asociatia-benefacto

Datorită generozității mamelor și implicării familiei Balaban, coletele pentru copiii din Cehu Silvaniei au pornit spre ei 

Cristina și Cristian Balaban și-au dorit mult un copil. Pe care nu l-au putut avea pe cale naturală până în anul 2010.

Cristi a crescut în Transilvania. Locuiește și muncește în București, l-am întâlnit personal și  mi se pare că încă vorbește ardelenește. Genul de om care își poartă obârșia cu el zi de zi. Ceva îmi spune că iubește Ardealul foarte mult.

Cei doi soți Balaban au înființat o fundație, prin care ajută copii abandonați din cel mai mare centru de plasament „de stat” din județul Sălaj. Centrul se numește Cehu Silvaniei. Fundația este Benefacto. E greu din toate punctele de vedere – exsistă bariere legale, preconcepții, un sistem învechit, oameni care promit și nu se țin de cuvânt, sărăcie, limite, limitări… În același timp, în Cristina și Cristian există multă iubire, generozitate și conștiință. Vizitează constant centrul de plasament. Se îngrijesc de copii (de la bebeluși la școlari și adolescenți până în 18 ani). Sunt aproximativ 100 de copii de care au grijă permanent. 100 de povești grele, lacrimi și neputință și multă nevoie de dragoste.

Cristian poate vorbi ore în șir despre copiii de la Cehu Silvaniei. Are mesaje de la ei, cu cei mari conversează pe Whatsapp, face cu ei mentorat în algerea liceului sau facultății, strânge fonduri pentru ca unii dintre ei să poată participa la consursuri internaționale, numai el știe cât aleargă să colecteze toate donațiile, cu mașina proprie. Practic, e ca un tată pentru 100 de copii. Iar Cristina le e mamă, le menține și administrează pagina de Facebook, postează despre ei, se mândrește cu rezultatele lor. Ca să poată ajuta centrul de plasament cu bani, scutece, haine, jucării și rechizite pentru ateliere de exemplu, familia Balaban a creat un întreg ecosistem: parteneriat cu o firmă de curierat care să ducă colete la Cehu Silvaniei; parteneriat cu o firmă de închirieri auto, prin care primesc o dubă timp de câteva zile, să meargă la copii încărcați cu daruri; închirierea unui spațiu în care să depoziteze donații; sistem de donații online sau cash; echipe de voluntari care ajută la trierea donațiilor. Totul e pe cheltuiala familiei Balaban – timp, efort, sentimente.

Ceea ce fac ei, să se ia de guler cu sistemul și să se îngrijească de copii abandonați știind că nu îi pot lua pe toți acasă, mie mi se pare Dumnezeiesc. Cristina și Cristian au joburi normale, ca noi toți, în București.

Drumurile noastre s-au intersectat printr-un frumos concurs al sorții anul acesta. Eu voiam să ajut de Sărbători, să contribui la o cauză mai mare și să mobilizez comunitatea de mame creată în jurul Pinguinii. Ei aveau nevoie de donații și cadouri pentru copiii din centru. S-au strâns foarte multe pachete la chemarea mea și le mulțumesc tuturor celor care au contribuit în campanie.

Cum au auzit de efortul nostru, copiii din Cehu au creat felicitări, pentru a ne mulțumi de ajutor. Când mi le-a dat Cristian, am plâns de l-am speriat. Mi-am închipuit cum le-au scris, mânuțele lor mici, stilourile ținute cu multă concentrare, cum au lipit brăduți sau i-au desenat pe prima pagina. Valuri de drag și compasiune m-au acoperit din nou. „Vino să îi vezi, o sa înțelegi cât s-au schimbat lucrurile în sistem și că sunt bine”. „Nu pot. Fac orice pentru ei, mai puțin asta. Să știu că nu îi pot lua cu mine daca mi-o cer, doar gândul ăsta mă termină. Cred că aș plânge nonstop, iar ei nu de asta au nevoie”. „Au nevoie să fie ținuți în brațe. Au nevoie să le oferim timp din timpul nostru. Mai gândește-te”. Am promis că lucrez cu mine și poate la primăvară merg să vizitez copiii.

Mi-am amintit cum, la ultimul concert în numele Hope & Homes for Children de la Ateneul Român, în timp ce Alexandru Tomescu făcea magie cu vioara pe scenă, eu plângeam cu suspine, iar Radu mă întreba dacă mai rezist sau e cazul să ieșim. Ce dor îmi e de prințesa Marina Sturdza și bunătatea ei!

„Cristian, nu pot să nu te întreb…De ce Cehu Silvaniei, de ce ei, din toată țara asta?”

„Pentru că Robi, băiatul meu cel mare, de acolo a ajuns în viețile noastre”.

„Deci sunteți legați pe viață de centrul de plasament”.

„Da”.

Robi are 8 ani și merge la școală în Capitală. A intrat în familia Balaban în 2010. În 2013, avea 3 ani când destinul a decis ca familia Balaban să aibă și așteptatul fiu natural. Cristiana l-a născut pe Tudor, fratele lui Robi. Din poveștile tatălui lor, Robi e cel mai bun frate mai mare.

Weekendul care a trecut, Cristina și voluntarii ei au sortat coletele pe care le-am donat și au făcut altele noi, care sunt gata să plece către Cehu Silvaniei. Mi se face pielea de găină gândindu-mă cât de fericiți vor fi copiii să vadă că Moș Crăciun le aduce exact ceea ce și-au dorit și chiar mai mult!

E adevărat că de Sărbători ne cuprinde spiritul generozității mai mult ca oricând. Însă nu doar de Crăciun putem face fapte bune pentru cei cu care destinul nu a fost atât de generos. Dacă doriți să donați, inclusiv sume de bani, vă rog să contactați oricând Asociația Benefacto pe Facebook. 

PS: Într-o fotografie suntem eu și Cristian, când a venit să ridice prima tranșă de donații de la magazinul Pinguinii.

asociatia-benefacto
asociatia-benefacto
asociatia-benefacto
asociatia-benefacto
asociatia-benefacto
asociatia-benefacto

Să fim bine!

Cover photo-ul e de pe contul de Facebook al Asociației Benefacto.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *