2018 prin ochi de antreprenor. Adevărul dureros despre a crea de la zero ceva ce iubești

manuela-ciugudean

Andi avea aproape 4 luni când am primit emailul, în aprilie 2016.

Tocmai îi organizasem botezul și ne simțeam cei mai fericiți părinți. La petrecerea fuseseră și colegii mei de birou. Cu unii lucram de aproape 10 ani. Ne cunoșteam familiile, fusesem împreună la bine și la rău. Știți voi, genul acela de gașcă faină de birou. Mă întrebaseră cât mai rezist departe de muncă. Știau că, deși spusesem că stau un an în concediul de maternitate, era mult pentru un om ca mine. Eram înnebunită după munca mea. Credeam că nu e nimeni ca mine. Și că niciun job nu mi-ar fi putut aduce atâta plăcere precum ceea ce făceam fix atunci. Conduceam activitățile de marketing ale unui brand internațional de IT super dooper, în Europa de Sud Est.

Aveam o carieră. De fapt, aveam un drum clădit de mine, experiență, expertiză, diplome și abilități. Ceea ce aveam era rezultatul direct al muncii mele.

Când am primit emailul despre pierderea locului de muncă, eram o mamă aflată în concediu de maternitate, acasă cu un copil de 4 luni și niciun plan B. Citind mesajul a zecea oară, am înțeles că era vorba despre restructurare totală. Primele gânduri? „M-au copiat din greșeala la email”. „Nu mi se poate întâmpla mie”. „Sunt om de încredere, nu își permit să mă piardă”. „Am muncit atât, sigur mă vor aprecia”. „Râmăn singurul angajat și tot rămân”. „Rămăn, rămân, rămân”. „Nu îmi permit să pierd asta”.

Am pierdut. Și dacă e ceva ce am învățat, e să nu îmi mai vând sufletul, timpul și personalitatea către altcineva. Disponibilizarea s-a realizat în masă, corect, ca la carte. Atât de corect, încât nici nu m-am putut supăra.

Procesul a durat câteva luni, timp în care am trăit ca peștele pe uscat, căutând soluții. Așa am început ușor-ușor să mă îndepărtez de copilul meu. Pierderea jobului, indiferent când și cum survine, că e toată echipa sau ești doar tu, că e de vină managementul sau angajatul, e dureroasă. Am fost afectată personal și profesional de cele întâmplate. Pe cât de mult conștientizam că nu era sfârșitul lumii, pe atât mă grăbeam să găsesc soluția rapid. Era finalul lui 2016.

Soluția a venit în 2017. Și a avut tot chip de corporație. Până să ajung la ea, căutarea a presupus discuții lungi și epuizante cu head hunterii principali din România, plus alte câteva companii de recrutare. A fost o perioadă puțin zis solicitantă, cu nenumărate interviuri și un copil de un an acasă. În cele din urmă, știindu-mi prioritățile, valorile și principiile, am demisionat la jumătatea anului.

Din toată nebunia disponibilizării, a căutării active de job și a angajării ulterioare, Andi a avut cel mai mult de suferit.

Ca să compensez, câteva luni am încercat să fiu doar a lui. Însă proiectul meu de antreprenoriat, un bebeluș și el, îmi necesita atenția. Eu când îmi doresc ceva, fac să se întâmple acel ceva negreșit. Dacă apuc să promit ceva, fac totul să devină realitate. Mă implic total. Acesta e unul dintre secretele mele.

Începutul de an

La începutul lui 2018, am pornit efectiv Pinguinii. Ca să recuperez handicapul de a nu ști nici măcar să fac o factură, darămite să țin un stoc sau un registru de casă, am petrecut nopțile muncind. De la muncă fizică la negocieri cu furnizori internaționali, blogging, social media, întâlniri, program de antreprenoriat social, ședințe foto. M-am îndepărtat și de copil, și de ceea ce îmi plăcea cel mai mult să fac, marketing. Dimineața mă urcam în mașină să plec la showroom (unde există și biroul meu), lucram nonstop cât eram acolo, cu dor sufocant de copil și sentimentul teribil de vinovăție. Au existat și zile libere, în care am înțeles frumusețea flexibilității ca antreprenor. Atunci am putut sta cu copilul cât mi-am dorit. Și recunosc, a fost tare bine!

Vara

Dar pentru fiecare zi liberă acasă, am muncit dublu când m-am întors la birou. Nici pauze de masă nu mi-am luat, ca să pot termina tot ceea ce mi-am propus. În mai, am deschis oficial. A fost o lună intensă, solicitantă. Andi a stat ziua mai mult cu bona și bunicii. A venit vara, Pinguinii s-au extins de la magazin fizic și website la evenimente pentru mame. Unele weekenduri le-am petrecut lucrând, de exemplu cu petreceri baby shower sau workshopuri.

Toamna

În toamnă, am extins zona de comunitate. Adică am făcut exact ceea ce plănuisem pentru 2018. Am creat un business pe patru piloni: magazin online, showroom fizic, evenimente și comunitate. Pentru un singur om, credeți-mă, e mult. Andi a început grădinița și tot procesul acomodării mi-a aparținut. Dusul și intorsul de la grădiniță îmi revin 4 zile din 5 pe săptămână. E greu să fii prezentă cum trebuie în viața copilului tău, să nu întârzii la momentele importante, să nu aleri de colo colo, să te odihnești, când proiectul tău de antreprenoriat e abia la început. Intrarea lui Andi în colectivitate a venit la pachet cu episoade dese de viroze. Viața mi-a fost dată peste cap.

Pinguinii s-au dezvoltat, au crescut și m-au solicitat mult din toamnă încoace. Am petrecut nopți muncind, am plecat dimineața devreme ca să fiu acolo, fie pentru cliente, fie la evenimente. Toată lumea m-a vrut doar pentru ea. Am acceptat rolul de model cu bunăștiință, pe cheltuiala mea emoțională și fizică. E frumos când se uită alții la tine și își spun cât ești de grozav și ce nu ar da să fie la fel.

Dar în clipele mele cu mine, știam ce preț plătesc.

Fiecare drum de acasă la showroom îmi ia minim o oră. Petrec cam 3 ore pe zi în mașină ca să fiu acolo. 3 ore în fiecare zi pe drum.

Comunitatea mi-a dat șansa de a mă întoarce la ceea ce îmi place cel mai mult: să vorbesc despre cum se face marketing (cumulând tot, de la relații publice la publicitate, branding personal etc.). Să țin cursuri. Să dau mai departe ceea ce am învățat până acum. Iar a fi printre mame nonstop, a le asculta și sfătui, a devenit plăcere maximă. Câteva m-ați întrebat dacă sunt coach și ofer consultanță în acest sens.

Iarna

 Am făcut tot ceea ce mi-am propus cu Pinguinii în 2018. Sunt unde am vrut să fiu în acest moment cu businessul. Dar mă simt departe de familia mea și sleită de puteri. Am învățat o nouă industrie (retailul de haine) de la zero. Am învățat ce înseamnă vânzări. Am organizat un târg de Sărbători. Am bifat succes după succes și m-am îmbătat din ele. Prima sută de abonați la newsletter, primele 50 de comenzi, primele evenimente cu 15 participante. Mi-am creat punți peste care să trec ori de câte ori simțeam că sunt pe punctul de a claca fizic. O formă de dependență.

Iar dependența, de orice fel, nu e bună.

Deznodământul

 Antreprenoriatul m-a acaparat total în 2018.

Categoric nu a fost cea mai bună strategie să încerc să muncesc 25 de ore pe zi, 8 zile 7, cu un copil încă mic acasă. Ironia e că am părăsit corporația exact pentru asta: ca să am mai mult timp cu copilul și familia.

Am vrut să încetinesc ritmul, să mă bucur de dimineți leneșe în pijamale, să îi citesc povești lui Andi în fiecare seară, să vizităm împreună locuri de joacă din București, parcuri și muzee, să ajung în sfârșit la sală! Să avem weekenduri libere, în care să stau departe de laptop și muncă.

Încercând să fac asta, s-a întâmplat exact contrariul. Servitutea față de proiectul meu de antreprenoriat a devenit stil de viață.

Dacă sunteți ca mine, go-getteri, o să citiți asta și o să gândiți „mie nu mi se va întâmpla niciodată”. Dar una e să spui asta când privești de pe margine și alta să o trăiești din plin, prins în malaxor.

Și totuși, cum te extragi din malaxor?

Îmi doresc timp cu și pentru copilul meu. Unicul meu copil, care reprezintă e motivația să merg mai departe. Viața mea e infinit mai bună de când sunt mamă și vreau să mă bucur de ea cum se cuvine. În consecință, voi încetini ritmul.

Pinguinii vor rămâne în online. Biroul meu va fi mai aproape de casă. Mă voi concentra pe oferirea de cursuri de marketing, comunicare, branding personal. Plus consultanță. Și pentru că setea de cunoaștere îmi guvernează existența, mă întorc la școală. Urmează formarea în coaching, luni de învățare și apoi vă voi ajuta să vă îndepliniți visele. Brandingul Personal și Coachingul merg mână în mână. Să îi învăț pe alții să trăiască mai bine, în timp ce eu trăiesc făcând ceea ce îmi place, este marele meu DE CE.

Asta e ceea ce mă face să mă dau jos dimineața. Dorința de a da mai departe ceea ce învăț, pentru ca oamenii să prindă încredere în ei.

O să mă ancorez din nou mai bine în mine și o să îmi amintesc mai des DE CE. Mă va ajuta să îmi păstrez focusul pe ceea ce iubesc.

2018 a fost un sprint și nu a rămas nimic nebifat anul acesta. Doar că eu vreau să particip la maraton. Să trec linia de finish, însă să mai încetinesc ritmul.

Să fim bine!

4 raspunsuri
  1. Ardeleanu Elena
    Ardeleanu Elena says:

    Ohhh Manu, imi pare rau sa aud ca nu vor mai fi si fizic mici pinguini…

    Dar ai luat o decizie inteleapta pentru tine si familia ta! Nu trebuie sa te gandesti la noi sau ce credem noi ca se afla in spatele cortinei. Din exterior intotdeauna vezi frumosul si ai tendinta sa crezi ca e usor si vrei sa fii in locul celuilalt! Doar cand treci zi de zi prin provocari esti cel mai in masura sa iei deciziile corecte!

    Ma bucur enorm ca te-am intalnit.

    Elena <3

    Răspunde
  2. Geanina
    Geanina says:

    Buna Manu,

    Experientele noastre de anul acesta sunt oarecum similare…Si noi am ales anul 2018 sa incepem ceva ce ne doream, nu stiu daca am facut bine, timpul va fi cel care le va aseza pe toate, daca va fi sa fie. Iti scriu aici pentru ca ceea ce am citit sris de tine, am trait si traiesc si eu, adica noi…pentru ca suntem implicati si eu si sotul meu. Finalul de an ne aduce o gramada de intrebari, nelinisti, sperante :)) Am inceput ceva ce credeam noi ca e bine si frumos. Speram sa continuam!

    Tinem pumnii tuturor !!!

    Răspunde
  3. Daniela
    Daniela says:

    Te îmbrățișez. E bine ca ai aflat drumul bun pentru tine. Îți doresc un 2019 înțelept și tihnit. Și dacă vrei sa primești o părere…. Copiii cresc prea repede… Noi avem o viata înainte pentru munca și ego (cum tu ai zis foarte bine)….

    Răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *