Ce spune despre tine brandul personal
Ce face ca un om să devină brand personal? Pentru că brand personal devii, nu te naști.
Cum poate cineva să ajungă de la statutul de om care își face bine și conștiincios munca, la a fi lider recunoscut în domeniul său?
Cum ajunge o persoană din cineva pasionat de munca sa, un expert renumit?
Să înțelegem corect termenul brand personal
În primul rând, e nevoie de înțelegerea corectă a termenului „brand personal” sau „personal brand”.
Vorbim de marca unui profesionist, a unui om cu o profesie sau meserie mai nouă sau mai veche.
Conform DEX, Profesionist = persoană care lucrează într-un anumit domeniu de activitate în baza unei pregătiri corespunzătoare.
Așa cum deja ți-ai dat seama, cuvântul „profesionist” joacă un rol important în brandul personal.
O marcă de profesionist bine conturată îți transmite imediat în ce domeniu profesează omul respectiv. Așadar primul lucru pe care îl spune brandul personal despre tine este 1) în ce domeniu profesezi.
Este nevoie să exprimi clar, fără echivoc, ce meserie practici. Fii cât mai specific.
Nu contează dacă ai început să faci meseria respectivă acum un an, cinci sau 10. Cât timp îți practici meseria, ești pasionat de ceea ce faci și vrei să comunici despre asta lumii, ai șanse să devii un brand personal curând.
Brand personal = brand de profesionist
Așadar, un brand personal este marca unui om care desfășoară o activitate într-un anumit domeniu.
Poate fi vorba de o industrie cu istorie:
- arhitectură,
- avocatură,
- medicină,
- finanțe,
- contabilitate,
- istorie,
- psihologie,
- artă,
- marketing
- educație
- traduceri
- vânzări imobiliare
- banking
Dar întrucât însuși termenul „brand personal” a apărut abia în 1995, există tot mai multe branduri personale din industrii recente:
- coaching și consiliere
- social media management
- marketing online
- nutriție
- fitness
- consultanță de orice fel
- online education
- DYI (Do It Yourself)
- Network Marketing
- Graphic Design
- Design floral
- Industria de evenimente
- Yoga și mindfulness etc.
2) Brand personal pot avea deopotrivă angajații și antreprenorii (pentru doritori, cu nuanțele soloprenor, consultant, freelancer, consultant etc.)
Printre cele mai populare branduri personale de angajat din țara noastră se numără Andreea Esca. Iar ca brand personal de antreprenor, Mirela Retegan sau Paul Olteanu.
Scopul unui brand personal de antreprenor este să se promoveze astfel încât să îi aducă impact, influență și vânzări.
Dacă ești antreprenor și te întrebi ce ai nevoie pentru a avea un brand personal de succes, e nevoie să comunici clar ce anume vinzi. Cu cât propunerea ta de vânzare este mai ambiguă, cu atât scad șansele de vânzare.
Deci încă un semnal că privești un brand personal e să îți dai repede seama 3) ce anume promite, promovează și vinde.
Majoritatea brandurilor personale se vând pe sine. Ele sunt produsul, serviciul și compania. Asta fac Michelle Obama sau Oprah de exemplu.
De-a lungul carierei, un brand personal poate avea mai multe afaceri, din domenii diferite. Richard Branson este un brand personal cu afaceri în 60 de industrii. Cunoscut la această categorie este și Elon Musk.
Fiecare din acești profesioniști își desfășoară munca în baza unor valori proprii. Valorile sunt borne ale existenței cel mai adesea imprimate în copilărie, care nu au neapărat o explicație și nu se justifică. De-a lungul vieții, unele valori ni se pot schimba, însă în general rămân aceleași.
De exemplu un copil crescut să valorizeze iubirea va ajunge un adult care își desfășoară munca dintr-un loc al iubirii.
În același mod, un copil crescut cu un puternic sentiment al lucrului bine făcut va căuta în meseria sa să facă lucrurile cât mai bine.
Recunoști un brand personal și după 4) cât de bine exprimă valorile sale. Este încă un indiciu. Dacă vrei să devii un brand personal, este nevoie să îți exprimi clar valorile, să le trăiești și să documentezi public cum le trăiești.
Revenind la Mirela Retegan, fondatoarea Găștii Zurli, ea are ca valoare caritatea. Dacă urmărești activitatea ei, vei găsi numeroase exemple de acte de caritate pe care le întreprinde de ani de zile.
A-ți declara valorile public nu este îndeajuns în branding personal. E cazul să fie trăite, nu doar grăite.
Cum se leagă valorile personale de experiența ta profesională
„No one is random” este un principiu al brandingului personal.
Ai putea crede despre tine că nimic din ce ți-a fost imprimat de părinți și mediu în copilărie nu se leagă cu liceul pe care l-ai frecventat, cu facultatea absolvită și experiența practică profesională dobândită după aceea. Sunt mulți profesioniști care spun „nimic nu se leagă cu nimic în viața mea”. Sau „am schimbat atâtea joburi, le-am încercat pe toate. Nu știu la ce sunt cel mai bun”. Acestea sunt scuze sau credințe limitative referitoare la propria persoană, din frică de succes…sau insucces.
În realitate, fiecare avem un fir roșu al existenței. Fie că acest fir roșu este evident sau subtil, ai încredere că el există. Firul roșu stă la baza poveștii proprii pe care orice brand personal ți-o spune.
Încă un lucru pe care brandul personal îl spune despre tine e cât de evident este firul roșu în cazul tău.
Cum se leagă modul în care ai fost crescut de talentele tale, abilitățile tehnice de educația formală și informală pe care le-ai primit? Cum se leagă provocările, acreditările și licențele tale de ceea ce vrei să vinzi acum?
Cum devine firul roșu al existenței tale un liant de 5) superputeri personale și profesionale?
De cele mai multe ori, un brand personal apare dintr-un moment de disconfort, dintr-o „criză existențială” sau „criză antreprenorială”. Este un anumit moment în timp când profesionistul spune „gata, e timpul să schimb ceva pe lume, să mă fac auzit!”
De obicei, vrei să te faci auzit după ce o anumită perioadă de timp ai studiat/cercetat/ aplicat/practicat o meserie un timp mai îndelungat. Ca să mai poți învăța ceva despre ceea ce faci necesită multă pasiune. Când pasiunea depășește frica, există premise excelente pentru apariția brandului personal.
Așadar un lucru pe care brandul personal îl spune despre tine e și cât ești de 6) pasionat de ceea ce faci.
Pasiunea, condiție necesară pentru brand personal, dar insuficientă
Categoric este nevoie să te pasioneze ceea ce faci ca să devii un brand personal. Și din pasiunea ta, vei da mai departe altor pasionați de același subiect.
Însă pasiunea nu substituie 7) educația și experiența (sau expertiza, înțeleasă ca număr concret de cazuri în care ai practicat meseria.)
În acest sens, brandul personal este marca unui profesionist care face public dovada pasiunii, educației/acreditărilor și practicii în domeniul în care activează.
Nu doar un robot muncitor
Un brand personal este în esență, un om. O persoană în carne și oase, cu pasiuni și trăiri, cu o viață personală și una profesională.
Este greșit înțeles uneori că un brand personal trebuie să fie imaginea unui robot muncitor sau a unui ins perfect, care are răspunsurile la orice întrebare.
Pe noi deseori ne interesează mai mult aspectele personale legate de o persoană, decât ceea ce face profesional. Ne interesează să știm dacă avem pasiuni comune. Iar dacă aflăm că împărtășim aceleași hobby-uri, ne simțim brusc și mai aproape de acea persoană.
Un brand personal cultivă hobby-uri și arată că are o viață pe lângă muncă. Practică voluntariatul și este solidar. Face parte din diverse organizații, ca formă de a da înapoi societății ce este, face și are.
Încă un indiciu pe care brandul personal îl oferă despre tine este ce 8) pasiuni ai.
Ca și în cazul valorilor personale, și hobby-urile trebuie trăite, nu doar declarate. Dacă spui că iubești lectura, așteaptă-te ca publicul tău să vrea să știe ce mai citești. Dacă îți plac animalele, vei fi întrebat ce animale ai și ți se va solicita să le arăți online. Tot ce spui că iubești să faci în afara muncii trebuie dovedit public.
Motivația personală, primus inter pares
Ți-am oferit până acum 8 indicii clare prin care să arăți că ai un brand personal. Urmează cel de-al nouălea și cel mai important.
E vorba de motivul pentru care faci toate acestea. Scopul pentru care îți pui valorile în slujba celorlalți, alături de educație, puncte forte profesionale, anii de practică, talentele înnăscute și dobândite, abilitățile diverse și hobby-uri tale.
9) Motivația personală e cel mai important element al brandului tău. Pentru că într-o economie suprasaturată de branduri, produse și companii, oamenii vor să știe „de ce faci ceea ce faci, nu ce faci” (Simon Sinek – „Începe cu de ce”).
Motivația trebuie să fie credibilă, realistă și realizabilă. Și, la fel ca indiciile anterioare, nu e suficient să reprezinte niște cuvinte scrise pe o hârtie. Motivația personală se trăiește și se dovedește faptic în fața audienței tale.
Și un lucru foarte important despre motivație: e despre ce poți face pentru ceilalți, nu ce pot face alții pentru tine.
De aceea motivații precum „vreau bani” și „vreau validare” nu își au rostul în brand personal.
Formulări eficiente sunt de tipul „vreau să ajut oamenii să se alimenteze mai sănătos”, „doresc să contribui la bunăstarea familiilor cu copii prematuri din România”, „vreau să îmbunătățesc experiența de lucru a mamelor cu copii mici” etc.
Motivația personală este farul tău pe timp de furtună în branding personal. Oricând lucrurile devin dificile și se pot aduna nori negri pe cer, te întorci la ea. Pentru asta devii un brand personal, ca să îți împlinești motivația.
Ultimul dar nu cel din urmă este conținutul pe care îl postezi. În vremurile pe care le trăim, e nevoie să faci dovada expertizei tale și nimic nu îți îndeplinește acest obiectiv mai ușor ca a posta conținut online.
10) Conținutul online e calea cea mai rapidă să fii perceput expert în industrie. Scrie permanent sau creează clipuri video/audio despre ceea ce muncești, te pasionează și înveți pentru a fi recunoscut ca lider de opinie nu doar de competitorii tăi sau colegii de breaslă, ci mai ales de publicul larg, beneficiarii direcți ai cunoștințelor tale.
Un brand personal se cunoaște după cantitatea și calitatea de conținut online pe care îl creează și postează constant.
Ai nevoie de ajutor specializat?
În acest articol ți-am oferit 10 indicii clare prin care brandul personal vorbește despre tine. Acum știi care sunt cele 10 elemente de bază care nu trebuie să îți lipsească dacă vrei să devii o marcă de profesionist.
Ele sunt doar începutul. Odată ce pui bazele propriului brand, vei putea trece la următorul nivel: monetizarea.
E posibil să ai nevoie de ajutor specializat să identifici cele 10 puncte în cazul tău. Nu fiindcă nu există, ci pentru că poți avea bias-uri personale (subiectivisme) care de obicei te împiedică să te vezi cu o lumină obiectivă. În acest caz, poți apela la un coach de branding personal să găsiți împreună claritatea de care ai nevoie.
Este ceea ce le ofer clienților mei în sesiuni individuale sau de grup. Află <<AICI>> cum te pot ajuta.
Shine On,
Manu
Foto Unsplash.com.