Cuvântul care îți poate schimba cariera

coaching-bucuresti

Ai mei au vrut pentru mine o carieră de profesor de limbi străine. De aceea sunt traducător autorizat de limba spaniolă, am frecventat 10 ani școala/liceul Cervantes din București, am luat intensiv meditații pentru engleză și am mâncat gramatica limbii române pe pâine. Doar că la începutul clasei a XII-a am decis să dau admitere la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. Am lăsat deoparte pregătirea la limba spaniolă, am mers înainte cu gramatica și cu engleza. Și fiindcă la Jurnalism se dădea un examen (greu se zice și confirm că așa e) la materia Creativitate, m-au meditat acasă tata și fratele meu.

 Amândoi sunt jurnaliști. Amândoi talentați, extrem de serioși în ceea ce fac, prolifici și foarte modești.

 Ambii au absolvit Facultatea de Jurnalism. Tata în 1977. Fratele meu în 1998.

 Eu în 2004. (Da, am avut același profesor de televiziune la 30 de ani distanță!)

 Tata este fost jurnalist militar, a scris cărți, piese de teatru, un serial TV de succes și a realizat numeroase filme. A făcut radio în anii 70, televiziune în 80 și apoi multă presă scrisă. Încă scrie și colaborează cu presa, mai ales radio.

Cătă este fratele meu și pentru mulți va fi o surpriză să aflați că el este. Același cu Cătălin Oprișan, de la Neața cu Răzvan și Dani. Când nu e la Antena 1, este redactor-șef al site-ului a1.ro, are blog personal și scrie mult și foarte frumos pe gsp.ro. Este și autor de carte. A fost comentator sportiv la televiziune și radio, a avut propriul show tv, a mâncat presă scrisă pe pâine, acum e în digital…Un adevărat model pentru mine!

Cum o fi fost să își mediteze sora adolescentă și răzvrătită el știe…Cert este că a făcut-o bine!

La admitere, am intrat și la Jurnalism, și la Comunicare. Am ales-o pe cea din urmă. Abia se deschisese secția de Comunicare (ceea ce a devenit între timp, secția de Relații Publice și Publicitate) și m-a intrigat pozitiv domeniul.

Cu toate astea, primul meu job a fost într-o agenție de presă. A fost greu să fiu jurnalist politic la 20 de ani. Am văzut „the good, the bad, the ugly”. Am stat 3 ani, în care am devenit independentă financiar. Cu jumătate de an înainte de Licență, i-am anunțat pe ai mei că îmi dau demisia, ca să am timp suficient de studiu. Și că va trebui să îmi suporte ceva cheltuieli în următoarea perioadă. Am început să lucrez la licență în octombrie 2003, pasionată de subiectul cu care PR-iștii vrem să ne lovim cel mai rar: crizele de comunicare. Toată lucrarea mea s-a bazat pe multe informații pe care mi le-a adus Cătă. Am lucrat minuțios la ea din octombrie până de Sărbători…apoi am început să mă plictisesc.

În ianuarie 2004 le-am spus alor mei că mă duc la interviu să devin PR-istă de agenție. M-am angajat din ziua aceea și am avut șansa să fiu unul dintre pionierii PR-ului în IT din România și Sud Estul Europei.

De atunci și până acum, am învățat continuu.

Mama și tata s-au acomodat greu cu ideea că nu sunt jurnalistă, sunt PR-istă. La un an după absolvire, am pierdut-o pe mama. Alături de ceilalți îngeri din familie, se uită acum la mine și află…

Că mă fac coach!

Tata, când abia ai înțeles ce sunt PR-ul, apoi marketingul, iată că va trebui să te obișnuiești cu un nou termen: coaching.

 Nu, nu m-am apucat să antrenez în sens sportiv (deși e un gând și ăsta!)

 Am început, de bunăvoie și în baza tuturor experiențelor profesionale, formarea în coaching. Am ales calea cea mai complexă. Cursuri la Center of Executive Coaching și acreditarea la International Coach Federation. Urmează multe examene, practică, lectură și investiție fianciară.

Am intrat deja în subiect și am descoperit că activitatea de coaching este o conversație ghidată (de către coach). În care clientul vorbește 70%-80% din timp, pe teme care îl preocupă. Nu este nici mentorat, nici terapie, nici consultanță. Coachul nă vine cu soluții, nu salvează, nu judecă, nu dă sentințe. Voi reveni asupra acestor aspecte pe blog. Coachul trebuie să dea dovadă de abilități de ascultare activă și să controleze întreg procesul. Iar clientul să se deschidă și să conștientizeze faptul că responsabilitatea sa este rezultatul/îndeplinirea obiectivului pe care și-l propune.

De exemplu, dacă obiectivul clientului este să slăbească…Eu, ca și coach, îl susțin să reușească, dar nu pot ține dietă în locul lui, cum nici nu pot merge la sală.

Ca să ies din corporație, după 15 ani, am dus o luptă strânsă cu mine. M-am eliberat de sub bumbăceala pe care mi-o dădeam singură și mi-a dat încredere în mine coach-ul Adriana Petrescu. M-am dus la ea proaspătă mamă, hormonală, temătoare, rămasă fără job. Am avut încredere în ea, mi-am făcut „temele” și mi-am câștigat libertatea profesională mai ușor decât aș fi crezut vreodată.

Fiindcă suntem oameni și coachingul, ca oricare domeniu în care se lucrează face to face sau într-o formă directă, ține de chimia dintre personaje. Ai chimie cu clientul, rămâi împreună. Nu există această chimie, te retragi.

Pe piață e o inflație de coachi, pe care cred că o observați și voi. Nu e niciun secret că multă lume se declară „life coach” sau „fitness coach”. Eu zic ca e treaba fiecărui specialist cum se autoproclamează, iar a clientului să ceară diplome, dovezi, acreditări dacă simte nevoia. Să știe exact pentru ce și pe cine plătește.

Formarea în coaching mă va ține ocupată tot anul acesta. Consider că este cea mai bună investiție pe care o fac pentru mine, familia mea și viitorul meu. Investiția continuă în educație ne ajută să devenim cea mai bună versiune a noastră din punct de vedere spiritual, financiar și mental.

Pentru că am nevoie de numeroase ore de practică în procesul de acreditare, am început deja sesiuni unu-la-unu cu femei de carieră, care sunt mame. Mamele vor ocupa mereu un loc special în inima mea, fiindcă abia când am devenit și eu una, mi-am găsit independența profesională și drumul propriu în lume. Pinguinii, shopul meu cu haine de gravidă și alăptare, merge mai departe.

Cele 3 domenii principale pe blog și în social media anul acesta vor fi parenting, coaching și antreprenoriat. Voi scrie în acest jurnal online despre aventurile ca mamă a scumpului Andi și părinte alături de Radu, apoi despre profesia de coach, așa cum o experimentez eu (incluzând pasiunea pentru branding personal, influencing, persuasiune etc.). Și din lumea antreprenoriatului, în care am pășit acum doi ani, care m-a învățat multe și mi-a dat lecții valoroase.

Dacă doriți să discutăm mai multe despre coaching, cuvântul care vă poate schimba cariera, îmi puteți scrie la hello@manuelaciugudean.ro.

Să fim bine!

Foto de pe Unsplash.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *