• Login
  • Contul meu
  • Menu Menu
  • Shopping Cart Shopping Cart
    0Shopping Cart
Manuela Ciugudean
  • Despre
  • Retreaturi
  • Cursuri Live
  • Cursuri Video
  • Lucrează cu mine 1:1
  • Companii
  • Descarcă gratuit
  • Podcast
    • Ask Manu
  • Blog
  • Contact
  • Menu Menu
  • Link to Facebook
  • Link to Instagram
  • Link to LinkedIn
Brand Personal

10 idei de care să te ferești, dacă vrei un brand personal puternic

manuela ciugudean top scuze personal branding

Astăzi am ales să scriu despre principalii 10 SABOTORI ai unui brand personal. E un top făcut de mine pe baza a ceea ce am auzit zilnic anul trecut de la clienți plus în luna ianuarie 2020. Vei afla că sunt trei idei păcătoase care sapă cel mai des personalități frumoase și aptitudini tehnice de invidiat. Dar mai important, am notat ce e de făcut să anihilăm acești sabotori.

 

TOPUL SCUZELOR CARE NU ÎȚI DAU VOIE SĂ DEZVOLȚI UN BRAND PERSONAL PUTERNIC

 

  1. Nu am timp / idei să postez zilnic. Totuși lucrezi zilnic, și în fiecare săptămână există minim 3 idei despre meseria ta pe care le poți împărtăși. Acesta este contentul tău pe care îl poți publica. Nimic mai simplu!
  2. Nu mă pricep la cuvinte, nu știu să scriu, nu am „bla-bla”-ul la mine. (scuză de TOP) Se spune că dacă ai absolvit școala primară, știi să scrii o compunere. Am încredere că orice profesionist poate scrie un text de 5-10 rânduri în zilele noastre. În plus, la un simplă căutare pe Google găsești sute de sugestii de template-uri de postări. Ți-am sugerat și eu aici postări pentru întreaga săptămână sau chiar pentru o lună aici.
  3. Nu vreau să fiu ca X superstar în branding. De exemplu, nu vreau să fiu Tony Robbins sau Gary Vee. E ok, te înțeleg. (Nici eu, sinceră să fiu. Eu vreau să fiu eu!) Poate nu îți place stilul personal al lui Gary, dar îți place că are impact, iar asta se traduce prin succes. Îți propun să fii TU și nimeni altcineva, dar să faci treabă ca un superstar.
  4. Nu vreau să îmi expun fața, copiii, familia, viața personală toată ziua bună ziua în online (altă scuză de TOP)! Cine a zis că trebuie să o faci? Brandul personal funcționează exact ca un brand de companie. Scrie despre ceea ce faci profesional, pentru a îmbunătăți viața celorlalți, și postează despre viața ta exact atât cât îți dorești. Tu ai controlul, tu decizi cât din viața personală expui.
  5. Jobul meu e plictisitor (altă scuza de TOP) Dar faci ceea ce faci cu un motiv, poate chiar de câțiva ani. Întoarce-te la motivație și scrie despre ce te motivează să mergi la job zi de zi. Poate e ceva nou, poate sunt oamenii, poate ceva repetitiv. Cu siguranță e ceva.
  6. Milioane de oameni deja au vorbit despre ceea ce aș putea eu să vorbesc. Nu am nimic nou de oferit. Poate există 100.000 de profesioniști care fac ceea ce faci tu, dar fiecare o face dintr-un motiv diferit și cu perspective distincte. Ceea ce ai tu de spus chiar este unic.
  7. Dacă încep alții să comenteze sau mă trezesc cu hateri pe cap? Este toxic să lași posibila negativitate să afecteze ceva minunat ce poți crea, cu impact asupra multor oameni. În plus, chiar și în viața reală nu poți să placi pe toată lumea, la fel cum nu toată lumea te poate iubi. De ce ar fi diferit în online?
  8. Dacă se prinde cineva că nu sunt atât de specialist pe cât pretind că sunt? (Sau sindromul impostorului). Tu ești TU. Ești o persoană și ești vulnerabilă. Nu ești un brand de corporație, ești un om. Orice nu știi astăzi, poți dobândi mâine. Ideea în construcția unui brand e să te concentrezi pe punctele tale forte, nu pe minusuri. Un tenisman nu se concentrează că nu știe fotbal, ci face totul ca să devină tot mai bun la tenis.
  9. Branding personal înseamnă să îmi fac reclamă deranjantă nonstop. Că vrei sau nu, ai un brand, iar promovarea acestui brand înseamnă să creezi conținut valoros. Asta nu e reclamă deranjantă! Atâta timp cât scopul tău este să îmbunătățești viața ta și altor oameni, e un scop nobil și ceilalți îți vor aprecia contribuția.
  10. Trebuie să cer permisiune să postez: partenerului, șefilor, familiei, colegilor etc. Nu îți poți trăi viața pentru alți oameni. Ai nevoie să faci ceea ce este corect pentru TINE. Nu ai nevoie să ceri permisiune nimănui ca să fii TU și să bucuri lumea cu personalitatea ta frumoasă.

Ce altceva am mai pune pe această listă?? Scrie-mi într-un comentariu și voi răspunde, ca apoi să terminăm odată cu sabotorii brandului personal.

Pentru construcția eficientă a brandului tău de profesionist poți descărca Ghidul gratuit pe care ți l-am pregătit, cu informații în valoare de 100 Euro. Succes!

 

Foto de pe unsplash.com.

 

Shine On,

Manu

Share this entry
  • Share on Facebook
  • Share on WhatsApp
  • Share by Mail
  • Link to Instagram
https://www.manuelaciugudean.ro/wp-content/uploads/2020/02/top-scuze-personal-branding.jpg 428 640 Manuela Ciugudean https://www.manuelaciugudean.ro/wp-content/uploads/2019/06/manuela_ciugudean_logo_01.png Manuela Ciugudean2020-02-02 20:51:262020-09-17 15:45:3110 idei de care să te ferești, dacă vrei un brand personal puternic
S-ar putea sa iti placa de asemenea
Ce am învățat de la cel mai mare brand personal,Michelle Obama Ce am învățat de la cel mai mare brand personal feminin din lume
Manu Ciugudean,greșeli Personal Branding 5 greșeli de Personal Branding
De ce ai nevoie de Brand Personal? Brand Personal: De ce ai nevoie de Brand Personal?
cum gestionezi brandul personal pe timp de criza,ghid de supravietuire,criza,situatii,neprevazute Ghid de supraviețuire a brandului personal în perioade de nesiguranță (partea I)
Carti de brand personal,dezvoltare personala 6 cărți de brand personal de citit în 2019
brand personal, continut social media,social media,crearea de conținut pe social media,eBookuri gratuite,meetup,particip,evenimente,conferinte,multitasking Cum să creezi rapid conținut de calitate, ca brand personal

Newsletter

© 2026 Manuela Ciugudean | Toate drepturile rezervate.
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Prelucrarea datelor cu caracter personal
  • Menu Menu
Link to: Tu știi ce înseamnă Ego? E vocea care ne spune nouă că suntem mai buni decât în realitate Link to: Tu știi ce înseamnă Ego? E vocea care ne spune nouă că suntem mai buni decât în realitate Tu știi ce înseamnă Ego? E vocea care ne spune nouă că suntem mai buni...ce inseamna ego,ego,recomandari,carti Link to: Cum să creezi rapid conținut de calitate, ca brand personal Link to: Cum să creezi rapid conținut de calitate, ca brand personal brand personal, continut social media,social media,crearea de conținut pe social media,eBookuri gratuite,meetup,particip,evenimente,conferinte,multitaskingCum să creezi rapid conținut de calitate, ca brand personal
Scroll to top Scroll to top Scroll to top