Despre frică, fără frică

Am căpătat cel mai mult curaj atunci când viața m-a făcut cel mai vulnerabilă. Când am devenit mamă. Venirea pe lume a băiețelului meu, Andi, m-a făcut mai curajoasă și mi-a deschis apetitul pentru libertate ca niciodată. Am decis să-mi iau destinul în mâini, să fiu eu și să fac ceea ce îmi place. Să trăiesc, nu doar să exist ca o mașinărie foarte precisă de marketing și comunicare.

Să am puterea să îmi dau demisia după un deceniu de succes ca manager de marketing în Europa Centrală și de Est, în timp ce cariera mea era pe val. Lucrasem 8 ani ca marketing manager pentru o companie extraordinară de tehnologie americană, unde am condus echipele de comunicare și marketing din fosta Yugoslavie, România și Bulgaria. Lucrul la ei a însemnat să trăiesc câteva luni în afara țării, în Polonia și Spania și să călătoresc des în Statele Unite. The dream job, ați putea spune.

Când compania a decis să se retragă din partea noastră de Europa, fiul meu avea 6 luni. Îmi doream o afacere proprie, dar mi-a fost frică să încep. Cu un copil atât de mic acasă, destul de obosită, neîncrezătoare încă în forțele proprii, m-am lăsat pradă fricii. La începutul anului 2016, când Andi avea un an, m-am angajat la altă companie. Am trecut prin stresul interviurilor și al lucrului cu head hunterii. Am ales cum am crezut mai bine pentru mine, tot o multinațională americană, din cu totul alt domeniu de activitate: consultanță fiscală și audit. Am condus o echipa și mai amplă. În câteva luni, mi-am dat seama că nu era ceea ce îmi doream să fac, nici locul unde doream să fiu. Voiam să pot fi cu fiul meu cât mai mult, iar orele peste program și călătorii de tipul 5 țări în 6 zile, nu m-au ajutat. Copilul meu avea un an. Îl priveam pe camerele din casă, cum prindeam câteva secunde libere. A treia noapte consecutiv când mi-am dat seama că nu ajung să îl sărut la culcare…erau deja 72 de ore de când nu îmi văzusem copilul, locuind în aceeași casă cu el…am început să plâng la semafor. Tati îl băga în pat, imaginea era alb-negru, îi auzeam vocea micuțului cum gângurea…iar eu plângeam la un semafor din Pipera, la 9 seara. Imaginea încă mă urmărește. A doua zi, m-am trezit la 6 dimineața, ca de obicei, când bebe dormea…

În toți anii de corporație, cu precădere în ultima etapă, am văzut frica. Devenise elefantul din cameră. Uneori aveam impresia că a căpătat corp uman. Alteori, că plutește din tavan. Oameni frumoși, sensibili, capabili, speriați de posibilitatea de a fi cine își doresc să fie și de a face ceea ce le place.

Teama de a spune ce crezi în fața șefului. De a comenta atunci când știi sigur că ai dreptate. De a-ți recunoaște singur valoarea și a-i determina pe ceilalți să ți-o recunoască. Credite…chirii…grădinița copilului…rata la mașină…ce vor spune părinții, ce va crede iubita? Plus eternul „nu găsesc altceva”. Nu găseau altceva pentru că nu aveau când să caute, iar sabotorul numit frică acționa în așa fel, încât se autoconvingeau că nu ar găsi un job și nu ar fi capabili să treacă interviul. Fusesem și eu una dintre ei, dar nu mai eram. Motorul meu, fiul meu, mă schimbase în alt om.

Așa că am renunțat la job cu zâmbetul pe buze. Nu mi-a mai fost frică de eșec. Am plecat să construiesc un vis în care cred, pe care îl iubesc. De felul meu, sunt un om optimist. Un bon vivant. Încercată de viață, însă veșnic optimistă. Destinul m-a dăruit cu o energie pozitivă extraordinară, pe care acum o simt crescând, pusă cu adevărat în slujba „mea”.

După mulți ani petrecuți în mediul corporate, sunt pregătită să încep o nouă etapă: business-ul propriu. Să ai afacerea ta cred că este una dintre cele mai mari satisfacții pe care un om o poate avea în viață. Pentru mine este o oportunitate nu doar să fac ceva diferit, ci să îmi creez o nouă și interesantă existență, să am un scop bine definit, pe care să îl completez în ritmul meu.

Ani la rând, am lăsat frica să mă saboteze. Mi-am ascultat inima și am ales calea mea, mamă și antreprenor. Am renunțat la multinațională zâmbind, mulțumită, recunoscătoare. Am oferit corporațiilor tot ceea ce am avut mai bun, acum e timpul pentru mine! Voi folosi tot ceea ce știu, pentru proiectul meu. Am în plan un business frumos despre mame, copii, tați…familii moderne, cool, care își doresc să trăiască în armonie și să facă lucruri interesante. Lucrez mult de acasă zilele acestea, ceea ce înseamnă timp cu Andi. Îl văd când se trezește, ne jucăm împreună în timpul zilei, îi citesc povești la culcare. Asta e ceea ce îmi doresc.

Nu mai sunt altcineva decât eu, căci nu îmi mai e frică.

Pontul meu pentru mamele care doresc o schimbare în carieră: vorbiți cu cineva. Poate fi soțul, sora, mama. Dacă doriți o părere foarte avizată, mergeți la un coach. Majoritatea au pregătire de psihologi și vă pot scoate din impas mai repede decât credeați. Nu lăsați frica și nesiguranța să pună stăpânire pe voi. Amintiți-vă că sunteți cine sunteți în orice circumstanță, și tot ceea ce știți și sunteți este unic.