți să îi alini pe toți! Înfășați în scutece de bumbac spălate și re-spălate până ajung bej, captivi în pătuțuri cu zăbrele de metal și lăsați singuri din lipsa personalului…este o imagine pe care nu am cum să o uit și pe care îmi doresc să nu o revedem în România! Inima mea e încă în acea casă de copii, încercând să se maturizeze, să depășească momentul și să înțeleagă de ce unii ne naștem cumva și alții altfel.[/vc_column_text][vc_column_text]Cu Ilona abia îmi dădeau voie să mă joc la școală. Era dintr-o familie cu 5 copii și locuia „la cămin”. Luam păpuși de acasă, primite pe sub mână de la șeful israelian al mamei, și i le duceam. Abia știa să vorbească, ne înțelegeam cum doar copiii știu să o facă, prin magnificul limbaj al copilăriei. Atât de mult țineam la Ilona, încât am răbdat cu stoicism tratamentul anti-păduchi, când m-am procopsit de la ea. Ba chiar m-am lăsat tunsă și amândouă ne-am trezit la școală, tunse scurt, ca doi băieți. Nu mai știu de Ilona, fiindcă din clasa a treia m-am mutat la altă școală, însă atunci când mă gândesc la ea, îmi place să cred că e bine.

Încă din momentul în care am fondat Pinguinii concept store pentru mame, am știut că vreau să sprijin cel puțin o cauză umanitară pe an. Sărbătorile acestea am ales să ajut Asociația Benefacto. Este forma organizată de ajutor a copiilor abandonați din Centrul de Plasament din Cehu Silvaniei, județul Sălaj. Acolo sunt peste 100 de bebeluși, copii și tineri abandonați, care au nevoie de noi.

Acesta este mailul primit de la Asociația Benefacto.

„Copiii sunt:

Grupa de varstaNumar copii
fete 17-18 ani10
baieti 15-16 ani4
fete 15-16 ani11
baieti 11-14 ani7
fete11-14 ani11
baieti 8-10 ani7
fete 8-10 ani4
baieti 6-7 ani6
fete 6-7 ani9
baieti 3-5 ani3
fete 3-5 ani6
baieti 1-2 ani7
fete 1-2 ani3
baieti < 1 an4
fete <1 an4
Total96

“Pe lângă hăinuțe și jucării în stare bună, copiilor le-ar fi utile rechizite, cărți, matriale pentru atelierele de creație. Pentru bebeluși prosoape și jucării de baie. Și ne-ar prinde tare bine un costum de Moș Crăciun sau măcar o mască.( Cea pe care o avem e groaznică).”

Am promis că îi ajut. Vă rog să mă ajutați să ajutăm aceste suflete nevinovate, să primească fiecare câte un cadou în dimineața de Crăciun! Lucrurile de donat pot noi sau utilizate, cât timp sunt în stare bună.

Pe 4 și 5 decembrie orele 10-19 veniți la Pinguinii și lăsați un pachet sigilat (cutie, pungă, pachet etc) pentru copii. Specificați în scris, vizibil: sexul copilului și vârsta pentru care e potrivit conținutul donației. De exemplu: “băiețel, doi ani”. Veți aduce donația la MamaTârg, târgul mamelor pentru mame. Pentru fiecare pachet donat, primiți automat un bilet la tombola MamaTârg, cu 14 premii în total. Adresa Pinguinii: Strada Andrei Popovici nr 5B, demisol, zona Radu Beller/Dorobanți.

Copiii de la Cehu Silvaniei au nevoie de noi. Vă rog ajutați-mă să îi ajutăm!

Să fim bine!

Foto de pe contul de Facebook Asociația Benefacto.

manuela cu mirela retegan

„Cu cât un copil crește mai mult în înălțime, cu atât mai mult un părintre trebuie să crească spiritual și emoțional. Este singurul mod în care putem ține pasul cu ei”.

Femeie, mamă și antreprenor de succes, fondator al Găștii Zurli, om de radio și om de bine, Mirela Retegan realmente nu mai are nevoie de nicio introducere…O cunosc părinții, iar copiii o adoră. Eu am avut șansa să o întâlnesc la începutul acestui an, când mă luptam să pun pe picioare Pinguinii. Mi-am dorit să scriu despre prânzul cu Mirela imediat după, însă am știut că momentul oportun să povestesc va fi când voi avea cu adevărat timp. Adică acum. Fiindcă asta e și marea lecție a întâlnirii cu Mirela Retegan. Ea poate, are timp să facă ceea ce iubește. A învățat să facă business cu relaxarea celui care o ia ca pe o misiune. În vremuri în care ne plângem majoritatea de lipsa timpului, Mirela îmi spune „cuvântul pe care îl rostesc cel mai des este POT”. A primit de la viață miere și venin, suficient cât să înțeleagă că momentul acesta, ziua de azi sunt cele mai importante. Anul ei de cumpănă, personal și profesional, a fost 2006.  „M-am despărțit atunci de tatăl copilului meu mic și am rămas fără job. Din multă dragoste pentru copii, și ca sa pot fi aproape de copilul meu, am pus bazele a ceea ce astăzi este Gașca Zurli. Am ieșit singură din starea de confort, fiindcă dacă nu o făceam, mă scotea viața. Am început să organizez petreceri pentru copii. Aveam 1.000 de dolari, un costum de Moș crăciun și altul de Superman. Totul a început ca un joc”. În 12 ani, afacerea ei de suflet a crescut precum Făt Frumos și a ajuns epitoma spectacoleor și evenimentelor mari pentru copii, în România. Ce joc frumos joacă Mirela, „Tanti Prezentatoarea!

Personajul principal din povestea ei este Maya, fiica adolescentă, care nici ea nu cred că mai are nevoie de prezentare. Ele două sunt cele mai bune prietene. Mirela cred că este #momgoals pentru generația milenistă, care își dorește să se realizeze pe cont propriu, în libertate, având părinții aproape, ca prieteni. Când ai timp de ceea ce iubești cel mai mult pe lume, Maya? – am întrebat-o. „Oricând are nevoie de mine, e foarte important să fiu acasă. Altfel, este un copil independent, poate să facă ceea ce își dorește. Are o puternică voce proprie”. Și un talent colosal, pe care mama i-l sprijină și cultivă. (Între timp, Maya s-a mutat, pentru studii, la Londra).

Mirela muncește și călătorește mult, atât de mult încât uneori ai impresia că este peste tot. Chiar mă întrebam când doarme. Cumva, m-am așteptat să întâlnesc o femeie obosită și preocupată. Nici vorbă. Am cunoscut o femeie relaxată, zâmbitoare, extrem de optimistă. Puternică și bine ancorată în realitate, „Tanti Prezentatoarea” împartășește un crez comun cu mine: „ieși des din starea de confort, anticipează lucruri înadins”.

Și mai face ceva ce vreau să fac tot mai mult. Iubește binele. Iubește iubirea.

Mulțumesc, Mirela Retegan, pentru prânzul de la oră fixă (Mirela are și un proiect pentru adulți, Fix la fix, în care a implicat deja peste o sută de mii de oameni, cu scopul ca aceștia să își schimbe viața). Deși ne-am văzut o singură dată, căldura Mirelei mă învăluie și acum. Mi-a dat curaj și mi-a pus întrebarea ACEEA, esențială pentru un antreprenor la început de drum. „CU CE POT SĂ TE AJUT?” Mi-e dor de tine!

Întâlnirea a avut loc în cadrul campaniei umanitare #LPBButonulRoșu, a Asociației La Primul Bebe.

Să fim bine,

manuela cu urania cremene

Urania Cremene este prietena părinților informați. Probabil cel mai popular specialist în parenting din țara noastră, cum se autodescrie. O cunoșteam de la propriile evenimente, de pe internet și din media, și o apreciam ca o femeie interesantă. Am mers să o cunosc alături de alte două mame, Iulia și Roxana, într-o vineri dupa-amiază. Întâlnind-o față în față, mi-am amintit cuvintele lui Mihail Sebastian, „este un acord între tine și tine și acest acord se numește frumusețe”.

De la distanță, pare firesc să credem că specialiștii s-au născut specialiști și, ca urmare, că Urania a venit pe lume atotștiutoare în tainele parentingului. Sigur că am pregătit pentru întâlnirea cu ea o serie de întrebări despre ceea ce face, însă pe măsură ce ora prânzului se apropia, am decis să merg să cunosc omul Urania Cremene și povestea din spatele succesului său.

Urania ne-a dat întâlnire într-o după-amiaza de început de decembrie, în zona Parcului Grădina Icoanei din București. Am avut noroc să o putem întâlni înainte de finalul anului. Un an bun pentru ea, așa cum urma să aflăm, însă extrem de încărcat. Este al șaptelea an în care Urania revoluționează conceptul de parenting în România. Șapte ani de când brandul ei este sinonim cu autoritatea în parenting, influența și responsabilitatea în acest domeniu.

A devenit mamă în 2010, când încă nu avea o certificare în domeniul parentingului. Întâi mamă, apoi expert. A ajuns să fie interesată de parenting din pasiune, dar și de nevoie. O lovitură a sorții, o promisiune nerespectată din partea unui posibil partener de afaceri au pus-o în fața faptului împlinit. Fără job și perspective concrete de angajare timp de câteva luni. Cu multe diplome în training și coaching,  a intuit potențialul parentingului la nivel internațional, a început să citească tot mai mult și să îndrăgească acest domeniu.

„Până atunci, fusesem veșnic angajata cuiva, în România și în Germania. M-am trezit deodată fără job, descumpănită de lipsa perspectivei. Nu aveam motive să ies din casă. Cunoscuții mei erau angajați, nu aveau timp de mine. Până într-o zi când am plecat pe jos pe Bulevardul Magheru și, plimbându-mă, am ridicat privirea. Am realizat ce bine era să fiu atunci, acolo, în mijlocul zilei. Ce privilegiu să fiu liberă să admir albastrul cerului, în timp ce prietenii mei nu o puteau face”.

A fost un moment crucial pentru Urania, care a decis să aleagă antreprenoriatul și să facă bani pe timpul său.

Am întrebat-o dacă s-ar mai întoarce vreodată ca angajat, poate chiar pe o sumă uriașă de bani. „Nu. Niciodată. Pentru nicio sumă. Aș lucra oricând cu cineva, nu pentru cineva”. Antreprenoriatul e prea frumos și generos pentru un om ca Urania, și merită sondat în pofida adversităților. Momentan, lucrează foarte mult, însă în ritmul impus de ea. Echipa ei numără 16 oameni și este unică prin faptul că fiecare lucrează independent. Urania nu are prea multe zile libere pe an, printre seminarii, conferințe, acreditări, traininguri și interviuri, plus înregistrarea seminariilor sale online în română și engleză, care o fac celebră. Are însă satisfacția de a fi cea mai bună versiune a sa, fără compromisuri, parte din proiectele unor companii mari sau oferind sfaturi directe părinților care o recunosc la școala fiului ei.

Cum era de așteptat, Amos, băiatul Uraniei, își face grațios loc în discuția noastră, fără a fi prezent. Pe mine m-a convins repede că îi este cea mai bună prietenă, și cu asemenea mamă, Amos se dezvoltă armonios și independent, pune întrebări incomode, comentează și se răzvrătește cum e firesc la aproape 8 ani.

E multă relaxare în vorbele Uraniei, evident a căutat singură și a aflat răspunsuri la întrebări care macină tinerele mame. Fiecare intre noi avem curiozități și așteptăm ca ea să ne ofere soluții magice. Cu toate acestea, Urania ne ascultă și ne convinge că fiecare dintre noi deținem răspunsul. Că nu există o metodă universal valabilă. O întrebăm și noi, ca mii de alți părinți, ce educație să alegem pentru copiii noștri? „Ceea ce i se potrivește copilului”, e răspunsul imediat. „Eu nu cred în sisteme (educaționale), cred în oameni”, spune ea.

Urania e izbitor de frumoasă. Frumusețe naturală potențată de inteligență, pasiune și curaj.  E genul de femeie care atrage privirile când intră în orice încăpere. Pe măsură ce am discutat, nu am putut să nu îi observ grija pentru propria persoană, stil, atitudine, siguranța de sine. Vorbește elegant și se poartă cu relaxarea femeii mature, realizată profesional și personal, iar ceea ce îmi place cel mai mult, își acceptă limitele, greșelile. Se bucură că îi este bine. Câte femei care se bucură cu adevărat de ceea ce trăiesc cunoașteți?

Frumusețea Uraniei e un acord între cine este și ceea ce face. Cred că e unul din cei mai împliniți oameni pe care i-am cunoscut. Muncitoare, asumată, hotărâtă. De neoprit. A construit ceea ce are, brandul în domeniul parentingului, realmente de la zero. Este un model mai ales pentru mame, majoritatea nesigure, autocritice, izolate. Avem un reper solid, dragi mame, o dovadă că DA, se poate. Dacă încă nu ați participat la seminariile Uraniei, poate vă surprinde Moș Crăciun cu un dar. V-ați face vouă o favoare, aceea de a întâlni și asculta o power woman, o femeie cu adevărat „one of a kind”.

Am cunoscut-o pe Urania în urma licitației organizate de Asociația La primul bebe, de strângere de fonduri pentru campania MagicHOME, despre care am mai scris aici.

dacian ciolos cu manuela

E o zi cețoasă de vineri, spre prânz, când Dacian Cioloș intră în braseria de lângă Ateneu, unde a propus să ne vedem. Am lucrat în trecut ca jurnalist, apoi am făcut cariera ca om de relații publice și comunicare. Am colaborat cu miniștri, am lucrat din sediul Guvernului, am participat la ședințele Executivului. Apoi, am interacționat cu oameni din companii mari, profesioniști importanți din anumite domenii. Am atins maturitatea la care o astfel de întâlnire nu mă mai emoționează. Sunt însă pozitiv intrigată de tot ceea ce am citit, am aflat și știu despre Dacian Cioloș, în general.

Aștept acum cu nerăbdare să ia loc la masa pe care a rezervat-o pentru întâlnirea noastră și să aflu odată răspunsul la întrebarea „Ce îl face pe Dacian Cioloș atât de memorabil și popular”?

În primul rând, căldura umană. Peste câteva momente, intră relaxat în braserie, cu mobilul în mână și atât. Se îndreaptă zâmbind spre mine și ne salutăm prietenește, ca doi oameni de bine care deja se cunosc, ca o continuare firească a conversațiilor directe pe care le-am avut, pentru a stabili data și locul întâlnirii.

Nu am nevoie de prea mult timp ca să îi observ onestitatea și modestia. Știe că pentru a-l întâlni, am dat dovadă de generozitate, respectiv am câștigat prânzul cu el la licitația umanitară de toamnă a Asociației La primul bebe. E un om cu principii, pentru care gestul meu contează, mi-o spune de mai multe ori. Anul acesta, scopul campaniei a fost să sprijine MagicHOME sau „etajul părinților” dintr-un centru pentru familiile copiilor cu afecțiuni grave. La primul bebe e genul acela de minune făcută posibilă de Internet și Atena Boca. O platformă pentru mămici și familii la început de drum. O comunitate de peste 40.000 de suflete și 17 filiale în România. Un loc în care tinerele mame și proaspeții tați pot găsi răspunsuri și sprijin pompt și gratuit pentru cele mai simple și complexe probleme, fără să fie judecați. Atena poate vorbi ore despre priectul său, chiar și la volan, chiar și în timp ce fetița ei doarme lângă ea. Ce a reușit ea să facă e un miracol și o admir enorm pentru asta. Mobilizarea din spatele La primul bebe e fantastică, sunt membre mame de pe toate continentele! La primul bebe este și o comunitate de oameni generoși, preocupați de soarta copiilor aflați în nevoie, oricum am defini nevoia. Întâlnirea cu Dacian Cioloș a fost foarte disputată în cadrul licitației și fără exagerare pot să spun că am luptat să câștig până în ultima clipă.

Îmi face totodată impresia unui om răbdător, galant, care nu încearcă să se impună cu orice preț. Nimic din alura unui politician distant, vanitos. Mă lasă să vorbesc, să explic ce anume m-a făcut să licitez. E curios să afle cum gândesc, ca mamă. Îi povestesc despre drama de a-mi pierde mama după o lungă suferință, când aveam 24 de ani și despre miracolul de a fi mama lui Andi, prichindelul meu fantastic, care tocmai a împlinit doi ani. Îi reține numele lui Andi și i-l pronunță de câteva ori pe parcursul discuției noastre. Insistă să ne tutuim, și suntem Manuela și Dacian până la finalul întâlnirii.

E încântat de emulația pe care a produs-o campania.

„Nu există nicio lege care să poată fi deasupra libertății umane de a-și exprima partea pozitivă”, îmi spune Dacian Cioloș. Vorbim despre scopul comunității La primul bebe, în care sunt membru de doi ani. Îi dau câteva exemple de situații rezolvate rapid pe grupul de Facebook La primul bebe, care mi-au arătat că problemele comune unesc mamele, că nu suntem sigure și că e posibil să asigurăm copiilor noștri un viitor mai bun, prin simplul fapt că avem idei comune și alegem să fim împreună. „Acesta este viitorul, al comunităților conectate și preocupate de aceleași probleme”, îmi mărturisește. „În care fiecare e unic în felul său și aduce pe lume ceea ce nicio altă ființă nu poate aduce. Conștient că propriul exemplu este cel mai bun model de educație”, adaugă.

Îi povestesc cum în urmă cu câteva săptămâni, am avut un incident în trafic cu o tânără de 21 de ani. Nimic grav pentru mine, însă o avarie serioasă pentru ea. Sunt un șofer disciplinat, enervant de disciplinat uneori, iar cele mai mari extravaganțe la volan sunt atunci când dau muzica tare…I-am povestit fostului prim ministru că, deși accidentul a fost provocat de tânăra respectivă, până i s-a explicat clar că ea a greșit și ne-am despărțit prietene, a făcut tot ceea ce a putut să mă intimideze. A dat dovadă de multă înfumurare. Maternitatea a făcut din mine un om mai calm și empatic. Era atât de tânără, atât de lipsită de experiența vieții, încât mi se părea că dacă îi răspund, e ca și cum mă cert cu fiul meu. Fiul meu, care va crește și va trăi alături de astfel de copii tupeiști, violenți, intimidanți, dar cu un scop precis, de a câștiga.  L-am întrebat așadar pe Dacian Cioloș cum va străluci România în viitor, prin determinare feroce, forță fizică și intimidare sau prin respect, 7 ani de acasă și empatie?

„Sunt valori personale care izvorăsc din individ și nu se negociază”, mi-a răspuns elegant, asigurându-mă că e loc pentru toți pe pământ, că din toate experiențele fiecare învață câte ceva, că trebuie să fim deschiși să înțelegem când greșim și să ne schimbăm.

Am apreciat vorbele acestui om înțelept și le-am interpretat ca pe o invitație vădită a unui om politic către societate, la dialog, la calm, la confruntare constructivă și elegantă. Dacian Cioloș nu e un om al verdictelor ad-hoc. Ascultă bine, pune întrebări, lasă logica să primeze și își expune punctul de vedere cât mai non-invaziv cu putință, în fața mea.

Avem suficient timp să vorbim și despre statutul mamei în România acum și în viitor. Descopăr un bărbat care iubește copiii și e bine ancorat în realitatea zilelor noastre. Fiindcă 2017 a fost un an de mare schimbare profesională pentru mine, îi cer onest sfatul. „Angajat sau angajator, Dacian?”  Din nou, rațiunea primează. Știe că am ales antreprenoriatul, m-a ascultat cu răbdare povestind prin ce tribulații am trecut în ultimele luni, ca să mă conving că e mai bine să fiu pe cont propriu. Îmi răspunde cu aceeași limpezime în gândire și elocință, „Depinde de profilul fiecărei mame”. Apoi adaugă „Să fii mamă îți dă siguranță în anumite domenii, dar și vulnerabilitate, fiindcă ai o nouă viață de apărat. Cred că trebuie să creăm un cadru care să permită mamelor să își arate cu adevărat creativitatea odată întoarse în câmpul muncii, nu un climat în care să se ferească, așa cum poate se întâmplă acum”. Sunt atât de acord cu aceste vorbe, încât surâd cu inima când le aud și le scriu.

Să fii mamă e cea mai grea meserie din lume pentru mine. Chiar este. De ce, în loc să fie încurajate să devină cea mai bună versiune a lor, potențate de minunea maternității, odată întoarse la muncă, româncelor le e frică să ridice capul, să își asume funcții pe care le merită, să solicite un program de lucru adecvat și care să le protejeze, să ceară concedii legale etc.? Am discutat despre asta cu Dacian Cioloș, și m-a asigurat că e conștient că este nevoie de multă inovație în România, în sfera serviciilor sociale pentru mame, îndeosebi în ceea ce privește alimentația, planningul familial, educația, orientarea profesională sau coaching-ul.

Îmi dă o temă de gândire, și eu promit că o voi onora, alături de Asociația La primul bebe. Dacian Cioloș vede binele de la distanță, fără să ceară prea multe detalii despre intenții, și dorește să îl potențeze. Un bine mai mare pentru mame ar fi „să identificăm ceea ce trebuie făcut pentru ca femeile să își exercite rolul și ca profesionist, după naștere”. 

Discutăm deja de o oră și jumătate. Cum spuneam, exercițiul vorbitului, fie el în cadrul restrâns sau în public, nu mi-e străin. În cariera mea, a trebuit să învăț oameni importanți să vorbească în public. La rândul meu, am luat adevărate lecții de la vorbitori impecabili, majoritatea străini. Punctul culminant a fost la Cambridge, în 2005, când l-am ascultat pe Prințul Filip, Ducele de Edinburgh, soțul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, vorbind despre rolul educației. Am ascultat personalități vorbind și involuntar le-am analizat discursul. Dacian Cioloș vorbește fără cusur cu mine de o oră și jumătate, pe teme pentru care nu s-a pregătit. Este probabil cea mai articulată personalitate publică română pe care o ascult. Răspunsul la întrebarea mea, „de unde atâta carismă?”, mi se revelează tot mai clar. E un cumul de calități, în care decența primează. Și câtă nevoie de decența are România, pentru a merge înainte și a ieși din impasul actual!

În ultima oră a întâlnirii cu Dacian Cioloș, am șansa să ni se alăture și soția sa, Valerie. Mă îmbrățișează când facem cunoștință și îmi permite să îi spun automat pe nume. „Nu ne-am văzut de 4 zile, eu vin de la Cluj, iar Dacian a fost la Oxford”, mărturisește ea. Valerie este o personalitate solară, frumoasă și zâmbitoare, dar poate ceea ce e cel mai important, este o femeie determinată să reușească și să îi ajute pe ceilalți. Vorbește perfect românește, intuiesc că e îndrăgostită de Cluj și că inima îi bate de mult ca unei românce. Iubește și ea copiii, iar la Cluj tocmai la o întrunire pentru copii a fost, un proiect nou, pentru mindfulness în școli și grădinițe.

Vorbind de grădiniță, mărturisesc cuplului Cioloș că deja caut una pentru Andi, de câteva luni mergem cu el la cursuri de limba engleză și dezbatem, în familie, despre ce viitor să îi asigurăm. Discuția „un trai mai bun România sau în afara țării?” apare relativ des la noi acasă.

„Sunt atât de multe oportunități în România”, spune Dacian Cioloș. El însuși un intelectual educat în afara țării, îndeosebi în Franța, este pentru a urma studii peste hotare. Îmi povestește de șansa uriașă de a lucra pe perioada vacanței studențești în Franța și impactul pe care l-a avut asupra sa, a dezvoltării sale ulterioare, precum și a familiei din Transilvania. Citează din bunicul și tatăl său, vorbește de mama și de fratele său. Un om pentru care, evident, familia este o valoare.

„Nu sunt pentru a pleca definitiv din România, și dezarmat. Cel mai rău lucru e să pleci dezarmat, fiindcă atunci când pleci cu sentimentul acesta, e și mai greu să te realizezi în străinătate”, punctează el. „Nu cred în România care se dezvoltă izolat”, mai spune, oferindu-mi încă un motiv să îl apreciez pe acest lider intelectual ancorat în prezent, asumat, care își iubește semenii și crede în forța schimbării, împreună. Vorbim despre sistemul educațional și despre iminenta reformă a acestuia. Insist că școala va lucra la nivelul copiilor și al profesorilor, dar că o schimbare de paradigmă trebuie să fie și la nivelul părinților. Valerie, o susținătoare avidă a descoperirii eului propriu și a respectării acestuia, confirmă. Dacian Cioloș face o ultimă remarcă, înainte de a mă cuceri total: „Copiii trebuie să facă ceea ce simt, ca să devină ceea ce sunt”.

Înainte să ne despărțim, îi solicit lui Dacian Cioloș un autograf pentru mămicile din comunitatea La primul bebe. Compune un mesaj frumos, fără să se grăbească. Le mulțumesc, atât lui, cât și lui Valerie, și mă grăbesc spre târgul de carte Gaudeamus. „Ce idee bună, ar trebui să facem cumva să mergem și noi”, spune Valerie. Camaraderia dintre cei doi e evidentă și mă bucură tare, e aceeași camaraderie pe care o împart cu Radu, pe lângă dragoste și respect.

Ajung repede în fața Ateneului și observ că a ieșit soarele.

Vineri, 24 noiembrie 2017, am avut una din cele mai consistente, reale, prolifice discuții din viața mea. Sunt mândră că s-a întâmplat în orașul meu, în țara mea, cu un reprezentant al elitei intelectuale românești, un om care ne-a condus și reprezentat interesele onorabil, ca prim ministru. Omul-speranță. Sunt convinsă că am petrecut 150 de minute cu un viitor lider al României (la ce nivel, Dacian Cioloș va decide pentru sine). Un viitor lider al unei Românii cu principii, al românilor educați, decenți, încrezători, muncitori, respectuoși și preocupați de bogăția noastră, copiii.

Să fim bine,