Program intensiv, personalizat în format unu-la-unu pentru construcția brandului personal. Conține 12 ședințe săptămânale intensive de câte 55 minute. Calendarul întâlnirilor e stabilit de tine. Poți combina întâlniri față-în-față în București, videocalls pe platforma Zoom sau sesiuni telefonice.

+ primești CADOU o sesiune de două ore, la maxim 3 luni de la finalizarea programului, în care vedem ce s-a întâmplat, evaluăm progresul și facem împreună un plan de acțiuni viitoare.

Știu că ești foarte bun în ceea ce faci profesional și e momentul ca lumea să afle cine ești.

Ești precum o cascadă cu sursă inepuizabilă, care curge în mod natural, în ritmul său. Cascada ta poate să se desfășoare printr-o unică revărsare sau poate avea mai multe brațe – așa cum și tu lucrezi la unic un proiect amplu sau mai multe concomitent. Poate fi mai amplă sau mai restrânsă, mai lungă sau mai scurtă, mai zgomotoasă sau silențioasă – în funcție de cum ești tu ca persoană și cum îți dezvolți cariera. Odată ce cade și ajunge la destinație, creează noi surse – idei, proiecte, servicii și produse pentru ceilalți.

Prin Shine Waterfall, ceea ce îți propun este să cunoaștem și să onorăm sursa din care curge cascada ta. Ca și coach, eu îți voi da avânt. Apoi, ne asigurăm că totul se întâmplă într-un flux natural, la momentul potrivit. Odată ajunsă pe pământ, cascada ta va avea impact, va inspira și crea râuri și curenți de apă și va deveni sursă pentru alții.

SHINE WATERFALL

Evaluăm *SURSA* din care curge cascada ta, personal și profesional.

O punem în mișcare cu un scop precis, la momentul oportun, pentru oamenii potriviți.

Identificăm fluxul amplu prin care vei oferi ideea ta lumii, apoi îl spargem în curenți mai mici (tactici precise prin care îți dezvolți brandul personal).

Învățăm cum să facem față obstacolelor care îți pot ieși în cale în mod natural.

Ne asigurăm că obții impactul dorit – mai mulți clienți, un job nou, o promovare în compania în care lucrezi, colaboratori, angajați sau parteneri.

…Printr-un program modern, personalizat și eficient de 12 ședințe de coaching for personal brand cu Manuela Ciugudean, PLUS o sesiune GRATUITĂ de două ore de evauare a progreselor tale.

Avansează rapid de la „sunt un ilustru necunoscut în domeniul meu” la „am numărul dorit de clienți, colaborări, bonusuri și recunoaștere din partea managementului” (Poți să o faci!)

SHINE WATERFALL e pentru tine dacă…

Check Box With Check on JoyPixels     Înțelegi că brandul personal = brandul tău de profesionist

Check Box With Check on JoyPixels     Lucrezi într-o companie mică, medie sau multinațională ori pe cont propriu ca antreprenor, soloprenor, consultant sau freelancer și vrei să te faci mai cunoscut.

Check Box With Check on JoyPixels     Vrei să te promovezi pe tine ca un produs excepțional.

Check Box With Check on JoyPixels     Ești un introvert care nu iubește lumina reflectoarelor și se teme de public sau un extrovert în căutare de scenă pe care să performeze, cu ceva important de spus.

Check Box With Check on JoyPixels     Simți că ai ceva valoros de împărtășit cu oamenii, dar nu știi cum să o faci, de rușine sau de frică.

Check Box With Check on JoyPixels     Vrei să fii o voce, nu un ecou, în domeniul tău de expertiză fiindcă tu crezi în autenticitate și acțiuni asumate personal.

Check Box With Check on JoyPixels     Vrei să îți afli valorile și motivațiile și să îți valorizezi interesele și expertiza, adică să afli ce te face UNIC și SUPER profesionist.

Check Box With Check on JoyPixels     Ești dispus să ai răbdare să te cunoști mai bine, apoi să investești timp în construcția  brandului tău.

Check Box With Check on JoyPixels     Ești pregătit să elaborezi mesajele-cheie ale brandului tău, pe care le vei repeta ori de câte ori vei vorbi despre tine.

Check Box With Check on JoyPixels     Vrei să te poți prezenta eficient în 30 de secunde.

Check Box With Check on JoyPixels     Îți dorești să ai o viziune clară a ceea ce vei face peste cinci ani.

Check Box With Check on JoyPixels     Visezi să faci postări interesante, captivante, care să obțină reach și engagement bun pe rețelele sociale sau să scrii pe blogul personal fără mare efort.

Check Box With Check on JoyPixels     Vrei să vinzi expertiza ta, CV-ul, produsele sau serviciile tale unei companii sau persoane fizice cu scopul de a te face mai cunoscut, a avea impact mai mare și a câștiga mai mult.

Check Box With Check on JoyPixels     Ai dispoziția să schimbi ceva la tine emoțional, mental, spiritual și fizic, dacă este nevoie.

Vrei să ajungi să îți dezvolți propriul model de BRAND PERSONAL

Toate acestea pentru 3.000 RON. Reducere de 14% de la 3.500 RON.

Plata se poate efectua în 3 tranșe egale de 1.000 RON.

SHINE WATERFALL NU e pentru tine dacă…

Prin brand personal, înțelegi să devii influencer pe Instagram sau vedetă TV. Ți-e greu să fii autentic, adică să fii TU exact așa cum ești. Nu ai răbdare să faci lucrurile temeinic pentru tine, vrei să se întâmple totul aici și acum. Nu îți plac oamenii, nu îți place compania lor și ceea ce te pot învăța ei. Nu vrei să vorbești cu ceilalți despre lecțiile profesionale valoroase pe care le-ai învățat. Crezi că nu mai ai nimic de învățat în profesia ta. Nu ai o viziune de viitor în ceea ce îți privește cariera. Crezi că brandul personal se face doar investind sume mari de bani. Ți se pare că a posta pe rețelele sociale înseamnă veșnic să vinzi. Nu crezi în puterea conectării inimă-la-inimă între client și furnizor, ci în reclame reci, impersonale. Nu ești dispus să schimbi nimic la tine, emoțional, spiritual, mental sau fizic. Nu vrei să ajungi să dezvolți un model de brand personal eficient, personalizat pe baza nevoilor tale și a timpului pe care îl poți aloca.

Iată ce vom face în cele 12 ședințe împreună (în afară de a te încărca de energie, astfel încât sursa ta să fie inepuizabilă!):

1.     Cine sunt EU, ce e interesant la mine și ce am de oferit?

Afli răspunsul prin introspecție. Te voi ajuta să te cunoști mai bine. Vei afla care îți sunt valorile personale, expertiza, talentele, motivațiile și interesele.

2.     Te cunosc, deci știu ce vrei să îți spun

Prin clienți înțelegem persoane de HR cu care vrei să ai interviuri, manageri sau lideri de echipă care să te angajeze, persoane sau companii care să cumpere servicii sau produse de la tine. Creionăm împreună profilul clientului ideal, care te ajută să știi cu cine vorbești și ce mesaje să oferi.

3.     Trei elemente care schimbă regula jocului

Stabilim mesajele tale cheie (1), elaborăm Unique Selling Preposition (2), adică ce te diferențiază de competiție și scriem Elevator Pitch-ul de 30 de secunde (3), care să îți permită să te prezinți rapid și cu impact.

4.     Puțin și bun!

Identificăm acele canale de social media care deservesc cel mai bine misiunii tale profesionale (alegem ce păstrăm: Facebook, LinkedIn, Instagram, YouTube, blog, website, newsletter, grup de Facebook?) etc. Notăm cine ar putea scrie despre tine rapid și gratuit.

5.     Oglinda, oglinjoară, cine are cea mai bună înfățișare pentru brand personal?

În această etapă, evaluăm trăsăturile tale fizice și determinăm dacă este nevoie de schimbări și unde. Evaluarea cuprinde inclusiv tonul vocii, pronunția, modul în care frazezi etc.

6.     Cum creezi modelul Perfect de marcă personală

Astfel încât să ai mereu ceva interesant de spus sau postat, să nu simți că îți expui prea mult viața privată, să nu te simți extenuat în timp ce îți construiești și dezvolți brandul. Facem împreună un plan pe 2020.

12 ȘEDINȚE INTENSIVE + ENERGIA ȘI EXPERTIZA COACHULUI + ȘEDINȚA DE DOUĂ ORE DE EVALUARE GRATUITĂ = TOT CEEA CE AI NEVOIE CA SĂ AI SUCCES FANTASTIC!

După 12 ședințe individuale intensive te vei simți…

Foarte încrezător, fiindcă te vei cunoaște mai bine, vei avea mai multă energie și planul cu ceea ce vei face pentru a-ți crește brandul personal.

Entuziasmat să joci într-o ligă superioară în business, să îți spui povestea personală, să fii mai vizibil fără să pui presiune pe tine.

Eliberat din nisipurile mișcătoare „ce postez acum?” și pregătit să comunici organizat, strategic, cu intenție.

Hotărât să faci mai puțin din ceea ce nu vrei să faci și mai mult din ceea ce faci – fiindcă vei avea un calendar clar cu acțiuni la dispoziție.

Toate acestea pentru 3.000 RON. Reducere de 14% de la 3.500 RON.

Plata se poate efectua în 3 tranșe egale de 1.000 RON.

Shine Waterfall este un program de coaching pentru brand personal, ce cuprinde 12 ședințe săptămânale de 55 minute cu Manuela Ciugudean (timp de 3 luni calendaristice). Există posibilitatea de a beneficia de cele 12 ședințe în maxim 6 luni de la semnarea contractului. Prețul total al programului este 3.000 RON. Suma se achită integral înainte de începerea colaborării, într-o tranșă unică SAU în 3 tranșe egale a câte 1.000 RON la începutul fiecărei luni.

Programul începe în luna ianuarie 2020. Calendarul exact al ședințelor se stabilește cu fiecare beneficiar în parte.

Ședințele față-în-față se desfășoară la biroul meu din Commons Unirii, strada Halelor nr. 5, etajul 2. (Punct de reper – Hanul lui Manuc).

Vrei să afli dacă Personal Branding este pentru tine?

Dacă vrei ca întâi să afli concepte generale de Personal Branding și apoi să iei decizia de a investi în marca ta de profesionist, am soluția pentru tine! Te poți înscrie acum la Shine Masterclass, curs intensiv de introducere în Personal Branding, pe care îl organizez periodic în București.

CE SPUN BENEFICIARII DESPRE ACEST PROGRAM

Pentru mine acest program e valoros prin faptul că Manu îmi pune o oglindă în față și mă ajută să mă uit în niște șertărașe uitate de ceva timp închise. Îmi place că Manu este autentică și mă motivează să îmi depășesc anumite limite.

Colaborarea cu Manu a produs un întreg proces de transformare conștientă și mi-a oferit noi perspective, la baza cărora se afla valorile, interesele, expertiza și motivațiile mele. Programul de Personal Branding este foarte valoros și foarte bine structurat, Manuela punând la dispoziție toate instrumentele necesare dezvoltării, cât și experiența ei vasta. Este o provocare să lucrezi cu Manu!

Devenisem antreprenor dar singura voce pe care o aveam era aceea a unei femei de afaceri din corporație. Nu mai întâlnisem conceptul de brand personal. Manuela mi-a arătat cum sa-mi găsesc vocea interioară care să mă ajute sa îmi promovez autentic noul meu start-up antreprenorial.

Valoros pentru mine este faptul că simt și știu că ședintele cu Manu îmi vor da o coerență și o structură din care voi putea să creez brandul meu personal. Sau cu alte cuvinte, simt că face lumina în modul în care mă pot promova.

Pentru mine, Manu a apărut ca un spiriduș trimis de Sus exact atunci când aveam mai mare nevoie. Cel mai valoros pentru mine în colaborarea cu ea este energia ei fantastică și capacitatea de a extrage din mine ceea ce nu îndrăznesc eu să aduc la suprafață. După fiecare întâlnire cu ea, îmi este tot mai clar ce îmi îmi doresc, ce nu îmi doresc, care e direcția și cum pot spune clar și vocal ce pot face eu pentru alții și cum pot să îmi promovez experiența pe care o am.

Îmi place programul Manuelei de personal branding pentru mai multe aspecte. Am o grămadă de aha-uri. Îmi place stilul interactiv și adaptat la persoana mea. Îmi place că Manu mă duce pe un făgaș de cunoaștere și descoperire, nu doar prin tipicele întrebări de coach. Eu chiar mă simt în stare, mai ales după o ședință de Personal Branding să fac ceea ce e indicat și de când fac acest curs mi-am dat seama că de fapt aici subliniez și scriu bolduit ceea ce sunt de fapt. Mă văd foarte realizabilă ca Brand Personal și pot să spun că îmi iau și multă energie din ședintele individuale. Am asistat și la cele cu public numeros, care sunt foarte captivante și cu momente aha, însă sesiunile individuale sunt necesare și preferate pentru că așa funcționez eu cel mai bine.