10 cărți despre spiritualitate, utile oricărui profesionist
Când începi să lucrezi la construcția brandului personal, printre cele mai importante exerciții pe care le faci se numără cel de identificare a motivației tale.
Respectiv să obții – clar și pe scurt – răspunsul la întrebarea „De ce fac ceea ce fac?”
Răspunsul este oferit de majoritatea profesioniștilor din perspectivă tehnică. „Fiindcă asta am absolvit”, „fiindcă asta lucrez de 10 ani”, „fiindcă așa m-au învățat părinții”. Toate sunt răspunsuri valide, dar insuficiente să construiești brand personal.
Știi ce lipsește?
Motivația intrinsecă. Motivația ta interioară, care curge din valorile personale și din mica ta filosofie de viață.
Acest articol este despre spiritualitate și filosofie de viață: cum le găsești, ce faci cu ele odată ce le identifici, cum le implementezi mai mult, cum ajungi la împlinire.
Rezultate versus împlinire în antreprenoriat și branding personal
Ce îi face fericiți pe antreprenorii de succes? Întreabă-i pe oricare dintre ei…și niciunul nu îți va răspunde „banii”. Banii sunt un obiectiv important, dar nu sunt totul.
Împlinirea adevărată în business este când obiectivul bani este bifat și totodată se realizează și obiectivul de contribuție la mai binele celorlalți.
Cu alte cuvinte, ca ființe sociale noi ne simțim cu adevărat împliniți în munca noastră doar când o punem în slujba altora și le suntem de folos.
A bifa un rezultat în brand personal sau business înseamnă doar atât: că bifezi un rezultat.
A bifa un rezultat în brand personal sau business ȘI a schimba viața unor oameni cu munca ta înseamnă totul: că îți îndeplinești menirea.
Care este menirea ta?
„Pentru ce te-ai născut și muncești zi de zi” pare o întrebare simplă și drăguță, dar le dă multe bătăi de cap profesioniștilor.
Ți se întâmplă și ție?
Iată 10 cărți pe care să le citești ca să îți descoperi menirea și să îți fie clar ce anume te motivează să construiești un brand personal și business.
10 cărți despre spiritualitate, utile în branding personal și business
Dacă ar trebui să îți recomand o singură carte despre spiritualitate, aceasta ar fi: Sufletul neînlănțuit, de Michael Singer.
Este cartea mea preferată din toate cărțile citite vreodată! Este cartea care se află pe noptiera mea permanent. Genul de lectură la care este nevoie să revii încă o dată și încă o dată, și de fiecare dată îi descopăr noi valențe.
Cu toate că în Sufletul neînlănțuit nu se vorbește deloc despre business…cel puțin nu în manieră directă.
În schimb, autorul Michael Singer vorbește despre vocea critică din capul nostru, care nu ne lasă să trăim și să muncim așa cum ne dorim – și cum merităm de fapt – pe care e timpul să depunem toate eforturile să o reducem la tăcere.
Am recomandat Sufletul neînlănțuit de sute de ori (până am redus stocurile online) și am primit mereu același feedback: este o carte ca un balsam pentru suflet.
Așadar dacă ești în căutarea unei cărți bune care să îți schimbe viața și munca, Sufletul neînlănțuit nu ar trebui să îți lipsească din bibliotecă.
Jay Shetty îmi place din două puncte de vedere.
Întâi, face branding personal ca la carte. Mă ajută să îl pot da exemplu profesioniștilor cu care colaborez. Își folosește foarte bine povestea de viață, povestea personală, ca să ajute alți oameni să descopere puterea meditației și a stilului de viață buddhist.
Doi, vorbește pe înțelesul tuturor despre buddhism și practicile buddhiste, cu beneficii inclusiv în business. Dar nu o face dintr-un loc religios, ci mai degrabă dintr-o perspectivă pragmatică, care să permită oricărui individ modern, super-ocupat, să trăiască mai frumos.
Cartea sa, Gândește ca un călugăr, este un ghid spiritual actual, adaptat condițiilor de trai moderne, ca oamenii să își găsească menirea sau „dharma”.
Recomand lectura cărții Gândește ca un călugăr cu agendă și pix în mână dacă vrei să îți identifici motivația intrinsecă simplu și ușor.
Deepak Chopra s-ar putea să nu mai aibă nevoie de nicio introducere, întrucât este unul din cei mai proeminenți lideri spirituali ai momentului.
În cartea sa, Cele șapte legi spirituale ale succesului, Chopra ne învață cum să creăm o bogăție nelimitată în viața și munca noastră.
Ideea de bază a cărții este că putem cunoaște cu adevărat bogăția atunci când ne punem în serviciul altor oameni. Și merită toată viața să căutăm răspunsul la întrebarea „cum pot eu să ajut?”
Nu doar că ne va duce împlinire spirituală, ci se va materializa și financiar în business…și în branding personal (spun eu).
Îți amintești filmul „Secretul” și emfaza generată de apariția lui în urmă cu mai mulți ani?
Secretul este de fapt conștientizarea că toată puterea noastră stă în gândurile noastre. Atragem ceea ce gândim, așadar este nevoie să ne controlăm gândurile dacă vrem să trăim și să muncim cu bucurie.
Alinierea dintre ce gândim și ce dorim să facem se numește generic, „Legea atracției universale”. Cere și ți se va da este o carte despre legea atracției, mai precis despre cum să manifești Legea Atracției zi de zi în viață și în business.
Aparent, ideea manifestării legii atracției este simplă: vrei brand personal, trebuie să ai grijă la gândurile tale. Să fie pozitive, orientate către reușită, astfel încât reușita să fie posibilă.
Odată ce deschizi cartea Cere și ți se va da înțelegi că manifestarea legii atracției este o practică importantă la îndemâna oricui, dar care necesită concentrare, practică frecventă și dedicare.
Nu este suficient doar să spun „merit să am succes cu brandul personal” și se va întâmpla. Ca succesul să se materializeze fizic, este nevoie să practic. Există 22 de modalități propuse de autorii acestei cărți de a ne îmbunătăți posibilitatea de atracție.
Le-am testat și pot confirma că funcționează, de aceea recomand această carte în articolul meu.
Aplicarea legii atracției este un stil de viață și de muncă disponibil imediat și ție.
A face branding personal presupune să apari mult în fața audienței tale, atât online, cât și offline. Pe cei mai mulți dintre profesioniști acest aspect, al prezenței publice, îi sperie destul de tare. Este firesc să ne fie teamă de ceea ce nu cunoaștem.
Dacă simți că îți este frică de oamenii care te urmăresc, dacă uneori te simți superior lor și regreți, dacă ai tendința să îi judeci pe ceilalți când nu îți înțeleg punctele de vedere, atunci trebuie să citești Detoxifierea spirituală: învață să nu îi mai judeci pe ceilalți.
În esență, este o carte despre cum să nu te mai judeci pe tine, ca să nu îi mai judeci pe ceilalți.
Îmi place fiindcă autoarea Gabrielle Bernstein prezintă soluții pragmatice pe care le poți implementa imediat ce apare judecata. Există în corp zone pe care le poți presa pentru a reduce tensiunea cauzată de conștientizarea că ai etichetat pe cineva. Există rugăciuni și mantre pe care le poți rosti ca să te ierți repede.
Consider că Detoxifierea spirituală este o lectură obligatorie pentru oricine se simte fie inferior, fie superior oamenilor de pe social media, clienților, colaboratorilor, furnizorilor, membrilor echipei etc.
Iată cea mai cunoscută carte din lume despre succes, scrisă de Florence Scovel Shinn în anul 1925.
Autoarea a fost o pionieră a mișcării Noua Gândire și a militat pentru a cultiva atitudini și afirmații pozitive în viețile oamenilor din întreaga lume.
Așadar în Jocul vieții și cum să îl joci vei găsi afirmații, pilde și ghidaj să trăiești o viață optimistă, plină de sens.
Jocul vieții și cum să-l joci constituie și astăzi, la aproape 100 de ani de la tipărire, avangarda cărților care te ajută să ajungi la prosperitate și la starea de bine în orice domeniu.
O lectură must have dacă vrei să aduci mai multă spiritualitate în viața și afacerea ta.
M-am îndrăgostit la prima vedere de această carte scrisă de un renumit călugăr buddhist și realizator de grădini japoneze Zen, Shunmyo Masuno.
Cum așa?
Conține 100 de idei de obiceiuri de implementat timp de 100 de zile. Acestea sunt structurate în 4 părți:
- Partea întâi – 30 de moduri în care să îți activezi „eul actual”. Încearcă să îți schimbi puțin obiceiurile.
- Partea a doua – 30 de moduri de a inspira încrederea și curajul de a trăi. Încearcă să îți schimbi percepția.
- Partea a treia – 20 de moduri de a alina confuzia și îngrijorarea. Încearcă să îți schimbi modul în care interacționezi cu ceilalți.
- Partea a patra -20 de moduri de a-ți face fiecare îi cea mai reușită zi. Încearcă să îți concentrezi atenția asupra clipei prezente.
Zen. Arta de a trăi simplu este o carte pur și simplu minunată prin atitudinea scriitorului, ideile sugerate și în general abordarea „poți și tu să fii zen”.
Îmi plac toate exercițiile zilnice recomandare, le consider ușor de implementat și foarte eficiente.
Am recomandat această carte clienților mei și urmăritorilor pe social media în momentul când am citit-o și (pe lângă că am epuizat tirajele online), toți cei care au citit-o au spus că e grozavă și chiar funcționează pentru ei.
Dacă ai nevoie de idei ă fii mai calm, mai relaxat, să te bucuri mai mult de viață și să nu lași businessul să te controleze, cartea Zen. Arta de a trăi simplu e ceea ce ai nevoie!
Cu siguranță ai auzit de Robin Sharma și sunt șanse mari să fi auzit și de această carte, care are un titlu aparte: Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul.
Trebuie să o citești pentru că vei găsi în ea toate greșelile pe care le faci ca antreprenor și soluțiile la ele!
Când termini Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul, te asigur că nu vei mai fi la fel!
Călugărul din poveste este un fost avocat faimos, care din pricina ego-ului ajunge să trăiască un stil de viață deficitar, cu mult stres, până ce este la un pas de moarte. Colapsul fizic îl obligă să îți re-evalueze viața și munca și să caute soluții să se vindece spiritual. Așa pornește într-o călătorie în Asia, unde descoperă un remarcabil sistem de eliberare a potențialului minții, trupului și sufletului. În Asia, departe de lux și bogăție materială, învață să trăiască cu pasiune, autentic și liber.
Când se vindecă de ego, nu doar că se eliberează spiritual, dar și înfățișarea fizică i se schimbă. Călugărul din poveste întinerește.
Se întoarce în America și povestește despre ceea ce a învățat într-o manieră simpatică, ușor de urmărit și plină de profunzime.
Acest gen de carte, ca și Sufletul neînlănțuit sau Gândește ca un călugăr, se cere citită de mai multe ori, de fiecare dată cu pix și agendă.
O carte absolut minunată despre a trăi viața cu mai mult curaj, în armonie, abundență și bucurie.
Oare mai are nevoie de vreo descriere Puterea prezentului, de Eckhart Tolle?
Așa cum aflăm din subtitlu, cartea este un „ghid de dezvoltare spirituală”. A fost publicată în 1997 și ajuns foarte populară în întreaga lume în ultimele decenii nu pentru că Tolle să ne transforme spiritual subit, ci împărtășește o viziune complexă asupra psihologiei umane, cu referiri la filosofia buddhistă, hinduism și islam sufit.
Una din dramele antreprenorului e că lasă evenimente din trecut să îi afecteze potențialul din prezent și să îi influențeze negativ viitorul. Dacă ți se întâmplă și ție, citește negreșit Puterea prezentului!
Când privim prin filtrul trecutului, nu trăim cu adevărat în prezent. Avem senzația că momentul următor este mai important decât cel actual. Puterea prezentului invită la ancorarea în acest moment, aici și acum.
De-a lungul anilor, această carte a devenit de referință pentru practicarea mindfulness-ului. Vindecarea de durere este posibilă dacă ne ancorăm și trăim în prezent, fără a mai lăsa trecutul să intervină.
Puterea prezentului trebuie citită și ea cu pix și hârtie, eventual de mai multe ori și în tihnă.
O carte extraordinară pe care, dacă vrei liniște în branding personal, îți recomand să o citești cât mai curând
Cele patru legăminte este, alături de Cele șapte legi spirituale ale succesului și Jocul vieții și cum să-l joci, una din cărțile scurte din lista mea. Practic, este o carte de buzunar care prezintă 4 legi sau legăminte din înțelepciunea populației toltece.
Toltecii au locuit în sudul Mexicului cu mii de ani în urmă și au fost considerați o populație ezoterică deosebit de înțeleaptă.
Înțelepciunea lor a fost transmisă în mod fantastic către autorul cărții, un descendent toltec fiu al unui șaman, îndrumat să împărtășească oamenilor moderni puterea învățăturilor strămoșilor săi.
Cele 4 legăminte toltece sunt:
- Fii impecabil în tot ceea ce spui
- Nu lua nimic la modul personal
- Nu face presupuneri inutile
- Fă întotdeauna tot ce îți stă în putere
Cele patru legăminte este genul de carte care dovedește că esențele tari se țin în sticle mici.
Odată ce o termini de citit, vei vrea să o recitești!
Nu ești doar un tehnician
Indiferent ce business construiești, cât este de mare și cât timp o faci, sper că realizezi că ești mai mult decât un tehnician care îndeplinește taskuri în fiecare zi. Ești o ființă spirituală și vrei, nu vrei, îți aduci spiritualitatea la muncă în fiecare dimineață.
Sper ca lista mea de cărți să te ajute să atingi un noul nivel de spiritualitate, să trăiești și să muncești împlinit și cu abundență.