Realizez că poate suna ciudat în contextul Covid-19 să vorbesc despre sindroame, dar unele prea apar des în munca profesioniștilor și strică treaba ca să mai tac!

Dacă ești aici de ceva vreme știi că mereu spun „Oricine poate avea un brand personal dacă face ceea ce iubește și are o strategie”.

Când faci ceea ce iubești te implici trup și suflet, cercetezi, înveți, te documentezi, practici, dai, primești, propovăduiești, evanghelizezi, educi, ajuți…

Oamenii simt cât te pasionează subiectul și vin alături de tine – întâi ca fans & followers, apoi ca membri în comunitatea ta, apoi devin clienți plătitori și ambasadori de brand.

Asta dacă nu lași să stea în cale ego-ul tău și unul din cele 5 sindroame populare identificatede mine în #personalbranding.

Suferi și tu de ele? Asta ar putea explica de ce încă nu ai succesul pe care ți-l dorești.

Hai să vedem…

  1. De departe cel mai popular și nesuferit este….Sindromul impostorului. Este vocea aceea interioară neobosită care îți spune că încă nu poți fi tu acela, nu meriți, nu are cine să te asculte, cine ești tu să dai lecții, dacă o să te prindă cineva că tu nu știi? E cel care ține cel mai mult profesioniștii pe loc, produce cele mai mari blocaje.

Cum scapi de el? Comunică și vinde doar ceea ce știi să faci cu adevărat, nu ce e la modă, trendy sau popular sau ceva ce te-ar face să arăți mai bine.

  1. Sindromul Maica Tereza. Să nu poți cere prețul corect sau să nu poți cere deloc bani pe ceea ce faci, să faci munca pro bono (deși în afacere știi că e nevoie de venituri), să conduci un SRL dar să te comporți ca un ONG, să nu poți refuza pe nimeni, să ajungi să petreci mai mult timp lucrând pentru clienți decât cu familia ta.

Cum scapi de el? Lucrând cu un plan de afaceri & nișat. Ai nevoie ca 80% dintre clienți să fie nișă, iar 20% ne-nișă. În ne-nișă poți include câte proiecte pro bono dorești în cuantumul a maxim 20%. Atâta timp cât 80% dintre clienții tăi sunt profitabili, ai marjă să lucrezi pro bono. Atenție la timpul tău liber! Și nu uita – tu vrei profit, în timp ce Maica Tereza a murit săracă.

  1. Sindromul Dumnezeu. Să fii atotștiutor în profesia ta și să faci permanent dovada a câte știi (cu intenții bune, dar dozate prost). Să nu dai dovadă de vulnerabilitate, să nu accepți ușor că poate nu știi ceva din meseria ta. Riști în felul acesta să creezi haloul unui profesionist de care oamenilor – clienților tăi – să le fie frică. Oamenii nu fac afaceri cu Dumnezeu, oamenii se roagă la El să îi ierte. Oamenii fac afaceri cu oamenii!

Cum scapi de el? “Coboară” printre oameni: intră live pe social media, fă un podcast, un proiect de vlog, atunci când se va putea organizează întâlniri directe cu audiența ta. Permite-le oamenilor să te experimenteze direct, nemijlocit, autentic.

  1. Sindromul maimuțicii care vede aur. Săptămâna trecută te-ai apucat de ceva și între timp ți-a mai venit o idee….și te apuci și de ea. Trăiești din trend în trend și te influențează ușor opinia celor care au deja autoriate în meseria ta. Orice idee e o oportunitate și sari repede în barcă să o aplici. Și la final nu rămâi cu nimic.

Cum scapi de el? Lucrează cu priorități. O prioritate pe durata a 3 luni. O finalizezi, apoi începi alta. De asemenea, pe fiecare prioritate stabilește obiective, ca să știi exact unde vrei să ajungi. Evaluează la final.

  1. Sindromul Hitler. Toată lumea trebuie să te placă, să aprecieze postările tale, să îți accepte ideile mai ales online, chiar dacă ai animozități – ca oricare om – în offline. Nu cumva să primești vreun comentariu negativ, nu cumva să îți spună cineva că nu e așa cum zici tu.

Cum scapi de el? Prin conștientizarea că nu poți avea chimie cu toată lumea, nu toți oamenii care (te) citesc înțeleg sau au nevoie de ce scrii/oferi tu. Acceptă că există și alte opinii. Îmbogățește-ți perspectiva cu perspectivele altora.

Mai sunt încă pe atâtea sindroame în personal branding, dar toate la timpul lor.

“Sindroamele” descrise mai sus pălesc atunci când permiți adevăratului TU, adevăratului profesionist din tine să primeze. Pentru el faci brand personal, nu pentru ego.

 

Shine On,

Manu