femei-care-isi-schimba-viata-ana-nicolescu

Nu trebuie să fii părinte ca să fi citit articolele Anei Nicolescu, alias Mămica urbană. Ana e unul dintre cei mai vechi părinți-bloggeri și arhitecta unor comunități valoroase în care a reunit oameni care au descoperit că au ceva de zis și vor să își facă auzită vocea, odată ce au devenit părinți.

În prezent, Ana face multe în mediul online, inclusiv o emisiune TV cu obiectivul de a îmbunătăți sistemul educațional din România. În offline, primește premii pentru acțiunile sale, dă interviuri, organizează evenimente, dezbateri, conferințe de presă. Din exterior, ceea ce trăiește ea poate părea un vis. Cum se vede însă din interior? Și cum a ajuns aici?

Cine ești?

Sunt Ana Nicolescu și sunt un om care și-a găsit drumul și s-a găsit pe el însuși. Sunt antreprenor, blogger, speaker, trainer, coach, organizator de evenimente, creator de comunități, realizator tv și co-autor de carte. Am ajuns la toate astea de opt ani, de când sunt mamă.

Și ce faci?

Uneori îi ajut pe oameni să se adune în comunități, să pună umărul la schimbarea de mentalități, să devină din agresiv-pasivi, pro-activi. Alteori îi ajut să afle cine sunt și care este drumul lor în viață. Unora le arăt cum să își facă o strategie de business, cum să-și monetizeze talentul, cum să își organizeze timpul ca să se întoarcă înapoi la human being de la human doing. Pe alții îi învăț să scrie, să își facă un brand, să îl scoată în lume, să devină vizibil și să facă bani cu el. Cu unii oameni mă întâlnesc față în față în sesiuni unu la unu, o singură dată. Cu alții de mai multe ori. Cu cei mai mulți mă văd în grupuri de cel puțin cinci persoane și devin trainer pentru ei. Dintre tot ce fac în acest moment, cel mai mult îmi place să fiu speaker, mentor și visez să scriu două cărți până la vară.

Sunt mamă pentru Măriuca (7 ani) și Julie (5 ani) și cea mai mare distracție pentru ele este să mă vadă cum pierd de fiecare dată la Popa Prostu’. Și nu o fac intenționat. Chiar pierd pe bune. Când mă mai iartă și îmi dau o pauză, mergem împreună la teatru, la muzee, la film, în parc cu patinele cu rotile sau lenevim cu popcorn la filme de desene animate. Știu toate replicile din peste 25 de filme de animație.

Ce făceai înainte să îți schimbi viața?

Lucram la o revistă de sănătate și frumusețe. Eram editor coordonator. În paralel, făceam PR pentru produse cosmetice. În același trust cu revista era și un lanț de farmacii. Tot acolo, organizam întâlniri lunare cu cititoarele revistei și campanii de CSR pentru brandul farmaceutic. Eram un executant bun cu idei creative.

În sufletul meu eram un copil care își dorea să devină mamă. Nu știam despre mine că încă eram un copil. Nu ca vârstă, ci ca emoții, nivel spiritual, capacitatea de a lua decizii, ancorarea în realitate sau ancorarea de orice fel. Mă enervam când alții mă vedeau așa. Mult timp mi-am pus masca aroganței și a superiorității ca să par mai matură. Un fel de mi-am pus pantofii cu toc ai mamei, mi-am dat stangaci cu ruj și mi-am pus șiragul cel mai lung de perle.

Cum ai știut că e momentul pentru schimbare?

A fost mai de grabă un când, nu un cum. S-a întâmplat când am devenit mamă. Abia atunci am început să mă uit la mine. Prioritățile mi s-au reașezat. Apoi implicit și valorile. Am început să mă cunosc și să nu mai cred că sunt ce spun alții despre mine că sunt. Am început să nu mai pun mare preț pe ce zice lumea, ci pe ce experiementez eu, ce mă hrănește și mă crește. Am schimbat viziunea de la a vrea de la alții (recunoaștere, bani, ghiare, job etc) la a da altora (recunoaștere, bani, ghidare, job-uri etc.).

O mare influență asupra declanșării schimbării a fost adaptarea de la viața de 2, la cea de 3. N-am știut singuri.

Ce ai făcut, mai exact?

Am mers la terapie. De cuplu și individuală. Așa am ajuns să îmi văd calitățile, dar și lipsurile, puterile, dar și slăbiciunile, să mă accept și să mă iubesc așa cum sunt, să mă iert, să am curaj să mă arăt lumii exact așa cum sunt și să pornesc un blog pe cont propriu, care s-a transformat apoi într-un business profitabil pe mai multe direcții. Bine, nu visam că o să am vreodată cojones să fac tot ce am zis că fac la întrebarea „Cine ești?”.

În paralel cu terapia tradițională cognitiv-comportamentală, m-au atras și am zis de ce nu? și terapiile alternative: theta healing, meditația, rebirthing, gestalt yoga, programul Copilul interior, hipnoterapia. Toate mi-au arătat lucruri despre mine. În continuare îmi arată.

Să poți da timpul înapoi, ce ai face diferit?

Uneori mă gândesc că dacă aș fi început mai devreme cu autocunoașterea, aș fi fost și mai vindecată azi. Dar apoi îmi dau seama că mereu am fost fix acolo unde am putut să fiu, acolo unde am putut să duc și unde am avut nevoie să fiu. Am părinții de care am avut nevoie ca eu să cresc într-un anumit fel, până la un anumit moment, soțul care mă provoacă mereu să cresc și mai mult ca să fac față unor situații, copiii de la care învăț constant. De multe ori nu știu cine e profesorul și cine discipolul. Ai avut vreodată impresia că Andi te crește pe tine? Pe mine copiii m-au crescut mult. Și nu cred că aș fi fost pregătită pentru asta mai devreme. Așa că totul e la locul lui, așa cum e menit să fie, în funcție de ce cer eu de la Univers.

Ți-a fost frică de ceva în procesul schimbării?

Nu mi-am dat neapărat seama că sunt într-o schimbare. Lucrurile au venit așa de subtil și de treptat, încât nu am devenit peste noapte cine sunt acum. Am devenit în 8 ani. Însă în tot acest proces au fost decizii greu de luat și atunci mi-a fost frică. Uneori încă îmi este. Unul dintre cele mai grele lucruri mi s-a părut și mi se pare în continuare, să mă scot în lume așa cum sunt eu acum, să cern prieteniile, să pun limite, să fiu fermă pe valorile mele, să mă întâlnesc cu oameni noi, să accept proiecte care îmi taie respirația, să iau decizii pe termen lung pentru mine, copii și întreaga familie.

Dacă da, cum ai trecut peste sentimentul de frică?

Cu frica stau față în față când vine. Nu mai fug de ea. Stau cu ea și văd ce senzații îmi dă în corp, ce se ascunde în spatele ei, ce mesaj îmi transmite și ce are nevoie. O fac prietena mea și îi fac loc în inima mea, acolo unde e și curajul. De fapt, acolo unde sunt toate emoțiile, doar că uneori țipă mai tare unele dintre ele. Plus că o iau day by day. Mănânc elefantul bucățică cu bucățică.

Cum te simți acum?

Centrată în sensul de ancorată, conectată cu mine însămi, împlinită, puternică, fericită. Acum știu cine sunt, ce îmi place, ce pot și ce vreau. Aflu toate astea de la mine, nu mai sunt dependentă de nimeni, nu mai dau vina pe nimeni. Mi-am luat în mâinile mele responsabilitatea propriei vieți și asta e o mare libertate. Iar una dintre valorile mele este libertatea.

Ce credeai despre tine înainte?

Că sunt un copil transparent cu voce suavă. Că nimeni nu mă ia în seamă pentru că nu mă aude și nu mă vede. Că nu deranjez pentru că nu mă văd. Că sunt urâtă și toți cei care îmi zic că sunt frumoasă, creativă și bună la suflet, vor ceva de la mine.

Ce crezi acum?

Acum cred că sunt și pot să devin cine vreau eu să fiu cu condiția să aduc și acțiune în intențiile mele, determinare, muncă, seriozitate, perseverență, transparență, corectitudine și să nu mai forțez procesul de creștere al nimănui. Fiecare este exact acolo unde trebuie să fie.

Cum ai celebrat succesul transformării tale?

Succesul a venit ca o consecință a lucrului constant cu mine. Sărbătoresc în fiecare zi cine sunt azi într-un jurnal de recunoștință. Marea celebrare este să rămân conectată cu mine și să nu mă diluez în energiile și destinele altor oameni. Mă premiez cu oameni noi, cu cărți, cursuri și podcasturi de autodezvoltare, cu învățare continuă, cu timp pentru mine pentru meditație, sport, somn, hrană pentru minte și corp, muzică. Dar cel mai mult simt că sărbătoresc atunci când dau din darurile mele celor care au nevoie de ele și vin către mine. Atunci văd sensul transformării mele.

Ce urmează?

Whatever the fuck we want, ca să fiu spirituală 😊. Pe plan profesional urmează să pun la punct workshop-urile de time management, blogging și comunități. Lucrez la formatul lor, sunt pe ultima sută de metri. Continui cu emisiunea despre sistemul de educație din România, iar la final de an intenționez să fac un ghid cu pași mici pentru schimbări mari. Scriu de zor la cele două cărți. Am depășit puțin termenul pe care mi-l propusesem pentru lansarea podcast-urilor. Continui cu blogul și agenția. Și, cel mai mult, îmi doresc să ajung pe Camino. Mă cheamă.

Care este marele dar pe care l-ai primit de la viață, în procesul transformării?

M-am primit pe mine însămi. Mi-am primit interiorul, grădina inimii mele de unde mă conectez cu ghizii mei spirituali și îmi aflu răspunsurile și drumul. Am primit la Copilul Interior, de la Oana Stoianovici, tehnica de a mă uita în mine.

Ce e posibil acum pentru tine?

Orice.

Mulțumesc, Ana!

Seria de interviuri Femei care își schimbă viața continuă cu o nouă poveste inspiraționlă în curând.

Să fim bine!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *