Arhiva tag-ul pentru: Personal Branding

De ce ai nevoie de Brand Personal?

“Brand-ul (personal) este ceea ce spun oamenii despre tine atunci când nu te afli în încăpere.” – Jeff Bezos, CEO & fondator Amazon

Pornind de la ceea ce spune fondatorul Amazon despre brand personal, voi dezbate și explica mai pe larg ceea ce poate semnifica brandul personal pentru viața și cariera ta.

Dacă marile companii din întreaga lume se bazează pe branding pentru a-și vinde produsele și serviciile, branding-ul personal este modalitatea de a-i face pe cei din jurul tău, clienți, colaboratori, angajatori etc. să te asocieze cu anumite calități sau trăsături, intitulate mai exact: VALORI, EXPERTIZE, HOBBY-URI și MOTIVAȚIE.

Sunt o mulțime de indivizi, unici și speciali, fiecare având anumite calități și capacități. Unii dintre noi le conștientizează și reușesc să le pună în valoare în timp ce alții nici nu au idee câte ar putea realiza folosindu-se de ceea ce zace înlăuntrul lor.

Continuând firul poveștii, odată ce devii conștient de ceea ce ești în stare, de pasiunile, valorile, cunoștințele, abilitățile tale, este necesar să le faci cunoscute și celor din jurul tău. Doar în acest fel te vei putea dezvolta ca și individ și îți vei putea dezvolta totodată și business-ul.

Brandul personal este fundamental pentru existența și prezența noastră ca specialiști pe piață, fiind o combinație unică de abilități și experiențe care ne fac ceea ce suntem, care ne diferențiază de concurență și inspiră încredere potențialilor clienți sau angajatori.

Fie că ești în căutarea unui loc de muncă sau intenționezi să îți dezvolți propria afacere, brandul personal este mai important ca niciodată. Brandul te face remarcat, te scoate din umbră și îi face pe ceilalți să te aleagă pe tine dintr-o mulțime de oferte.

Zi de zi apar noi și noi profesioniști în diverse arii de activitate, fiecare oferindu-și serviciile potențialilor clienți sau angajatori atât în mediul online cât și offline, ceea ce duce la o creștere a nivelului de concurență în rândul profesioniștilor din diverse domenii.

“Today you are you / That is truer than true / There is no one alive / Who is you-er than YOU! “– Dr. Seuss

Fii curajos și afișează-te! Fii tu așa cum ești, fii autentic, fii onest și arată-le ce poți. Dacă oamenii te plac vor asculta de tine, dar dacă oamenii au încredere în tine vor face business cu tine!

Brandul personal este cel care te ajută să fii TU considerat cel mai bun dintre cei buni, evidențiindu-te prin onestitate, încredere și unicitate.

  • Un brand personal de succes îți va crește credibilitatea deschizându-ți calea către o mulțime de oportunități
  • Rețeaua ta de cunoștințe va fi într-o continuă dezvoltare, iar oamenii vor deveni interesați să te cunoască, să te urmărească și să apeleze la serviciile tale
  • Afacerea ta va crește și se va dezvolta într-un ritm amețitor
  • Brandul personal te va poziționa înaintea celorlalți competitori din domeniul tău de activitate
  • Vei dobândi încredere în tine și în propriile tale forțe descoperind totodată o mulțime de lucruri noi despre tine, ceea ce îi va atrage și pe cei din jurul tău, clienți sau angajatori.

Pentru că ești UNIC și trebuie să le comunici și celorlalți acest lucru!

Foto de pe Unsplash.com

cum gestionezi brandul personal pe timp de criza,ghid de supravietuire,criza,situatii,neprevazute

Experimentăm cu toții de cel puțin o săptămână ceva ce nu ne-a mai fost dat să trăim până acum. Nu putem merge la birou. Școlile sunt închise. Restaurantele și cafenelele sunt închise. Peste tot se discută despre coronavirus.

Suntem sfătuiți să luăm „distanță socială”.

Este o măsură menită să ne păstreze sănătatea…Dar ce se întâmplă cu business-urile sau job-urile noastre în care noi, ca oameni, lucram cu alți oameni, în acest timp?

Eu continui să lucrez zilele acestea și întrebarea pe care o aud de mai multe ori pe zi este Ce fac cu brandul meu de profesionist în perioada aceasta de nesiguranță?

Încerc să îți răspund cu un mic Ghid de supraviețuire a brandului personal în contexte nefavorabile

Trăim momente de incertitudine, catalogate drept criză. Am studiat comunicarea de criză suficient în anii de studenție. Lucrarea mea de Licență la Facultatea de Relații Publice și Publicitate s-a numit „Crizele internaționale și cum le gestionăm”. Am hotărât să împărtășesc cu voi câteva principii de bază în comunicarea de criză.

  • În criză, cine nu comunică, pierde. Fii permanent în contact cu clienții tăi. Dacă taci, lași loc presupunerilor. Ia inițiativa de a dialoga cu publicul cel puțin o dată pe zi, pe orice canal consideri (Facebook, Instagram, LinkedIn sau YouTube) și o dată pe săptămână prin email.

Ca și coach, simt că am o responsabilitate sporită față de clienții mei zilele acestea. Starea lor de bine mă preocupă. Mă întreb constant cum îi pot ajuta? Cunoscându-i, le știu temerile, dar le știu și obiectivele. Sunt alături de ei să poată ajusta, continua și finaliza îndeplinirea lor. Vreau să îți mărturisesc și ție câteva din sfaturile utile pe care le ofer lor.

  • Mindsetul sau modalitatea cum ne raportăm la un eveniment este TOTUL. În criză, a-ți păstra luciditatea e un avantaj major. În timp ce frica e răspunsul normal, firesc și majoritar, cine poate rămâne lucid va avea de câștigat.

Ca strateg de branduri personale, știu că îndeosebi în perioade de instabilitate, a avea un brand puternic e un mare diferențiator. Mai știu că e prima „criză” prin care mulți dintre noi, antreprenori sau angajați trec. Realizez că puțini avem un plan de comunicare de criză ca branduri personale, pe care să îl punem acum în aplicare. Așadar, brandurile personale au nevoie să se adapteze acestui context pe măsură ce situația se derulează.

  • În criză, ca brand personal e nevoie să te miști repede. Nu e timp de prea multe scenarii. Păstrează-ți luciditatea și întreabă-te Ce vrei să ai când lucrurile vor reveni la normal? Vrei clienți? Vrei claritate? Vrei un site bine pus la punct?

1. Înțelegerea contextului

Sunt strategul care mereu spune celor care vor să își crească brandul personal „content is king”. În situații de criză, context is king. Când criza se desfășoară la ușile noastre, nu putem continua să vindem, să facem postări despre noi, serviciile și produsele noastre, fiindcă pur și simplu nu merge.

E nevoie să înțelegem contextul și să ne adaptăm lui: există o pandemie în derulare, adică o criză care ne poate afecta sănătatea întâi de toate.

Cu atâ mai mult cu cât este vorba de sănătate, oamenii (inclusiv NOI) sunt speriați. Toți resimțim stres și trăim în disconfort zilele acestea.

Primul lucru la care te invit să te gândești este CUM POT EU, PERSONAL ȘI PROFESIONAL SĂ LE DIMINUEZ CLIENȚILOR MEI FRICA? Sau CUM POT EU, PRIN CEEA CE ȘTIU SĂ FAC PROFESIONAL, SĂ LE INDUC O STARE DE BINE?

2. Rămâi relevant doar dacă îți păstrezi mantra de expert

Brand personal = brandul tău de profesionist. Rămâi în mantra de expert și continuă să faci postări cheie pentru publicul tău, din care oamenii să își ia valoare. Dacă ești tentat să postezi poze cu rafturi goale din Lidl pe paginile tale de business…just don’t! Cum te ajută asta ca expert în acest moment? Astfel de postări nu sunt menite să ne ajute, ci că ne crească anxietatea. Postând așa ceva, nu îți ajuți clienții, ci le crești nivelul de frică.

GÂNDEȘTE CONȚINUT VALOROS, DOCUMENTAT, LUCID ȘI NEUTRU DESPRE INDUSTRIA ÎN CARE ACTIVEZI.

3. Mută-te cât de repede poți online

Gândește-te CE POȚI FACE RAPID, CA SĂ TE MUȚI ÎN ONLINE? Prin online mă refer la wesbite, blog, webinarii, live-uri pe facebook cu mai mulți participanți, video pe YouTube sau pe Insta Stories etc. AI PUTEA CREA UN CURS ONLINE, DESPRE CEVA CE ȘTII? AI PUTEA COLABORA CU CLIENȚII TĂI ONLINE?

4. Investește în criză

Una din lecțiile principale despre situații neprevăzute pe care le-am învățat în corporație, în perioada 2008 – 2010 este CA SĂ FII PE PRIMUL LOC CÂND PIAȚA ÎȘI VA REVENI, TREBUIE SĂ INVESTEȘTI ÎN TIMP DE CRIZĂ. La nivelul brandurilor personale, investiția poate fi A) în bani, B) în timp sau C) în resurse.

O să insist pe timp și resurse.

Investește în educația ta. Pe măsură ce slăbești ritmul fiindcă scade cererea de pe piață, câștigi timp să îți acorzi timp ție. Citește, fă cercetare. Construiește blogul pe care tot spui că îl faci și nu ai avut timp. Fă teste de personalitate, ca să ajungi să te cunoști mai bine. Scrie ghiduri gratuite, ebooks, blog posts, scriptul la un podcast, scenariul la un insta story etc. Fă curâțenie în brandul tău: updatează-ți about-urile pe LinkedIn, Facebook sau Instagram. Adu informațiile despre tine la zi pe rețelele sociale. Mai lucrează la SEO pe site/blog.

Rezolvă chestiuni nerezolvate anterior. Întotdeauna e câte ceva de făcut cu brandul nostru!

Folosește timpul liber care vine automat din scăderea nivelului de business pentru a-ți consolida brandul. Odată ce situația va reveni la normal, vei avea un brand puternic și vei fi top of mind pentru clienții tăi.

5. Oferă, oferă, oferă

Cea mai bună strategie de branding personal din timpuri normale se aplică și în comunicarea de criză. Vrei succes, vrei clienți? Atunci OFERĂ INFORMAȚII gratuite.

Oamenii consumă social media cu 4 scopuri: educare, informare, entertainment și încurajare.

Vezi, nu am scris nicăieri că oamenii consumă Facebook ca să se alarmeze. Păstrează-ți calmul și luciditatea…iar asta se poate face mai ușor dacă ai grijă să rămâi în mantra de expert, cu care ți-ai și construit un brand personal.

Așadar oferă informație gratuită, educă oamenii despre ceea ce faci, distrează-i atât cât simți că o poți face și încurajează-i. Avem nevoie de toate astea, mai ales în vremuri nesigure, mai ales cât suntem izolați în propriile case.

În concluzie:

Criza se gestionează aici și acum. E greu să faci previziuni în criză și să ai claritate pe termen mediu și lung. Nu cere de la tine ceea ce nimeni nu poate să facă. Păstrează-ți luciditatea. Comportă-te ca un expert. Decide clar ce vrei să ai la finalul acestei crize. Comunică permanent cu publicul tău. Încurajează, educă, informează, distrează.

Și amintește-ți: TOTUL VA FI BINE!

Revin curând cu partea a II-a a acestui „ghid”. Sănătate vouă și celor dragi și să auzim de bine!

Shine On,

Manu

brand personal, continut social media,social media,crearea de conținut pe social media,eBookuri gratuite,meetup,particip,evenimente,conferinte,multitasking

Astăzi îți propun o discuție pe un subiect care mai devreme sau mai târziu ne dă bătăi de cap: crearea de conținut pe social media.

„Cum reușești să faci atâtea?” E o întrebare pe care o primesc des de la clienții mei.

Să postez constant pe social media.

Să scriu eBookuri gratuite.

Să programez ședințe foto.

Să organizez meetup-urile de personal branding.

Să particip la evenimente și conferințe.

…și lista e lungă.

Când încerci să creezi conținut de calitate, să deservești o listă lungă de clienți, să ai viață personală și timp pentru tine toate acestea pot deveni o provocare.

Ca să fim înțeleși de la început…am avut și eu parte de aceste provocări și încă am. Însă pe cât de mult îmi doresc să fac lucruri, pe atât înțeleg că nu pot face multe și bine.

Puțin și bun este deviza mea ca strateg de brand personal.

Sunt două lucruri esențiale pe care le-am făcut în ultima perioadă, ca să pot să mă promovez, să am clienți, să livrez ceea ce promit, să evaluez și să mă relaxez.

  1. Renunțarea la multitasking

Să fac un singur lucru și bun într-o perioadă de timp dată înseamnă pentru mine o dovadă de dezvoltare personală.

A face mai multe lucruri deodată înseamnă a nu face nimic bine. Cred că „deep inside” știm asta cu toții, mai ales generația mea, a tinerilor născuți după anii ’80, care vrem să realizăm atât de multe în timp atât de scurt! Gândește-te cât de des auzi „sunt foarte bun(ă) la a face mai multe lucruri deodată”. Lucrez cu unii profesioniști care consideră acesta USP-ul lor – adică aspectul lor cel mai valoros, punctul lor forte. Din păcate nu am vești bune. Multitaskingul nu este o virtute, e un minus profesional. Fapul că ne împărțim în zeci de task-uri în același timp e un sabotor, nu un ajutor.

Când facem mai multe lucruri deodată, nu putem prioritiza. Începem diverse activități și practic nu terminăm niciuna. Sau le terminăm parțial. Faptul că nu le putem îndeplini ne creează frustrări și sentimente negative legate de propria capacitate de a finaliza acțiuni. De obicei, după ce aud „sunt bun la multitasking”, aud și „am impresia că nu sunt bine organizat”.

Multitaskingul și sentimentul dezorganizării merg mână în mână. Oprește-te din multitasking și lucrează cu priorități. Poți găsi inspirație, așa cum am făcut-o eu, în cartea lui Tim Ferris, 4 ore săptămâna de lucru.

Cum scap de multitasking, vei spune?

Poți descărca gratuit Ghidul de productivitate pe care ți l-am pregătit. Este o metodă testată pe mine și crede-mă, funcționează! Te ajut să înveți să lucrezi cu priorități.

A lucra cu priorități pe perioade determinate de timp este antidotul la multitasking.

Apoi, poți aplica principiul 50-20-50. E ceva ce am învăț de la colegii americani în anii mei de corporație.

Înseamnă să te ocupi de un singur task 50 de minute, fără să permiți nimănui să te întrerupă. Închide telefonul mobil și alte posibile alerte pe calculator. Închide televizorul dacă ești acasă. Intră într-o sală de conferințe sau mergi într-un spațiu mai retras dacă ești la muncă și știi că poți fi perturbat. Exact asta fac eu acum, mă concentrez doar pe a finaliza acest articol de blog despre brand personal în maxim 50 de minute.

Creează conținut pe social media în cele 50 de minute. Poți scrie un articol pentru blog, o postare mai amplă pe Facebook sau LinkedIn, alta mai vizuală pentru feed-ul de Instagram sau chiar câteva stories. Orice știi că e de ajutor clientului tău ideal.

Când termini, ia 20 de minute pauză. În acest răstimp, cea mai bună strategie ar fi să te ridici, să faci câțiva pași și cel puțin să mergi să îți speli mâinile cu apă rece. Asta îți va schimba energia și te va scoate din starea anterioară. Dacă ai cum, ieși puțin la soare, în aer liber. Revino după cele 20 de minute și apucă-te de următorul task de 50 de minute.

Felicitări! Tocmai ai reușit să te focusezi și să creezi conținut în maxim 50 de minute!

  1. Crearea unui calendar de conținut pe social media

Până începi să faci branding personal în mod strategic, ai 99,9% șanse ca postările pe social media să ți se pară o corvoadă. Așa e?

Asta se întâmplă nu pentru că nu ai nimic interesant de spus, ci fiindcă lipsește o strategie în spatele procesului de postare.

Un beneficiu rapid al brandingului personal este că odată ce începi să lucrezi cu un strateg (cum sunt eu de exemplu) înțelegi cine ești, cui te adresezi și ce anume să scrii ca să atragi clienții ideali. Este un proces mai amplu și dacă încă nu simți că îl stăpânești, este normal. Momentan, e mai important să știi că ai opțiuni, că există soluții. În cele din urmă, postările pe social media sunt o consecință a faptului că știi cine ești și ce ai valoros de zis.

Despre ce să postezi pe social media, ca brand personal?

Ca profesionist, în fiecare zi ți se întâmplă lucruri. Unele sunt noi și poți scrie despre ele exact așa, ca noutate profesională descoperită. Trage concluzii și invită-i și pe alții să îți spună concluziile lor.

Altele sunt redundante. Sunt activități pe care le faci zilnic. Unele te sâcâie, altele îți dau structură și claritate. Poți scrie despre amândouă atâta timp cât oferi soluțiile tale.

Uneori în munca ta apar situații neprevăzute. Scrie despre asta, despre ce ai învățat, ce a mers, ce nu a mers, cum ai soluționat, ce faci mai departe.

Alteori, avem parte de inovație în munca noastră. Inovația e ceva ce omenește iubim cu toții. Inovația fascinează. Scrie despre cum ai inovat ceva în munca ta sau despre cum a inovat altcineva. Publicul tău îți va fi foarte recunoscător să îi prezinți un astfel de subiect.

În munca ta, garantat întâlnești oameni interesanți. Diferiți de tine, identici, mai tineri, mai seniori pe poziție etc. Scrie despre ei (atâta timp cât ai acordul lor!) Dacă tu îi consideri valoroși, publicul tău de asemenea îi va considera valoroși. Prezintă-i lumii și lumea îți va mulțumi pentru asta.

Ca profesionist, ai trucurile tale în meseria pe care o faci. Știi tu, acele scurtături, soluții rapide sau secrete pe care le-ai descoperit făcând ceea ce faci mai multă vreme. Împărtășește-le cu alți profesioniști și ajută-i astfel să își îndeplinească obiectivele lor.

Orice lucru care ți se întâmplă în meseria ta, oricât de mic ar fi, poate reprezenta un munte de învățăminte pentru alt profesionist.

Am o veste bună, ți-am pregătit un eBook gratuit care să te ajute să faci postări captivante pentru publicul tău!

Ca să poți trece rapid la treabă, ți-am pregătit eBook-ul Ce să postezi pe Social Media timp de o lună . Te va ajuta să afli subiectele tale de postat luna aceasta. De asemenea, te va inspira să stabilești singur(ă) ce postezi, cu ce frecvență, pe care canal din social media.

Iar dacă ai nevoie de ajutor ca să redactezi mesajele, te poți inspira din eBook-ul Calendar săptămânal de postări captivante pe Social Media.

Ca brand personal, tot ceea ce ai nevoie să faci e pur și simplu să împărtășești parcursul tău profesional cu cei care au nevoie să îl audă.

Și știu că poți face asta!

Pe 19 martie organizez următorul curs de Personal Branding pentru profesioniștii din companii, You First – Curs de branding personal pentru profesioniștii din companii. Te aștept să descoperim împreună ce anume te face unic ca expert în meseria ta, în calitate de angajat al unei companii.

Shine On,

Manu

manuela ciugudean top scuze personal branding

Astăzi am ales să scriu despre principalii 10 SABOTORI ai unui brand personal. E un top făcut de mine pe baza a ceea ce am auzit zilnic anul trecut de la clienți plus în luna ianuarie 2020. Vei afla că sunt trei idei păcătoase care sapă cel mai des personalități frumoase și aptitudini tehnice de invidiat. Dar mai important, am notat ce e de făcut să anihilăm acești sabotori.

 

TOPUL SCUZELOR CARE NU ÎȚI DAU VOIE SĂ DEZVOLȚI UN BRAND PERSONAL PUTERNIC

 

  1. Nu am timp / idei să postez zilnic. Totuși lucrezi zilnic, și în fiecare săptămână există minim 3 idei despre meseria ta pe care le poți împărtăși. Acesta este contentul tău pe care îl poți publica. Nimic mai simplu!
  2. Nu mă pricep la cuvinte, nu știu să scriu, nu am „bla-bla”-ul la mine. (scuză de TOP) Se spune că dacă ai absolvit școala primară, știi să scrii o compunere. Am încredere că orice profesionist poate scrie un text de 5-10 rânduri în zilele noastre. În plus, la un simplă căutare pe Google găsești sute de sugestii de template-uri de postări. Ți-am sugerat și eu aici postări pentru întreaga săptămână sau chiar pentru o lună aici.
  3. Nu vreau să fiu ca X superstar în branding. De exemplu, nu vreau să fiu Tony Robbins sau Gary Vee. E ok, te înțeleg. (Nici eu, sinceră să fiu. Eu vreau să fiu eu!) Poate nu îți place stilul personal al lui Gary, dar îți place că are impact, iar asta se traduce prin succes. Îți propun să fii TU și nimeni altcineva, dar să faci treabă ca un superstar.
  4. Nu vreau să îmi expun fața, copiii, familia, viața personală toată ziua bună ziua în online (altă scuză de TOP)! Cine a zis că trebuie să o faci? Brandul personal funcționează exact ca un brand de companie. Scrie despre ceea ce faci profesional, pentru a îmbunătăți viața celorlalți, și postează despre viața ta exact atât cât îți dorești. Tu ai controlul, tu decizi cât din viața personală expui.
  5. Jobul meu e plictisitor (altă scuza de TOP) Dar faci ceea ce faci cu un motiv, poate chiar de câțiva ani. Întoarce-te la motivație și scrie despre ce te motivează să mergi la job zi de zi. Poate e ceva nou, poate sunt oamenii, poate ceva repetitiv. Cu siguranță e ceva.
  6. Milioane de oameni deja au vorbit despre ceea ce aș putea eu să vorbesc. Nu am nimic nou de oferit. Poate există 100.000 de profesioniști care fac ceea ce faci tu, dar fiecare o face dintr-un motiv diferit și cu perspective distincte. Ceea ce ai tu de spus chiar este unic.
  7. Dacă încep alții să comenteze sau mă trezesc cu hateri pe cap? Este toxic să lași posibila negativitate să afecteze ceva minunat ce poți crea, cu impact asupra multor oameni. În plus, chiar și în viața reală nu poți să placi pe toată lumea, la fel cum nu toată lumea te poate iubi. De ce ar fi diferit în online?
  8. Dacă se prinde cineva că nu sunt atât de specialist pe cât pretind că sunt? (Sau sindromul impostorului). Tu ești TU. Ești o persoană și ești vulnerabilă. Nu ești un brand de corporație, ești un om. Orice nu știi astăzi, poți dobândi mâine. Ideea în construcția unui brand e să te concentrezi pe punctele tale forte, nu pe minusuri. Un tenisman nu se concentrează că nu știe fotbal, ci face totul ca să devină tot mai bun la tenis.
  9. Branding personal înseamnă să îmi fac reclamă deranjantă nonstop. Că vrei sau nu, ai un brand, iar promovarea acestui brand înseamnă să creezi conținut valoros. Asta nu e reclamă deranjantă! Atâta timp cât scopul tău este să îmbunătățești viața ta și altor oameni, e un scop nobil și ceilalți îți vor aprecia contribuția.
  10. Trebuie să cer permisiune să postez: partenerului, șefilor, familiei, colegilor etc. Nu îți poți trăi viața pentru alți oameni. Ai nevoie să faci ceea ce este corect pentru TINE. Nu ai nevoie să ceri permisiune nimănui ca să fii TU și să bucuri lumea cu personalitatea ta frumoasă.

Ce altceva am mai pune pe această listă?? Scrie-mi într-un comentariu și voi răspunde, ca apoi să terminăm odată cu sabotorii brandului personal.

Pentru construcția eficientă a brandului tău de profesionist poți descărca Ghidul gratuit pe care ți l-am pregătit, cu informații în valoare de 100 Euro. Succes!

 

Foto de pe unsplash.com.

 

Shine On,

Manu

Ce am învățat de la cel mai mare brand personal,Michelle Obama

Traversând coridoarele ample ale hotelului, am făcut slalom printre statuile de boi colorați, lampioane luminate și aranjamente florale uriașe și am ajuns în sfârșit la parter, în zona casino-ului. Era anul Boului în zodiacul chinezesc și deși nu știu cum e la Shanghai, eu m-am simțit ca acolo preț de câteva clipe. Am trecut de micul „bulevard” cu magazine de lux cu vitrine sclipitoare, decorate în exces cu flori și boi în miniatură. Casinoul din hotelul Venetian e o instituție în sine. E pur și simplu uriaș și în majoritatea topurilor e considerat cel mai mare din lume. La ora la care îmi croiam drum spre un latte american, casinoul nu era deschis, dar erau deschise zeci de televizoare și ecrane pornite la maxim.

Citește mai mult

Carti de brand personal,dezvoltare personala

Ce se întâmplă dacă visul tău din copilărie nu a devenit sau nu va deveni realitate? Ce se întâmplă dacă nu vei deveni sau nu ai devenit medicul la care visai când erai mic/ă sau poate la care visau părinții tăi, convinși că există o singură cale spre fericire: o slujbă sigură și bine plătită? Nu poți controla traseul carierei tale, oricât de mult ți-ai dori. Nu este doar părerea mea, bazată pe experiența de viață și profesională, ci este o înțelegere a lucrurilor din jur bazată pe tendințele economice globale, situația educațională și politică și schimbările tehnologice.

Citește mai mult

Manu Ciugudean,greșeli Personal Branding

Ce au în comun Oprah Winfrey, Lady Gaga și Anthony Robbins? Au succes și sunt faimoși la nivel internațional. Dar mai există un lucru care îi leagă – fiecare și-a găsit și valorificat propriul brand personal. 

Lumea s-a schimbat, nu doar actorii, muzicienii, atleții sau CEOs ai companiilor din Fortune 100 pot domina și atrage atenția. Aproape oricine dorește să devină un bun profesionist în domeniul lui, să-și construiască o nișă, poate atinge succesul.

Crearea unui brand personal poate fi o sarcină descurajantă atunci când nu știi cine ești. Când începi construcția brandului personal, începe cu TINE. Cu ceea ce ești, ce îi place să faci, cum visezi tu să schimbi lumea, ce te motivează să te dai jos din pat dimineață de dimineață. Pas cu pas, răspunzând autentic, vei începe construcția brandului personal.

Greșit e să încerci din prima să faci pe plac tuturor, practic să fii ceea ce nu ești.

Oprah a câștigat încrederea unei lumi întregi, pentru o perioadă foarte lungă de timp, fiind pur și simplu Oprah, fiind reală. Deși a fost refuzată la început pentru că nu se potrivea cu tiparul emisunilor TV, devotamentul ei față de ceea ce și-a dorit i-a permis la momentul oportun să înflorească. Această autenticitate și onestitate sunt dovada faptului că a rămâne sincer cu tine și cu cei din jur sunt cheia succesului.

Aceasta este una dintre cele mai importante lecții ale branding-ului personal, NU ÎNCERCA SĂ FII CEEA CE NU EȘTI, pentru că autenticitatea adevărată este absolut transparentă.

Astăzi vreau să vă povestesc care sunt cele mai frecvente greșeli din personal branding, pe care le fac în general persoanele care nu apelează la specialiști.

1. Nu au un scop stabilit

În primul rând, întreabă-te pentru ce ți-ai dori să fii cunoscut de oamenii din jur sau angajat de companiile la care visezi, întreabă-te pentru ce brandul tău personal ar trebui recunoscut. Indiferent că ești un tânăr cu o carieră la început de drum sau un adult cu ceva ani experiență în spate care vrea o schimbare, trebuie să ai un obiectiv bine definit în minte, pentru a ști de unde pleci și unde vrei să ajungi. Traseul și ustensilele de care ai nevoie le vei găsi pe parcurs împreună cu un coach profesionist. Poate că ești un cofetar extraordinar sau ai abilități extraordinare de editare grafică, poate că îți place să motivezi copiii sau vrei să te dedici cauzelor sociale, ideea e să-ți găsești scopul. Nu încerca să fii bun la toate, pentru că în prezent nu mai funcționează. Alege o nișă specifică și concentrează-te pe ea, află toate lucrurile pe care ar trebui să le cunoști, scoate-ți în evidență atuurile și vei străluci în mulțime.

2. Cred că dețin adevărul absolut

Există un anumit tipar de oameni care atunci când cred cu tărie în ceva, transformă totul în „adevărul lor”. Viața lor începe să se muleze pe acel adevăr, pentru că „au nevoie” să creadă în el. Toate lucrurile din jurul lor, chiar oamenii și ideile lor, intră în acel șablon, devenit ADEVĂRUL suprem. Și, din păcate, încep să-l apere cu disperare, pentru că, așa cum toți știm, nu vrem ca universul nostru să se clatine. Pentru că simțim că nu avem putere să o luăm de la capăt. ”Ce o să zică lumea?”, „Cum o să mă descurc?” genul acesta de întrebări încep să ne invadeze mintea. E adevărat acum că toată viața vom fi în aflarea adevărului. Și în momentul în care ne va fi bine vom avea impresia că l-am găsit. Însă, ceea ce nu trebuie să uităm niciodată este tocmai acest lucru „Niciodată nu vom deține adevărul universal!” ci trebuie să căutăm în permanență să găsim acel adevăr care se manifestă în corelație armonioasă cu adevărul celui de lângă tine, cu adevărul unei societăți umanizate.

3. Cred că personal branding este doar pentru vedete și lideri de succes

Branding personal nu este doar un concept, nu înseamnă să fii faimos sau vizibil în media cât mai mult, oriunde și pentru oricine. Scopul unui proces de personal branding nu este celebritatea, ci capacitatea de a arăta lumii care e valoarea pe care tu o poți genera prin ceea ce știi să faci. Procesul de personal branding este o călătorie continuă pe parcursul vieții tale profesionale, indiferent de domeniul în care lucrezi, însumează toate poveștile tale de viață asumate și conștientizate care te-au făcut să ajungi în punctul în care ești în prezent. Nu mai este de mult o noutate că atunci când un angajator caută mai multe informații despre o persoană verifică informațiile din mediul online. Tocmai de aceea, tot ceea ce faci, scrii, postezi, trebuie să prezinte adevăratele informații despre tine, autentice, credibile. Nu trebuie să fii manager în mediul corporate ca să ai un branding personal, poți să fii antreprenor, student, blogger, medic, profesor, arhitect, grafician, scriitor sau bucătar care să transmită un mesaj coerent, care te diferențiază de mulțime.

4. Afișează ceva și trăiesc în realitate altceva

Construirea unei reputații, unui brand personal cere efort și timp. Dar, mai cere ceva foarte important: autenticitate. Brandul tău personal trebuie să fie conectat cu ceea ce trăiești zi de zi, cu valorile tale și cu principiile de viață. Pentru că dacă îți construiești o imagine falsă, aceasta nu va dura, se va „sparge” ca un balon de săpun. Atunci când te vei prezenta într-un fel, imaginea pe care o prezinți angajatorilor, colaboratorilor, oamenilor din jur care te plac trebuie să fie cea reală.

5. Uită importanța cuvântului „personal” din „personal branding”

Atunci când brandul personal ești tu, partea cea mai frumoasă a procesului este că tu îți poți modela brandul personal deoarece este al tău, ești chiar tu. Dar, exact de acest lucru nu trebuie să uiți. Personal branding ține de orice este legat de tine, nu de compania la care lucrezi: pagina de Facebook, contul de Linkedin sau Twitter, blogul sau website-ul personal, CV-ul, cartea de vizită, adresarea din email și chiar modul în care te îmbraci. Toate trebuie să meargă mână în mână, să exprime aceleași lucruri pe care tu ca individ vrei să le transmiți.

Vei putea evita aceste greșeli de personal branding dacă vei apela la un strateg de personal branding. În programul meu, Stand Up and Shine, te ajut să conștientizezi care sunt atuurile tale, te ajut să-ți construiești pas cu pas o imagine reală, să-ți descoperi potențialul tău care poate face din tine un brand puternic și să-l comunici lumii eficient. Rămânând TU.

Stand Up and Shine!

Daca sunteti interesati sa aflati mai multe, va invit la un curs intensiv de personal branding in data de 28 Septembrie 2019!