Cum să îți creezi un elevator pitch imbatabil de brand personal – Devino memorabil în 30 de secunde

Cum să îți creezi un elevator pitch imbatabil de brand personal – Devino memorabil în 30 de secunde

“Who in the world am I? Ah, that’s the great puzzle” – Lewis Carroll

Cât de ușor îți este să prezinți în mai puțin de un minut cine ești și ceea ce faci la telefon, în întâlniri individuale sau de grup? Dacă ar fi să faci în acest moment un exercițiu, cum te-ai descurca? Ai reuși să îți convingi noii cunoscuți că merită să investească în lucrul cu tine sau produsele și serviciile tale?

Astăzi afli exact cum poți capta atenția rapid și eficient prin tehnica Elevator Pitch, în noul meu eBook gratuit, Cum să îți creezi un elevator pitch imbatabil de brand personal –  Devino memorabil în 30 de secunde. Ia o foaie de hârtie, un pix și fii pregătit să te prezinți în 30 de secunde!

Primele 30 de secunde sunt vitale atunci când vorbești despre tine sau despre activitatea pe care o desfășori. În această primă jumătate de minut ai oportunitatea de a le atrage atenția/curiozitatea interlocutorilor tăi, fie ei cunoscuți sau necunoscuți.

Cu cât mai mult cu cât îți creezi oportunități de a te prezenta Clientului ideal, cu atât vei semna contracte și vei avea clienți mai repede. Ai nevoie de ajutor în stabilirea profilului Clientului Ideal? eBook-ul meu gratuit pe acest subiect te va ajuta! Descarcă-l acum.

Micul discurs de prezentare prin care intenționezi practic să îți atragi clienți sau colaboratori constituie un Elevator Pitch, un concept extrem de important de stăpânit în brand personal și în business.

Am putea descrie acest concept ca fiind un discurs RAPID, MEMORABIL și EFICIENT care conține următoarele 3 elemente esențiale:

  • CINE – alege un model pe care să îl reprezinți și cu care potențialii tăi clienți/urmăritori se pot identifica.
  • BENEFICII – aici sălășluiește miezul elevator pitch-ului prin care explici într-un mod simplu și clar de ce ar apela la serviciile tale și cu ce le poți fi de folos.
  • VALOAREA CREATĂ – evidențiază pe înțelesul tuturor beneficiile oferite la un nivel profund.

În acest fel vei putea să explici într-un timp foarte scurt activitatea și experiența de o viață. O prezentare succintă, interesantă și, de ce nu, amuzantă te poate scoate din anonimat ajutându-te:

  • să îți creezi cunoștințe,
  • să îți atragi colaboratori sau clienți
  • și să devii un BRAND.

Important de reținut este faptul că dacă ai încredere în tine și în propriile tale forțe, dacă iubești ceea ce faci, vei putea să vorbești deschis, relaxat și natural despre tine și activitatea pe care o desfășori, într-un mod prin care te vei asigura că oamenii cu care intri în contact își vor aminti de tine.

E ca și cum te-ai urca într-un lift care te poate teleporta în doar 30 de secunde din stadiul de necunoscut dornic de afirmare la cel de profesionist cu un brand personal cunoscut.

Este ceea ce poți face tu pentru tine și pentru afacerea ta folosindu-te de câteva cuvinte bine gândite și puse laolaltă astfel încât să te facă să strălucești și să devii memorabil în mai puțin de 1 minut.

Spor la profit!

Shine On,
Manu

Foto de pe Unsplash.com